marți, 24 noiembrie 2009
the inner out!
all of us are scared,we all try to fight against the wind,and still not everyone starts winning about how cruel life is...it doesn't seem fair sometimes,for the turns each life takes,the most important thing is to believe in yourself.ironic is the fact that few of us do that,the most,the rest,we just lose ourself's in the moment,the pain of the prezent.for those who lose their time winning about how everything went bad,maybe you were the one that made it like that.in stead of blaiming those around you,you should try to see the reality...you were the one that got there in the first place,you're ego is so big and you're mind so twisted that you make believe fatasies in the reality.you're the one to blame for everything...you alone laid you're bed...so now sleep in it...we each make our own lives,may as well at least try and take responsability fo our actions...cause everything has it's consequences!!!
luni, 23 noiembrie 2009
Degeaba...
ne bazam pe incredere in viata...de multe ori oarba.bagam mana in foc si garantam pentru cei din jurul nostru.crezi ca esti in stare sa analizezi o persoana aleasa la intamplare din jurul tau...sau fie...orice persoana,poti sa spui sincer "il/o cunosc,stiu ce fel de persoana e" adevarul?DEGEABA...mai devreme sau mai tarziu aparentele noastre inascute se pierd si scapam un strop din firea noastra interioara nestiuta de nimeni.socam pe cei din jur si ii dezamagim...dar ce conteaza?...si ei ne dezamagesc pe noi...pacat...nu te astepti si cerul cade peste ochii tai ingroziti...se pare ca naivitatea te face prost.nu te cunosc...nici tu pe mine...mii de variabile in ecuatia vietii,ne pacalim ca le aflam,gresim si cadem la pamant...nu te cunosc...DEGEABA am vrut sa cred asta...esti la fel ca toti...ca el,ca ea,ca mine!!!
luni, 2 noiembrie 2009
Philosophy
A life time's ending just searching for something,or rather said,for everyting.The thing you want the most,near you or far away,you'll give ten years for just one day,one glimpse of staring freely in the sun.No more then a smile becomes a tear,from sadness picking joy.the thought of peace within your self,the true self that never died and never will,forever floating in the skies of blue.Worlds passing by,regardless of the look your eyes are wishing,they never see,they never know...
Still sour,oh,so sweet...forever more!
Still sour,oh,so sweet...forever more!
marți, 27 octombrie 2009
You say if you could fly...
...you'd never come back down...You only have eyes for the blue blue sky!
reality...it feels like nothing...just pure and simple blank...non-interesting and non-important,no regrets,no tears...no smiles.i feel like drowning in dreams,spreading my wings.i've lost my self in wishes that won't come true.the emptyness only disappears when i close my eyes,so i can feel full of hopes.i can see around me no more,closing up inside this fantasy of joy...
Michi naru sekai no yume kara mezamete,kono hane wo hiroge tobi datsu!
reality...it feels like nothing...just pure and simple blank...non-interesting and non-important,no regrets,no tears...no smiles.i feel like drowning in dreams,spreading my wings.i've lost my self in wishes that won't come true.the emptyness only disappears when i close my eyes,so i can feel full of hopes.i can see around me no more,closing up inside this fantasy of joy...
Michi naru sekai no yume kara mezamete,kono hane wo hiroge tobi datsu!
duminică, 16 august 2009
de ce zambesc...
pt ca ink mai pot s visez ca visele mele se implinesc.banal...zambesc pentru ca pot sa te visez,zambesc pentru ca te visez,zambesc pentru ca te-am visat zambindu-mi.pentru ca pot visa cu ochii deschisi la tine.prea mult?asta pentru ca e ciudat ceea ce simt,e ciudat cum imi acaparezi usor gandurile desi nu te cunosc...poate esti doar un vis si poate ca acesta e si motivul pentru care zambesc,ma simt ca o adolescenta penibila,si totusi nu ma pot controla.e vorba si de un sentiment familiar pe care il primesc cand vine vorba de tine,ma simt ocrotita oarecum...protejata...
zambesc pentru toate cuvintele pe care le primesc de la tine,zambesc pentru ca ma faci sa ma simt speciala...
mai in gluma sau mai in serios,ca totul e prea frumos pentru a fii adevarat:sa fii exact ce imi doresc..asa ca inchid ochii si ajung in lumea mea,unde imaginatia imi permite sa te vad pentru prima data stand ia fata mea,sa te pot atinge si sa stiu ca existi cu adevarat..
"cause you are the fucking best!"...you make me the fucking best!
zambesc pentru toate cuvintele pe care le primesc de la tine,zambesc pentru ca ma faci sa ma simt speciala...
mai in gluma sau mai in serios,ca totul e prea frumos pentru a fii adevarat:sa fii exact ce imi doresc..asa ca inchid ochii si ajung in lumea mea,unde imaginatia imi permite sa te vad pentru prima data stand ia fata mea,sa te pot atinge si sa stiu ca existi cu adevarat..
"cause you are the fucking best!"...you make me the fucking best!
miercuri, 22 iulie 2009
just fine...
E ciudat cum viata uneori ne face favoruri.E bine sa simti uneori si saruturile ei ,nu numai palmele.Mi-era dor de tine,te asteptam fara sa realizez...
sometimes it can be too late...
Asteptarile noastre obisnuinte sau inedite pot lua sfarsit fara sa ne dam seama.Uneori suntem mult mai puternici decat realizam sau decat vrem sa stim,sau suntem mai slabi decat am vrea.De cate ori nu luam ceva sau pe cineva ca fiind un "bun sigur"?Ne incredem prea mult in anumite chestii si ajungem sa nu mai vedem in fata ochilor,pana cand dam cu nasul intr-un perete.
Recunosc ca si eu credeam la un moment dat ca sunt blocata pe vecie in asteptarea ta,si uite ca m-am inselat.Am reusit de ceva vreme sa fac imposibilul,sa trec peste acea perioada roz din viata mea.Nu am regrete,a fost frumos,nu vreau sa uit,dar nu mai vreau o continuare.Stii...esti acea amintire frumoasa pe care nu vreau sa o stric.E mai bine asa...
Totusi imi pare rau,nu pentru mine,sunt fericita sa realizez ca sunt suficient de puternica pentru asta.Imi pare rau pentru tine...putin cam tarziu,te-ai trezit dupa ce soarele a rasarit,si-a parcurs deja drumul de-a lungul cerului si a ajuns la apus.Soarele?...cred ca soarele sunt eu.Acum e prea tarziu.Am depasit situatia,te-am depasit si nu imi pare rau.Ai fost o frunza si ai zburat de mult in vant...
Nu cred ca mai are rost sa mai spun nimic...Ma bucur ca tu nu ai simtit nimic pentru mine,cel putin asa suntem amandoi ok.Pentru ca nu sunt jucaria nimanui...N-a fost sa fie pentru ca asa e muuuult mai bine.Nu mai avem nimic de impartit,n-ai vrut sa ma vezi cand a fost important pentru mine,n-ai stiut sa ma ajuti cand am avut nevoie de tine.Si acum ironia sortii nu?As vrea sa consideri ca nu mai exist,nu mai esti special,deja a expirat definitia.Considera ca nu stii ca exist,si voi avea eu grija sa simti ca am murit...SFARSIT!
Recunosc ca si eu credeam la un moment dat ca sunt blocata pe vecie in asteptarea ta,si uite ca m-am inselat.Am reusit de ceva vreme sa fac imposibilul,sa trec peste acea perioada roz din viata mea.Nu am regrete,a fost frumos,nu vreau sa uit,dar nu mai vreau o continuare.Stii...esti acea amintire frumoasa pe care nu vreau sa o stric.E mai bine asa...
Totusi imi pare rau,nu pentru mine,sunt fericita sa realizez ca sunt suficient de puternica pentru asta.Imi pare rau pentru tine...putin cam tarziu,te-ai trezit dupa ce soarele a rasarit,si-a parcurs deja drumul de-a lungul cerului si a ajuns la apus.Soarele?...cred ca soarele sunt eu.Acum e prea tarziu.Am depasit situatia,te-am depasit si nu imi pare rau.Ai fost o frunza si ai zburat de mult in vant...
Nu cred ca mai are rost sa mai spun nimic...Ma bucur ca tu nu ai simtit nimic pentru mine,cel putin asa suntem amandoi ok.Pentru ca nu sunt jucaria nimanui...N-a fost sa fie pentru ca asa e muuuult mai bine.Nu mai avem nimic de impartit,n-ai vrut sa ma vezi cand a fost important pentru mine,n-ai stiut sa ma ajuti cand am avut nevoie de tine.Si acum ironia sortii nu?As vrea sa consideri ca nu mai exist,nu mai esti special,deja a expirat definitia.Considera ca nu stii ca exist,si voi avea eu grija sa simti ca am murit...SFARSIT!
vineri, 17 iulie 2009
vineri, 10 iulie 2009
quote: "sa f*t cacatul asta,barbate!"
fuck this shit,man!...what shit?..banuiesc ca viata la modul general...ca altfel te f**e ea pe tine....
joi, 9 iulie 2009
gone with the wind...
i don't like feeling this way...so abandonned.but i guess it suits me right for trusting so much in the ones around me.at some points it's ok,but sometimes it just brings me down...you made some ireversible changes in me,i was kind of strong and pretty good at making people not fool me.but now...i just don't give a damn anymore...i stil write the story of a break-up,putting on paper tears,thoughts and memories,i just can't fight no more.
my eyes are getting dry,they don't have anymore tears for you...and if they don't have them for you,the rest can fuck off for real.
i don't know what to do,i'm confused...but still i'll try to be a little selfish for a change,see how that works out...as for you,just get the hell out of my mind,heart,soul and LIFE!!!
my eyes are getting dry,they don't have anymore tears for you...and if they don't have them for you,the rest can fuck off for real.
i don't know what to do,i'm confused...but still i'll try to be a little selfish for a change,see how that works out...as for you,just get the hell out of my mind,heart,soul and LIFE!!!
marți, 7 iulie 2009
changes...
Se schimba prea multe lucruri in jurul meu.Acum sunt prea confuza pentru a reusi sa imi pun in ordine anumite sentimente.Incerc din greu sa trec peste el,si credeam ca reusesc,si uite ca acum toate s-au dat peste cap.Parca face chestia asta dinadins...dar nu mai conteaza,a mai aparut un soare pe cer meu,sau poate o eclipsa trecatoare,e sweet sentimentul,si totusi deja am revenit la frica si retinerile trecute.As vrea s pot sa imi revin in sfarsit,cred ca pana la urma nu sunt sigura de ceea ce imi doresc cu adevarat,sau poate ca pana la urma tanjesc dupa ceva simplu,sincer si curat.Sa pot sa am atentia concentrata asupra unei singure persoane...Poate ca da,pana la urma as vrea sa iubesc si sa fiu iubita,chiar daca nu ar fii sa dureze...macar o perioada sa pot sa respir linistita si impacata,sa ma simt protejata.sper sa fiu doar o pasa proasta...
sâmbătă, 27 iunie 2009
joy
timpul trece asa de repede in ultima vreme...nici somnul nu mai are loc in viata de zi cu zi...zgomotul intregii lumi rasuna din ce in ce mai tare si mai plin de viata,nu conteaza daca soarele e pe cer sau se ascunde in spatele orizontului.timpul trece si lumea se schimba,cu totii ne schimbam,doar daca nu ramanem prizonieri in monotonie si nu n complacem.cu toate ca nu ne schimbam prea mult ca persoane in sine,in interiorul nostru,mai evoluam uneori datorita imprejurarilor,doar daca reusim sa inlaturam aparentele.incerc sa mai beau si din cupa optimismului,asta dupa o lunga perioada de voleuri cu pesimism...nici nu stiu cat timp a trecut de cand am zambit impacata cu toata viata mea,sau mai bine zis de cand am zambit din suflet,nu mai stiu de cand am mai respirat si eu fara sa am inima indoita.e adevarat ca daca avem minta ocupata nu nu mai gandim la lucrurile rele,dar asta nu dureaza,momentele de recidiva apar mereu si revenim la refularile noastre oarecum permanente.
incerc sa zambesc din nou,sa imi luminez viata cu prorpiul meu zambet.daca stau sa ma gandesc la timp,in unitatea lui de masura,nu a trecut prea mult de cand ai disparut din ochii mei,cu toate ca pare atat de departe in propriu meu trecut incat ma simt batrana la propriu.iar zambetul tau de care aveam atata nevoie,zambetul tau timid cu intentie,dulce si strengaresc,zambet p care il purtam tatuat in mintea mea,a disparut.cam brusc as zice...oricat as incerca nu mai pot sa il mai vad.nu mai pot sa incerc,imi tatuez propriu meu zambet in gand,si voi incerca sa il pastrez toata viata,ca sa pot zambi mereu,orice mi s-ar intampla...
incerc sa zambesc din nou,sa imi luminez viata cu prorpiul meu zambet.daca stau sa ma gandesc la timp,in unitatea lui de masura,nu a trecut prea mult de cand ai disparut din ochii mei,cu toate ca pare atat de departe in propriu meu trecut incat ma simt batrana la propriu.iar zambetul tau de care aveam atata nevoie,zambetul tau timid cu intentie,dulce si strengaresc,zambet p care il purtam tatuat in mintea mea,a disparut.cam brusc as zice...oricat as incerca nu mai pot sa il mai vad.nu mai pot sa incerc,imi tatuez propriu meu zambet in gand,si voi incerca sa il pastrez toata viata,ca sa pot zambi mereu,orice mi s-ar intampla...
again...
nu vreau sa simt ca imi irosesc viata si nu vreau sa continui sa respir doar in speranta ca poate totul va fii vreodata la fel.as vrea sa inteleg ce s-a intamplat,credeam ca am inteles.cu toate ca nu te-am iubit(sau oare doar traiesc cu impresia asta???) ceea ce e dur e faptul ca de multe ori mi se taie la propriu respiratia si mi-e atat de dor de tine incat as vrea sa tip,tare,cu toata forta astfel incat tu sa ma poti auzi de oriunde ai fii...si chiar daca tu nu stii nimic si chiar daca as vrea sa pot sa iti spun tot ce simt si totusi nu fac nimic in privinta asta.si asta pt ca nu vreau sa ma simt ca o povara,nu-mi place sa deranjez pe nimeni cu frustrarile mele,cu atat mai putin pe tine.bine,stiu ca tot ce scriu acum pare destul de disperat,dar asta nu inseamna ca stau si plang dupa tine(la figurat vorbind),nu fac asta pt ca mi-am cam schimbat stilul de viata,sunt ok in procent destul de mare,m simt destul de bine cu ceea ce am,dar tot nu pot sa scap de sentimentul ca tu imi lipsesti,nu ca imi lipseste ceva,ca imi lipsesti TU!!! nu pot sa fac nimic in privinta asta,de fapt nu vreau sa fac nimic pentru ca asa consider ca e mult mai bine.toate sunt spre mai bine si fara sa intervenim noi.existe ceva acolo sus care are grija de noi...sper sa aiba mai multa grija de tine decat de oricine altcineva...si cu tot ce am spus mai sus...stii...intr-un final mai scurt asa si destul de incarcat...Te iubesc!
vineri, 19 iunie 2009
Pt ca iar nu stiu...
pentru ca iar e greu sa respir,iar e greu sa dorm...si pentru ca nu am habar de ce...nu vreau decat liniste,ceea ce nimeni nu poate sa inteleaga.vreau liniste si siguranta...de orice fel,un strop,cat o picatura de ploaie sau cat una din lacrimile cu care adorm asa des uscate pe obraz...as vrea sa mor,la figurat vorbind,sa mor in interior,ma gandesc ca doar asa as putea sa scap din inchisoarea asta.e dur ceea ce zic si foarte pesimist,si totusi mi-e egal.cand asta simt nu mai am cum sa ma gandesc la altcv...sunt atat de multe lucruri pe care vreau sa le uit,dar nu putem uita ceea ce ne dorim sa uitam,oricat am incerca...si cum ce nu uitam nu ne lasa sa traim am ajuns aici,un punct mort.oricat ar fii de trist...
crazy fucked up life!
La naiba...deci asta nu e un post ca si pana acum,numai ca nu ma pot abtine!...prea multe lucruri se aglomereaza si aflu atatea lucruri noi in fiecare zi..hey guys! nowadays i'm GAY!...hi hi hi...ca sa nu mai spun ca dintr-o data am devenit o persoana calculata,atat de calculata incat pun la cale strategii bine definite...in puii mei! EU?? care nu sunt in stare sa planific si pasii pe care ii fac si m impiedic din metru in metru?
Deja sunt satula sa se sparga oalele in capul meu,eu vinovata de tot ceea ce se intampla si anumite persoane se cred prea importante incat sa primeasca razbunarea mea...nu ca ar fii mare bai,numai ca eu nu sunt razbunatoare,stii cum e,hotul ii vede pe toti hoti.Nu ca m-ar afecta prea tare barfele si cuvintele,dar ma enerveaza cand oamenii vorbesc fara sa fie in pas cu realitatea,cat mai obiectiv posibil.Noroc ca eu am prea multa mila,chiar si cu cei care nu merita,desi ai impresia ca am facut nush ce pentru ca te simti incoltit,ar cam trebui sa stai in banca ta,daca ar fii sa fac ceva crede-ma ca nu ti-ai mai reveni din lovitura!!! Daca ar fii sa ma razbun nu mi-as pierde vremea cu mizilicuri din astea.Eu as zice sa te potolesti si sa nu te mai iei de viata mea,pentru ca tare mi-e frica sa nu te arzi si sa ajungi scrum.Vrei sa mori?..(din nou,ca asta vara presupun...te cunosc mai bine decat crezi TU)...nu-i mare bai...chiar pot s te ajut...intradevar m-a schimbat bucurestiul asta,numai ca nu in rau,chiar pot s spun ca am evoluat.Si da,mi-am schimbat grupul de prieteni si anturajul,dar repet am evoluat,are cine sa imi acopere spatele chiar foarte bine,noroc ca eu nu m complic MOMENTAN cu asta pentru ca ink nu s-a umplut paharul...totusi eu zic sa ai grija,daca mai tii l viata(la propriu,nu la figurat)..
Inchei cu un raspuns clar si concis: da,asta a fost o AMENINTARE!!!!
Deja sunt satula sa se sparga oalele in capul meu,eu vinovata de tot ceea ce se intampla si anumite persoane se cred prea importante incat sa primeasca razbunarea mea...nu ca ar fii mare bai,numai ca eu nu sunt razbunatoare,stii cum e,hotul ii vede pe toti hoti.Nu ca m-ar afecta prea tare barfele si cuvintele,dar ma enerveaza cand oamenii vorbesc fara sa fie in pas cu realitatea,cat mai obiectiv posibil.Noroc ca eu am prea multa mila,chiar si cu cei care nu merita,desi ai impresia ca am facut nush ce pentru ca te simti incoltit,ar cam trebui sa stai in banca ta,daca ar fii sa fac ceva crede-ma ca nu ti-ai mai reveni din lovitura!!! Daca ar fii sa ma razbun nu mi-as pierde vremea cu mizilicuri din astea.Eu as zice sa te potolesti si sa nu te mai iei de viata mea,pentru ca tare mi-e frica sa nu te arzi si sa ajungi scrum.Vrei sa mori?..(din nou,ca asta vara presupun...te cunosc mai bine decat crezi TU)...nu-i mare bai...chiar pot s te ajut...intradevar m-a schimbat bucurestiul asta,numai ca nu in rau,chiar pot s spun ca am evoluat.Si da,mi-am schimbat grupul de prieteni si anturajul,dar repet am evoluat,are cine sa imi acopere spatele chiar foarte bine,noroc ca eu nu m complic MOMENTAN cu asta pentru ca ink nu s-a umplut paharul...totusi eu zic sa ai grija,daca mai tii l viata(la propriu,nu la figurat)..
Inchei cu un raspuns clar si concis: da,asta a fost o AMENINTARE!!!!
luni, 15 iunie 2009
Despre nimic!
Fara sens,fara inteles...e doar un vis sau poate sunt rupta din zorii zilei,si a-i mai fii thu.Si as vrea sa te vad,si as vrea sa te vad zambind...sincer nu as fii crezut ca-mi va fii dor atat de mult...
Fara lacrimi si poate fara vise,fara inceput cuprins sau final.FARA NIMIC.
Doar o privire care nu e pentru mine,doar ochii tai fara constiinta prezentei mele nedorite.
Doar un gand blocat.Un vid...neantul ma apasa.
Cu totul plina,si goala complet,fara aer,fara inima si fara suflet.NIMIC!
Fara iubire deci fara fals.
Cu vantul care nu e este palpabil,cu fericirea care nu poate fii zarita.Lucruri ce nu se aud,nu se vad si nu pot fii atinse..nu exista...
Nimicul exista!
Fara lacrimi si poate fara vise,fara inceput cuprins sau final.FARA NIMIC.
Doar o privire care nu e pentru mine,doar ochii tai fara constiinta prezentei mele nedorite.
Doar un gand blocat.Un vid...neantul ma apasa.
Cu totul plina,si goala complet,fara aer,fara inima si fara suflet.NIMIC!
Fara iubire deci fara fals.
Cu vantul care nu e este palpabil,cu fericirea care nu poate fii zarita.Lucruri ce nu se aud,nu se vad si nu pot fii atinse..nu exista...
Nimicul exista!
miercuri, 10 iunie 2009
palme metaforice!
Viata ne loveste mereu,pe unii mai des,pe altii mai rar,dar pe nimeni deloc.Oricum aceste palme spirituale sau virtuale nu le da viata in sine,conceptul de viata,ci persoanele din jurul nostru,mai ciudat e ca o palma nu vine niciodata singura si unele sunt atat de dureroase incat te trantesc la pamant.Iar cei care le aplica o fac cu sau fara constiinta.
Cel mai rau imi pare ca sunt genul de persoana care se ataseaza rapid desi nu arat chestia asta.Daca depun atata incredere in oamenii din jurul meu e normal sa fie asa.Deci am in permanenta "fatza" rosie.Recunosc ca unele lovituri sunt chiar mai mult decat necesare,si prin necesitate lor contactul devine suportabil si ne impacam cu ideea lui,iar mai tarziu putem chiar sa devenim recunoscatori.Si asta pentru ca noi suntem subiectivi privind propria noastra viata,iar cei din jur pot fii intr-o anumita masura obiectivi,oricum mult mai obiectivi decat am putea fii noi.Prin asta fac aluzie la o anumita retragere a unei anumite persoane din viata mea,subtil si fara zgomot.Cu toate ca pare ca nu am depasit momentul, nu e cazul...doar ca am un sentiment profund de recunostiinta fara de el...Nu ma gandesc numai la el,nu sunt toata numai EL...EL e doar o persoana care va ramane speciala si pe care nu vreau s o uit pentru ca m-a ajutat din punct de vedere mental...M-a durut sa aud motivul asta,care a sunat mai mult ca o scuza folosita decat un motiv real.Erai ceva linistitor si sincer,la fel de usor ai intrat si tu in viata mea,la fel nici tu nu vei fi uitat desi timpul a fost atat de scurt,totul a fost destul de special,si sincer duceam dorul fluturasilor pe care ii simteam la sarutul tau.Vezi tu,genul asta de fluturasi nu i-am simtit cu EL.Stiu ca tu consideri ne-insistenta mea ca pe ceva conformist..."ai mai auzit motive de genul!"...tu stii mai bine ce si cum,nu mai am forta necesara ca sa imi iau singura avantul("spre tine")...sunt destul de inerta,dar daca ai face tu acest lucru ar fii mai mult decat binevenit...mai mult decat atat.Desi poate ca e prea tarziu acum...
Si uite ca asa ti-ai facut si tu intrarea in blogul meu...poate prea tarziu,poate ca am intarziat prea mult...a devenit deja obisnuita...mereu sa pierd ceva ce nu am avut de la bun inceput...
Cel mai rau imi pare ca sunt genul de persoana care se ataseaza rapid desi nu arat chestia asta.Daca depun atata incredere in oamenii din jurul meu e normal sa fie asa.Deci am in permanenta "fatza" rosie.Recunosc ca unele lovituri sunt chiar mai mult decat necesare,si prin necesitate lor contactul devine suportabil si ne impacam cu ideea lui,iar mai tarziu putem chiar sa devenim recunoscatori.Si asta pentru ca noi suntem subiectivi privind propria noastra viata,iar cei din jur pot fii intr-o anumita masura obiectivi,oricum mult mai obiectivi decat am putea fii noi.Prin asta fac aluzie la o anumita retragere a unei anumite persoane din viata mea,subtil si fara zgomot.Cu toate ca pare ca nu am depasit momentul, nu e cazul...doar ca am un sentiment profund de recunostiinta fara de el...Nu ma gandesc numai la el,nu sunt toata numai EL...EL e doar o persoana care va ramane speciala si pe care nu vreau s o uit pentru ca m-a ajutat din punct de vedere mental...M-a durut sa aud motivul asta,care a sunat mai mult ca o scuza folosita decat un motiv real.Erai ceva linistitor si sincer,la fel de usor ai intrat si tu in viata mea,la fel nici tu nu vei fi uitat desi timpul a fost atat de scurt,totul a fost destul de special,si sincer duceam dorul fluturasilor pe care ii simteam la sarutul tau.Vezi tu,genul asta de fluturasi nu i-am simtit cu EL.Stiu ca tu consideri ne-insistenta mea ca pe ceva conformist..."ai mai auzit motive de genul!"...tu stii mai bine ce si cum,nu mai am forta necesara ca sa imi iau singura avantul("spre tine")...sunt destul de inerta,dar daca ai face tu acest lucru ar fii mai mult decat binevenit...mai mult decat atat.Desi poate ca e prea tarziu acum...
Si uite ca asa ti-ai facut si tu intrarea in blogul meu...poate prea tarziu,poate ca am intarziat prea mult...a devenit deja obisnuita...mereu sa pierd ceva ce nu am avut de la bun inceput...
sâmbătă, 6 iunie 2009
Nu cred in realitate!
Nu sunt o persoana obiectiva,nu am nevoie de obiectivitate,viata e subiectiva...Viata mea???..viata mea e un vis,traiesc rupta de realitatea de zi cu zi,realitate in care nu cred,traiesc intr-o lume proprie si originala!
O lume nebuna si imatura,unde nu am nevoie decat de zambete sau lacrimi,totul dus la extrem!Credeam ca am nevoie de iubire,dar e un lucru total eronat din fericire,u am avut parte cu adevarat de acest sentiment,nu am iubit,iar daca am fost iubita asta chiar nu pot sa stiu.Dar nu conteaza!!!!Nimic nu conteaza cu adevarat atata timp cat pot sa zambesc!
Sunt o ciudata din toata punctele de vedere.Nu spun ca sunt o persoana iubita de toata lumea,dar sunt genul de persoana pe care nu o poti uri...nu cred ca am p cineva care sa m urasca,mai mult sau mai putin,pentru ca sunt acel gen care face totul in favoarea celorlalti,sunt maleabila,foarte sociabila si acord incredere tuturor,nu pot sa vad ceva rau in nimeni...asa ca sunt o persoana usor de calcat in picioare...si am fst trantita la pamant de atat de multe ori incat nu mai tin socoteala.Nici pe cei care ma ranesc nu-i pot desconsidera,nu le port pica de nici un fel...E destul de clar ca traiesc rupta de realitate nu?Lumea in care traiesc nu e o lume in care sa fiu eu buricul pamantului ...nici pe departe...urasc sa fiu in centrul atentiei,si nici nu am cum sa fiu,avand in vedere ca sunt o persoana banala,nu am nimic special,nu sunt frumoasa sau mai stiu eu ce...am o lume in care pur si simplu pot sa fiu eu insami,mai mult cu relele decat cu bunele,dar e singurul lucru care ma ajuta sa ma ridic cand sunt impinsa dupa marginea prapastiei...
O lume nebuna si imatura,unde nu am nevoie decat de zambete sau lacrimi,totul dus la extrem!Credeam ca am nevoie de iubire,dar e un lucru total eronat din fericire,u am avut parte cu adevarat de acest sentiment,nu am iubit,iar daca am fost iubita asta chiar nu pot sa stiu.Dar nu conteaza!!!!Nimic nu conteaza cu adevarat atata timp cat pot sa zambesc!
Sunt o ciudata din toata punctele de vedere.Nu spun ca sunt o persoana iubita de toata lumea,dar sunt genul de persoana pe care nu o poti uri...nu cred ca am p cineva care sa m urasca,mai mult sau mai putin,pentru ca sunt acel gen care face totul in favoarea celorlalti,sunt maleabila,foarte sociabila si acord incredere tuturor,nu pot sa vad ceva rau in nimeni...asa ca sunt o persoana usor de calcat in picioare...si am fst trantita la pamant de atat de multe ori incat nu mai tin socoteala.Nici pe cei care ma ranesc nu-i pot desconsidera,nu le port pica de nici un fel...E destul de clar ca traiesc rupta de realitate nu?Lumea in care traiesc nu e o lume in care sa fiu eu buricul pamantului ...nici pe departe...urasc sa fiu in centrul atentiei,si nici nu am cum sa fiu,avand in vedere ca sunt o persoana banala,nu am nimic special,nu sunt frumoasa sau mai stiu eu ce...am o lume in care pur si simplu pot sa fiu eu insami,mai mult cu relele decat cu bunele,dar e singurul lucru care ma ajuta sa ma ridic cand sunt impinsa dupa marginea prapastiei...
duminică, 24 mai 2009
Dragostea dureaza 3 ani...
...Era o reclama acum cateva luni...o piesa de teatru cred..."Dragostea dureaza 3 ani"...Eu nu cred...poate dureaza 3 zile...sau 3 luni...URASC cifra 3 si totusi nu te urasc pe tine.Nu am cum...nu te inteleg in primul rand si poate ca mi-e frik sa te cunosc,mi-e atat de frik sa nu pierd visul perfect care ai devenit.Dar nu-i nimic,trebuie sa iti multumesc,si iti multumesc din suflet,pentru toate clipele pe care mi le-ai dedicat,pentru increderea redaruita si nu in ultimul rand pentru ultimul tau gest,care desi a durut,a fost poate spre binele meu,faptul ca te-ai retras din peisaj inainte ca eu sa ajung sa te iubesc.Asta pentru ca eu cred in tine ca fiind persoana de care m-am indragostit.Poate ca nu m-ai crezut cand ti-am zis ca eu voi fii ce vrei thu sa fiu,amanta,iubita,amica...poate confidenta.Orice ar fi ai in mine o persoana pe care poti sa contezi,pentru ca daca nu a fst posibila relatia(desi poate ca pentru tine din start acest lucru a fost clar) nu vreau sa pierd si prietenia ta...promisiunea pe care mi-ai facut-o e inca in picioare?Chiar pot conta pe tine la nevoie?...
Cu toate astea am regretele mele...imi pare rau ca nu ai reusit sa ma cunosti cu adevarat...mereu am fst crispata de prezenta ta si foarte emotiva...as vrea sa poti sa vezi cum sunt de fapt,poate ca acum cand suntem aparent amici,nervozitatea mea nu va mai fii o problema si voi putea sa ma port normal...asa cum sunt: nebuna peste poate...exasperant de exaperanta si probabil penibila de multe ori,pentru ca nu prea ma interezeaza ce cred cei din jur asa ca nu ma port cu manusi...nu cum m-am purtat cu tn...pentru ca din prima zi frica de a te pierde m-a coplesit si am avut un trac total.Si uite ca te-am pierdut,chiar daca nu te-am avut niciodata...si nu-i nik,zambesc impacata si plina de recunostita la amintirea ta,asa ca rup din viitorul ce s-a spulberat un "te iubesc" care nu a fost sa fie si ti-l daruiesc!:*
Cu toate astea am regretele mele...imi pare rau ca nu ai reusit sa ma cunosti cu adevarat...mereu am fst crispata de prezenta ta si foarte emotiva...as vrea sa poti sa vezi cum sunt de fapt,poate ca acum cand suntem aparent amici,nervozitatea mea nu va mai fii o problema si voi putea sa ma port normal...asa cum sunt: nebuna peste poate...exasperant de exaperanta si probabil penibila de multe ori,pentru ca nu prea ma interezeaza ce cred cei din jur asa ca nu ma port cu manusi...nu cum m-am purtat cu tn...pentru ca din prima zi frica de a te pierde m-a coplesit si am avut un trac total.Si uite ca te-am pierdut,chiar daca nu te-am avut niciodata...si nu-i nik,zambesc impacata si plina de recunostita la amintirea ta,asa ca rup din viitorul ce s-a spulberat un "te iubesc" care nu a fost sa fie si ti-l daruiesc!:*
luni, 18 mai 2009
Ce nu ma omoara ma face mai puternica!
Iubirea e mult mai subiectiva decat credeam eu initial.E ceva la care,daca e sa fim 100% sinceri,cu totii visam.Nu stiu de ce m-am amagit degeaba,poate ca am vrut sa visez si cu ochii deschisi.Iubirea nu e pentru mine,sau mai bine zis nu sunt facuta sa iubesc.Mi-as fii dorit sa te iubesc pe tine si mi-am dorit degeaba.Poate ca as fii putut sa te iubesc,ar fii fost posibil,DA...dar nu a fost sa fie!...Mi s-au rupt visele si asteptarile si am ramas aceeasi fata care nu iubit niciodata!
Asa ca revin usor usor la ideea cu care ma impacasem de ceva vreme...nu pot iubi,nu reusesc.Special vei fii mereu,nu asta e problema si nici ceea ce am ajuns sa simt pentru tine.Stii cat imi esti de drag si cat tin la tine,e destul de evident...
M-am ridicat eu dupa lovituri mai grele si oricum asta nu cred ca e o lovitura...ceea ce doare cel mai rau e ca simt ca iti e mila de mine,poate ca si de asta astepti sa fiu eu cea care trece linia finish-ului...
Asa ca revin usor usor la ideea cu care ma impacasem de ceva vreme...nu pot iubi,nu reusesc.Special vei fii mereu,nu asta e problema si nici ceea ce am ajuns sa simt pentru tine.Stii cat imi esti de drag si cat tin la tine,e destul de evident...
M-am ridicat eu dupa lovituri mai grele si oricum asta nu cred ca e o lovitura...ceea ce doare cel mai rau e ca simt ca iti e mila de mine,poate ca si de asta astepti sa fiu eu cea care trece linia finish-ului...
vineri, 15 mai 2009
In mintea mea esti tu!
Cu totii visam,eu mai mult decat altii cred.Oricat as fii de deprimata visele sunt cele care ma ajuta sa ma ridic de fiecare data.Nu am mari pretentii de la viata sau de la cei din jurul meu,nu ma astept la nimic special,dar asta nu ma impiedica sa visez.Chiar daca stiu ca nu are nici un rost sa ma astept la mai mult din partea ta,eu tot inchid ochii si trec intr-o lume incredibila.
Sunt atatea lacrimile pe care le retin inauntrul meu incat uneori se mai revarsa paharul.Oricat de constienta sunt de realitatea din jurul meu,tot mai scap un zambet la gandurile pe care imaginatia mea le elibereaza.Nu stiu cat de perfect esti cu adevarat dau stiu ca eu asa vreau sa te vad.
In mintea mea tu esti cel care zambeste si coboara luna pe pamant pentu mine,tu esti cel care ma face fericita cu micile detalii ale vietii,o vorba dulce sau un strop de iubire.Tu esti cel pe care mi-l imaginez soptindu-mi te iubesc urmat de un moment in care rasuflarea mea se pierde si pot sa te iau in brate printre lacrimi albe.Tu esti cel care ma ridica la nori sau ma prinde atunci cand cad.
Cu toate ca realitatea e cu totul alta prefer sa cad prada viselor.
Sunt atatea lacrimile pe care le retin inauntrul meu incat uneori se mai revarsa paharul.Oricat de constienta sunt de realitatea din jurul meu,tot mai scap un zambet la gandurile pe care imaginatia mea le elibereaza.Nu stiu cat de perfect esti cu adevarat dau stiu ca eu asa vreau sa te vad.
In mintea mea tu esti cel care zambeste si coboara luna pe pamant pentu mine,tu esti cel care ma face fericita cu micile detalii ale vietii,o vorba dulce sau un strop de iubire.Tu esti cel pe care mi-l imaginez soptindu-mi te iubesc urmat de un moment in care rasuflarea mea se pierde si pot sa te iau in brate printre lacrimi albe.Tu esti cel care ma ridica la nori sau ma prinde atunci cand cad.
Cu toate ca realitatea e cu totul alta prefer sa cad prada viselor.
joi, 14 mai 2009
Gone...
I can't see you no more...i try and try and for what?...i can't see something that isn't there anymore...u've disappeared,you chose to disappear.
So i'm standing here,in the middle of nowhere,in the desert gray world,cause i'm hoping of someone that doesn't want to be found...
I cry myself to sleep every night just to dream of the missing you,you really were a magical dream,but the morning did not forgive my love...
I miss you!
So i'm standing here,in the middle of nowhere,in the desert gray world,cause i'm hoping of someone that doesn't want to be found...
I cry myself to sleep every night just to dream of the missing you,you really were a magical dream,but the morning did not forgive my love...
I miss you!
miercuri, 13 mai 2009
Unde esti?
Nu mai stiu cine sunt uneori...sau stiu,dar nu mai stiu CUM sunt.Nu mai stiu ce simt,ce vreau.Oscilez atat de tare intre siguranta de sine si depresie incat am ametit.Poate ca totusi situatia nu e atat de complicata...sunt genul de persoana care are nevoie de un centru de atentie,iar tu ai devenit soarele meu,in jurul caruia gravitam.Iar acum ai disparut,brusc si fara glas,asa ca plutesc fara noima prin univers.Am momente in care merg pe strada ca un zombi,si nu ma recunosc in propria imagine reflectata in geamurile masinilor ce opresc in dreptul meu la semafor,sau in cea reflectata de vitrinele magazinelor.Privesc in gol catre acea straina.
Oare e posibil sa fii ajuns sa am atat de multa nevoie de tine in viata mea?...Mi-e atat de rusine de mine insami,cu mine insami.Toate filozofiile mele de viata s-au scuturat odata cu petalele ultimilor caisi infloriti in primavara asta.Total opus fata de natura inconjuratoare,care a inverzit acum si a prin viata,sufletul meu vibra de fericire atunci cand pomii nu aveau frunze...Acum nici nu mai stiu,si cel mai greu e ca totul are efect fizic,nu mai inteleg se intampla.Nu pot sa ma trezesc dimineata,sunt ametita,ma simt rau si nodul asta din gat deja nu ma mai lasa sa respir....
M-ai lasat plutind in aer,fara nimic concret.Stii...pot suporta tragicul,dezamagirea,suferinta...dar nu pot sa mai rezist asa,intr-un intuneric bezna si in nestiinta...
Oare e posibil sa fii ajuns sa am atat de multa nevoie de tine in viata mea?...Mi-e atat de rusine de mine insami,cu mine insami.Toate filozofiile mele de viata s-au scuturat odata cu petalele ultimilor caisi infloriti in primavara asta.Total opus fata de natura inconjuratoare,care a inverzit acum si a prin viata,sufletul meu vibra de fericire atunci cand pomii nu aveau frunze...Acum nici nu mai stiu,si cel mai greu e ca totul are efect fizic,nu mai inteleg se intampla.Nu pot sa ma trezesc dimineata,sunt ametita,ma simt rau si nodul asta din gat deja nu ma mai lasa sa respir....
M-ai lasat plutind in aer,fara nimic concret.Stii...pot suporta tragicul,dezamagirea,suferinta...dar nu pot sa mai rezist asa,intr-un intuneric bezna si in nestiinta...
sâmbătă, 9 mai 2009
It seems like...
...another one bites the dust.I'm so confused right now,i don't know what to think anymore.If i try to keep it cool and think everything with calm there is nothing to worry about.And still i can't lose thing feeling that something is wrong.In the last few days you were a bit cold...or maybe diferent.I can't shake the feeling that you have something to tell me and you don't know how....
...Or maybe i'm just over-reacting,it wouldn't be the first time...it's just that you've never opened up to me...and you can do that with no fear,you can trust me...i can't read you and the trust i have in you scares me...i'm afraid of getting burnt.
...everything's a blur...maybe i should trust my gut that tells me everything is wrong,maybe i should let you bite the dust!...maybe..i just can't...i can't even breathe when i'm thinking of a life without you!
...Or maybe i'm just over-reacting,it wouldn't be the first time...it's just that you've never opened up to me...and you can do that with no fear,you can trust me...i can't read you and the trust i have in you scares me...i'm afraid of getting burnt.
...everything's a blur...maybe i should trust my gut that tells me everything is wrong,maybe i should let you bite the dust!...maybe..i just can't...i can't even breathe when i'm thinking of a life without you!
miercuri, 6 mai 2009
despre greseli...
E ciudat cum de multe ori lucrurile se intampla mai rapid decat am vrea,prea rapid pentru a procesa in totalitate tot ce are loc,si nu putem sa intelegem totul in intregime.Si prin asta ma refer,in special,la trairile negative de care avem parte.Oricat as vrea sa imi aduc aminte momentele in care am suferit,cand cineva m-a ranit,nu reusesc sa imi amintesc decat ceea ce am simtit,sau doar ca m-am simtit rau,nu si de ce,cum,cateodata nici cand.Mintea mea blocheaza prea multe detalii.Nu incerc sa fiu masochista,nu zic ca as vrea sa imi aduc aminte neaparat acele detalii,dar uneori ma gandesc ca acest lucru m-ar ajuta sa nu mai comit iar si iar aceleasi greseli.
E chiar atat de ciudat sa crezi ca tot ce a fost rau nu merita uitat,oricat ar durea?Nici nu stiu exact,dar totusi nu cred ca e bine nici faptul ca timpul ne face sa uitam.Oricat de mult suferim,in timp ranile se vindeca,si de multe ori,daca ne confruntam cu aceeasi situatie,amintirile noastre sunt mult prea vagi si toate trairile dureroase par undeva departe si par mult mai blande decat au fost in realitate,si prin asta ne gandim ca poate merita acelasi risc si ca nu conteaza ajungem sa ne simtit la fel,pentru ca mintea noastra ne transmite un singur mesaj"la urma urmei parca totusi nu a fost chiar asa de rau"...si daca am varsat nenumarate lacrimi,ne gandim ca poate am exagerat,lucrurile nu erau "totusi" atat de grave...Oare?? Ce facem atunci cand acest lucru se repeta nu o data sau de doua ori ci de mult mai multe ori? Si mereu situatia e aceeasi,motivul e acelasi ,fapta e aceeasi si prin urmare ne lovim de aceleasi consecinte???
Astfel ajungem la urmatoarea discutie: oricine merita o a doua sansa! Dar oare daca acordam aceasta sansa nu suntem sortiti sa o acordam si pe a treia?si pe a patra?..numaratoarea continua.Atunci cand cineva ne greseste si noi iertam,oferind ink o sansa,clasica sansa pe care toti credem ca trebuie oferita.De ce? Doar pentru ca trebuie,pentru ca asa e corect.Totul ne impinge intr-un cerc vicios.
Asa ca acordam o a doua sansa,iar probabilitatea ca sa ajungem iar la acordarea altei sanse e foarte mare.Si astfel s-a ajuns la o alta conventie,o alta cerere.."Mai da-mi o sansa!" A cata?...Mai conteaza?
In momentul in care acodam sansa nr.2 suntem sortiti sa acordam si sansa nr.n,pentru ca a ierta e cel mai greu prima data,si daca facem acest pas,iertarea devine obisnuinta.
Asa cum spunea mama mea,"fereste-te de prima palma,pentru ca restul curg",in viata totul e recursiv,asa ca cel care cere o a doua sansa ar trebui sa stie ca nu o merita,sansele sunt prea valoroase si cei mai multi (ca sa nu zic toti) le irosesc.Si totusi ele nu sunt infinite,nu sunt 2 sau 3,pot fii 10,nu au un numar fix,dar cu cat sansele cresc direct proportional cresc si daunele.
Asa ca toti cei care cer o a doua sansa,nu aveti acest drept!Nici nu ar trebui sa aveti acest tupeu!Ar trebui sa va impacati cu ideea ca voi ati gresit,ati irosit cea mai importanta dintre sanse,sansa numarul 1.Dar daca totusi regretul e atat de mare si constiinta atat de incarcata,iar cainta enorma,cereti aceasta sansa si nu o irositi.Incercati ca aceasta sa devina prima dintre sanse!Si aratati ca aveti totusi putin altruism,mai mult decat egoismul care va face sa cereti aceasta sansa de la bun inceput!
E chiar atat de ciudat sa crezi ca tot ce a fost rau nu merita uitat,oricat ar durea?Nici nu stiu exact,dar totusi nu cred ca e bine nici faptul ca timpul ne face sa uitam.Oricat de mult suferim,in timp ranile se vindeca,si de multe ori,daca ne confruntam cu aceeasi situatie,amintirile noastre sunt mult prea vagi si toate trairile dureroase par undeva departe si par mult mai blande decat au fost in realitate,si prin asta ne gandim ca poate merita acelasi risc si ca nu conteaza ajungem sa ne simtit la fel,pentru ca mintea noastra ne transmite un singur mesaj"la urma urmei parca totusi nu a fost chiar asa de rau"...si daca am varsat nenumarate lacrimi,ne gandim ca poate am exagerat,lucrurile nu erau "totusi" atat de grave...Oare?? Ce facem atunci cand acest lucru se repeta nu o data sau de doua ori ci de mult mai multe ori? Si mereu situatia e aceeasi,motivul e acelasi ,fapta e aceeasi si prin urmare ne lovim de aceleasi consecinte???
Astfel ajungem la urmatoarea discutie: oricine merita o a doua sansa! Dar oare daca acordam aceasta sansa nu suntem sortiti sa o acordam si pe a treia?si pe a patra?..numaratoarea continua.Atunci cand cineva ne greseste si noi iertam,oferind ink o sansa,clasica sansa pe care toti credem ca trebuie oferita.De ce? Doar pentru ca trebuie,pentru ca asa e corect.Totul ne impinge intr-un cerc vicios.
Asa ca acordam o a doua sansa,iar probabilitatea ca sa ajungem iar la acordarea altei sanse e foarte mare.Si astfel s-a ajuns la o alta conventie,o alta cerere.."Mai da-mi o sansa!" A cata?...Mai conteaza?
In momentul in care acodam sansa nr.2 suntem sortiti sa acordam si sansa nr.n,pentru ca a ierta e cel mai greu prima data,si daca facem acest pas,iertarea devine obisnuinta.
Asa cum spunea mama mea,"fereste-te de prima palma,pentru ca restul curg",in viata totul e recursiv,asa ca cel care cere o a doua sansa ar trebui sa stie ca nu o merita,sansele sunt prea valoroase si cei mai multi (ca sa nu zic toti) le irosesc.Si totusi ele nu sunt infinite,nu sunt 2 sau 3,pot fii 10,nu au un numar fix,dar cu cat sansele cresc direct proportional cresc si daunele.
Asa ca toti cei care cer o a doua sansa,nu aveti acest drept!Nici nu ar trebui sa aveti acest tupeu!Ar trebui sa va impacati cu ideea ca voi ati gresit,ati irosit cea mai importanta dintre sanse,sansa numarul 1.Dar daca totusi regretul e atat de mare si constiinta atat de incarcata,iar cainta enorma,cereti aceasta sansa si nu o irositi.Incercati ca aceasta sa devina prima dintre sanse!Si aratati ca aveti totusi putin altruism,mai mult decat egoismul care va face sa cereti aceasta sansa de la bun inceput!
luni, 4 mai 2009
Vise comestibile
De multe ori ma trezesc visand cu ochii deschisi,visandu-mi dorintele,asa imi mentin sperantele si asteptarile,si colorez viata in roz,sau macar ii dau o mica reflexie de fericire,sau pace si liniste.
Problema e ca visez cam des,si incep sa cred ca visele mele tind mult prea sus decat ar trebui,si de multe ori mi se frang aripile si cad,cad la nesfarsit,intr-un abis continuu,pana cand alt vis imi reda aripile pentru a tinde spre cer.
Asa ca visele sunt ce am mai de pret,sunt ale mele,pline de sperante si temeri,dorinte ascunse,vise in care sunt libera in gandire,fara frica prejudecatilor,pot sa fiu inocenta sau perversa,naiva sau versata,sunt iubita,sunt urata,sunt tot si cum vreau eu sa fiu...Cand inchid ochii indraznesc mai mult decat merit,cand inchid ochii sunt in lumea mea mica si imperfecta,o lume in care te simt pe tine,in care ma iubesti,sau doar esti al meu,numai pentru mine!
Sunt vise cu care ma hranesc zi de zi!
Problema e ca visez cam des,si incep sa cred ca visele mele tind mult prea sus decat ar trebui,si de multe ori mi se frang aripile si cad,cad la nesfarsit,intr-un abis continuu,pana cand alt vis imi reda aripile pentru a tinde spre cer.
Asa ca visele sunt ce am mai de pret,sunt ale mele,pline de sperante si temeri,dorinte ascunse,vise in care sunt libera in gandire,fara frica prejudecatilor,pot sa fiu inocenta sau perversa,naiva sau versata,sunt iubita,sunt urata,sunt tot si cum vreau eu sa fiu...Cand inchid ochii indraznesc mai mult decat merit,cand inchid ochii sunt in lumea mea mica si imperfecta,o lume in care te simt pe tine,in care ma iubesti,sau doar esti al meu,numai pentru mine!
Sunt vise cu care ma hranesc zi de zi!
sâmbătă, 25 aprilie 2009
ironia sortii...
mi-am amintit o poezie citita acum ceva vreme...suna cam asa :
Purtam fiecare o dragoste-n noi
Eu pentru tine,tu pentru alta,
Focul ne mistuie pe amandoi
Eu ard pentru tine,tu arzi pentru alta
Obrazul ti-l vad in vis delirand
Iar tu in visare o vezi doar pe alta
Regret ,plang si sufar iubind,
Desi eu pe tine,tu totusi pe alta!
E ciudat cum se intampla toate chestiile astea cu sentimentalismele....Am fost iubita si nu am iubit,acum cred ca iubesc si nu primesc nimic in schimb.Iar o relatie in care sentimentele nu sunt egale este sortita esecului de la bun inceput.Poate ca totusi nici nu e posibila o relatie in care ambii parteneri sa simta la aceasi intensitate,poate pentru asa ceva e nevoie ca de la inceput ambii parteneri sa fie egali in toate punctele de vedere,si asta e aproape imposibil.Cu totii suntem unici in felul nostru,si daca ar fii sa alegi 2 persoane la intamplare mereu una din ele e superioara celeilalte.Si atunci cum rezolvam acest lucru?Reusita sta in compromis?Nu sunt de acord cu compromisurile...Persoana inferioara trebuie sa accepte si sa lase de la ea?Eu am fost in ambele posturi,si cea de persoana superioara,caz in care nu am fost multumita de situatie,chiar daca eu eram cea care era tinuta pe un piedestal,iar in cealalta situatie,in care simt ca ma regasesc acum,ma simt mai bine,doar ca e destul de trista senzatia de a sti ca nu poti sa ai asteptari si sperante din partea celuilalt,pentru ca realizezi ca nu meriti mai mult,nici macar nu indraznesti sa iti doresti mai mult si esti extrem de multumit de ceea ce primesti.Ma complac cu situatia,nu e tocmai nefericita,din contra,e fenomenala...Si totusi nu pot sa scap de sentimentul ca ceva lipseste...
Purtam fiecare o dragoste-n noi
Eu pentru tine,tu pentru alta,
Focul ne mistuie pe amandoi
Eu ard pentru tine,tu arzi pentru alta
Obrazul ti-l vad in vis delirand
Iar tu in visare o vezi doar pe alta
Regret ,plang si sufar iubind,
Desi eu pe tine,tu totusi pe alta!
E ciudat cum se intampla toate chestiile astea cu sentimentalismele....Am fost iubita si nu am iubit,acum cred ca iubesc si nu primesc nimic in schimb.Iar o relatie in care sentimentele nu sunt egale este sortita esecului de la bun inceput.Poate ca totusi nici nu e posibila o relatie in care ambii parteneri sa simta la aceasi intensitate,poate pentru asa ceva e nevoie ca de la inceput ambii parteneri sa fie egali in toate punctele de vedere,si asta e aproape imposibil.Cu totii suntem unici in felul nostru,si daca ar fii sa alegi 2 persoane la intamplare mereu una din ele e superioara celeilalte.Si atunci cum rezolvam acest lucru?Reusita sta in compromis?Nu sunt de acord cu compromisurile...Persoana inferioara trebuie sa accepte si sa lase de la ea?Eu am fost in ambele posturi,si cea de persoana superioara,caz in care nu am fost multumita de situatie,chiar daca eu eram cea care era tinuta pe un piedestal,iar in cealalta situatie,in care simt ca ma regasesc acum,ma simt mai bine,doar ca e destul de trista senzatia de a sti ca nu poti sa ai asteptari si sperante din partea celuilalt,pentru ca realizezi ca nu meriti mai mult,nici macar nu indraznesti sa iti doresti mai mult si esti extrem de multumit de ceea ce primesti.Ma complac cu situatia,nu e tocmai nefericita,din contra,e fenomenala...Si totusi nu pot sa scap de sentimentul ca ceva lipseste...
marți, 31 martie 2009
Maybe
by Carl Sandburg
Maybe he believes me, maybe not.
Maybe I can marry him, maybe not.
Maybe the wind on the prairie,
The wind on the sea, maybe,
Somebody, somewhere, maybe can tell.
I will lay my head on his shoulder
And when he asks me I will say yes,
Maybe.
Maybe he believes me, maybe not.
Maybe I can marry him, maybe not.
Maybe the wind on the prairie,
The wind on the sea, maybe,
Somebody, somewhere, maybe can tell.
I will lay my head on his shoulder
And when he asks me I will say yes,
Maybe.
Old!
Ating cerul dar aripile mele
Se pierd in neuitare si eu ma prabusesc...
Mai vreau doar sa mor si-mi amintesc iubire,
Si fum si scrum si vis.
Pleoapele vietii mele se-nchid usor in mine
La malul marii sufletului meu.
Si-atunci cand spuma marii
Va naste o furtuna,
Canta-va o sirena
Voi renaste si eu!!!
Se pierd in neuitare si eu ma prabusesc...
Mai vreau doar sa mor si-mi amintesc iubire,
Si fum si scrum si vis.
Pleoapele vietii mele se-nchid usor in mine
La malul marii sufletului meu.
Si-atunci cand spuma marii
Va naste o furtuna,
Canta-va o sirena
Voi renaste si eu!!!
luni, 30 martie 2009
Bestfriends!
Prietenia e subiectiva in multe feluri,prietenii sinceri sunt foarte greu de gasit,aproape imosibil,pentru ca majoritatea persoanelor din jurul nostru sunt egoiste la extrem si se considera pe ei insisi prioritari.E destul de normal sa fie asa,pentru ca daca altii nu se gandesc la tine,de ce sa nu te gandesti tu.
In ciuda acestui fapt care a devenit o normalitate,se mai gasesc in lume si ciudati care isi ofera prietenia sincera persoanelor din jur,sau anumitor persoane,si uneori,chiar si mai rar,acea prietenie sincera esti impartasita.Si daca ai acest noroc e bine sa il apreciezi.Asta incerc eu sa fac momentan,sa apreciez prieteniile din jurul meu,prietenii pe care stiu ca pot conta,putini cum sunt,dar sunt recunoscatoare pentru ei.
Din acei 3-4-5 prieteni,nu cred ca am mai multi,as putea sa renunt la eiin cazul in care s-ar dovedi falsi,si nu cred ca as suferi extraordinar de mult,se exclude doar o singura pesoana,cea mai importanta,prietena mea cea mai buna,nu cred ca as putea sa ma mai suport pe mine insami daca ar fii sa o pierd.E cea care ma cunoste cel mai bine,uneori am impreia ca ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu,si acest lucru ma apropie si mai mult de ea.E persoana cu care pot sa fiu eu insami in adevaratul sens al cuvantului,fara paravane,fara ocolisuri.Mi-a fost mereu alaturi si nu am cum sa ii multumesc pentru asta,pentru ca de cate ori imi e greu e SINGURA persoana din lume care stie sa ma consoleze si sa ma ajute sa imi revin.Suntem prietene de 6 ani de zile,am avut decat o singura cearta in primul an,eram si noi mici...Tin minte si acum fiecare detaliu,in special impacarea,care a urmat la 10 minute dupa cearta si s-a soldat cu imbratisari si lacrimi,desi cearta in sine nu a fost ceva signifiant.Oricum,de atunci nu ne-am mai certat sau suparat una pe alta...mai bine de 5 ani de zile.Imi pare rau de tot ca la terminarea liceului continuarea studiilor ne-a aruncat in orase diferite,desi vorbim aproape zilnic la telefon,nu e acelasi lucru,si ii simt lipsa.
Ce sa mai spun despre tine iubita? You rock!..Stii deja ca esti cea mai tare si ca te iubesc mult...sar'na si pentru faptul ca si tu ma consideri cea mai buna prietena a ta,asa cum sunt eu de aiurita.Poti oricand sa contezi pe mine,la orice ora din zi si din noapte.Am cea mai mare incredere in tine,mai multa incredere decat am in propria mea persoana,pentru ca meriti acest lucru.Daca ar fii sa indrazneasca cineva sa spuna ceva rau despre tine de fata cu mine cred ca as criza,oricine ar fi acea persoana!
Ce sa mai!..Vad eu cum te conving sa te muti la buc...iti fac rost si de un dealer personal?Ca tot nu a vrut Alex sa-ti faca rost=)))...Nu-mi vine sa cred ce dor imi e de tine!Nici nu constientizam cu totul pana sa scriu aceste randuri...
Te iubesc!>:D<
In ciuda acestui fapt care a devenit o normalitate,se mai gasesc in lume si ciudati care isi ofera prietenia sincera persoanelor din jur,sau anumitor persoane,si uneori,chiar si mai rar,acea prietenie sincera esti impartasita.Si daca ai acest noroc e bine sa il apreciezi.Asta incerc eu sa fac momentan,sa apreciez prieteniile din jurul meu,prietenii pe care stiu ca pot conta,putini cum sunt,dar sunt recunoscatoare pentru ei.
Din acei 3-4-5 prieteni,nu cred ca am mai multi,as putea sa renunt la eiin cazul in care s-ar dovedi falsi,si nu cred ca as suferi extraordinar de mult,se exclude doar o singura pesoana,cea mai importanta,prietena mea cea mai buna,nu cred ca as putea sa ma mai suport pe mine insami daca ar fii sa o pierd.E cea care ma cunoste cel mai bine,uneori am impreia ca ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu,si acest lucru ma apropie si mai mult de ea.E persoana cu care pot sa fiu eu insami in adevaratul sens al cuvantului,fara paravane,fara ocolisuri.Mi-a fost mereu alaturi si nu am cum sa ii multumesc pentru asta,pentru ca de cate ori imi e greu e SINGURA persoana din lume care stie sa ma consoleze si sa ma ajute sa imi revin.Suntem prietene de 6 ani de zile,am avut decat o singura cearta in primul an,eram si noi mici...Tin minte si acum fiecare detaliu,in special impacarea,care a urmat la 10 minute dupa cearta si s-a soldat cu imbratisari si lacrimi,desi cearta in sine nu a fost ceva signifiant.Oricum,de atunci nu ne-am mai certat sau suparat una pe alta...mai bine de 5 ani de zile.Imi pare rau de tot ca la terminarea liceului continuarea studiilor ne-a aruncat in orase diferite,desi vorbim aproape zilnic la telefon,nu e acelasi lucru,si ii simt lipsa.
Ce sa mai spun despre tine iubita? You rock!..Stii deja ca esti cea mai tare si ca te iubesc mult...sar'na si pentru faptul ca si tu ma consideri cea mai buna prietena a ta,asa cum sunt eu de aiurita.Poti oricand sa contezi pe mine,la orice ora din zi si din noapte.Am cea mai mare incredere in tine,mai multa incredere decat am in propria mea persoana,pentru ca meriti acest lucru.Daca ar fii sa indrazneasca cineva sa spuna ceva rau despre tine de fata cu mine cred ca as criza,oricine ar fi acea persoana!
Ce sa mai!..Vad eu cum te conving sa te muti la buc...iti fac rost si de un dealer personal?Ca tot nu a vrut Alex sa-ti faca rost=)))...Nu-mi vine sa cred ce dor imi e de tine!Nici nu constientizam cu totul pana sa scriu aceste randuri...
Te iubesc!>:D<
sâmbătă, 28 martie 2009
Asa incepe...
Inca incerc sa inteleg de ce totul se intampla atat de repede in jurul meu.Sau mai bine zis ceea ce se intampla in interioarul meu,pentru ca totul evolueaza mult prea repede incat ma sperie...intr-un mod placut.As vrea sa pot sa iti spun dar mi-e destul de greu sa vorbesc uneori,iar atunci cand esti langa mine cuvintele par sa fie de prisos,ingheata undeva in mintea mea.Si iar m-am trezit in situatia de acum cateva zile,pentru a 2-a oara am simtit nevoia de a-ti spune aceste 2 cuvinte: "Te iubesc!"...Acum stau si ma intreb daca e adevarat,nu am mai iubit asa ca nu reusesc sa inteleg.E o confuzie ciudata,as vrea sa te pot pastra...Stii...cred ca da...cred ca incep sa te iubesc!
miercuri, 25 martie 2009
Scrisoare catre tine...( II )
Poate ca nu esti perfect asa cum te vad eu,poate ca nu esti perfect deloc dar atunci inseamna ca iti ador defectele.Datorita tie am inceput sa cred ca toata lumea e a mea,iar soarele rasare numai pentru mine.Ai ajuns asa usor in adancul sufletului meu,un loc obscur,intunecat si l-ai luminat cu un zambet.Incerc sa nu ma gandesc la tine si mi-e imposibil,sunt atat de aiurita incat ma simt ca intr-un vis.Un vis permanent in care plutesc,inchid ochii si inca simt fiecare sarut al tau,gustul buzelor tale persista pe buzele tale.Un gust atat de dulce si care nu ma lasa libera,un gust de care am devenit dependenta.Da!Inchid ochii si te vad numai pe tine,iti simt mirosul si fiecare atingere,fiecare imbratisare,iti aud respiratia si vocea care iti ascunde candoarea de copil.As intinde mana sa te ating dar stiu ca daca as indrazni imaginea ta ar disparea ca o fantasma...nu pot sa risc...Esti visul meu etern!...
As vrea sa stii ce e in sufletul meu,as vrea sa-mi poti citi fiecare gand,fiecare dorinta,fiecare frica ce ma cuprinde,si asta pentru ca ma simt de parca ti-as apartine.Nu vreau si nici nu pot sa ma gandesc ce as simti daca ar fii sa dispari din viata mea.As ramane probabil blocata in timp si spatiu,inerta penru o vreme si as trai pentru fiecare zambet pe care mi l-ai daruit in trecut.La un moment dat as incepe sa ma trezesc la realitate si sa pretuiesc putinul timp pe care mi l-ai acordat,si as fii extrem de recunoscatoare pentru el...asa ca momentan mi-as dorii sa inghet prezentul..."Opreste-te clipa,esti minunata!"...cum a spus Goethe.Desi clipa,atunci cand se opreste inceteaza a mai fii minunata,pentru ca a incerca sa eternizezi frumusetea inseamna a o ucide,frumusetea nu e un trup gol,ci unul care se goleste,nu este zgomotul rasului ci buzele care rad...Numai ca eu sunt din ce in ce mai sigura ca o clipa invaluita in prezenta ta nu ar putea sa-si piarda esenta,pentru ca o clipa petrecuta cu tine e deja eternizata in sufletul meu,si nu-si pierde frumusetea,pentru ca arde continuu in focul aprins din tot ceea ce simte inima mea...
As vrea sa stii ce e in sufletul meu,as vrea sa-mi poti citi fiecare gand,fiecare dorinta,fiecare frica ce ma cuprinde,si asta pentru ca ma simt de parca ti-as apartine.Nu vreau si nici nu pot sa ma gandesc ce as simti daca ar fii sa dispari din viata mea.As ramane probabil blocata in timp si spatiu,inerta penru o vreme si as trai pentru fiecare zambet pe care mi l-ai daruit in trecut.La un moment dat as incepe sa ma trezesc la realitate si sa pretuiesc putinul timp pe care mi l-ai acordat,si as fii extrem de recunoscatoare pentru el...asa ca momentan mi-as dorii sa inghet prezentul..."Opreste-te clipa,esti minunata!"...cum a spus Goethe.Desi clipa,atunci cand se opreste inceteaza a mai fii minunata,pentru ca a incerca sa eternizezi frumusetea inseamna a o ucide,frumusetea nu e un trup gol,ci unul care se goleste,nu este zgomotul rasului ci buzele care rad...Numai ca eu sunt din ce in ce mai sigura ca o clipa invaluita in prezenta ta nu ar putea sa-si piarda esenta,pentru ca o clipa petrecuta cu tine e deja eternizata in sufletul meu,si nu-si pierde frumusetea,pentru ca arde continuu in focul aprins din tot ceea ce simte inima mea...
marți, 24 martie 2009
Deja mai mult...
Am atat de multe ganduri incat nu reusesc sa le transpun in aceste pagini...e destul de confuz si in acelasi timp euforic.Sunt indragostita de tine!Si e pentru prima data cand simt ca totul e sincer,ca tot ce simt e numai pentru mine.Nu suna foarte coerent acest lucru...nici eu nu cred ca inteleg prea bine ce spun.Dar e fenomenal tot ceea ce mi se intampla.Ma gandesc atat de des la tine incat nu mai ma gandesc la nimic altceva...ma gandesc numai la tine,esti in tot si in toate.E chiar simplu si normal in ultimele zile.Nu cred ca te iubesc inca,ar fii prea devreme,nu?...Si totusi,azi,te priveam si eram blocata intr-un fel ciudat,cu mintea goala si sufletul plin cu tine,probabil aveam o privire destul de pierduta sau fascinata,nu stiu cum s-a vazut din prisma ta.Cert e ca m-ai intrebat ce am...mi s-a taiat respiratia,am raspuns "nimic",cu toate ca alte cuvinte imi stateau pe limba,si se zbateau sa iasa intr-un mod firesc..."te iubesc"...
luni, 23 martie 2009
Scrisoare catre tine...( I )
As vrea sa fie o ordine in ceea ce notez eu aici,dar nu continui sa scriu decat ceea ce se petrece in sufletul meu zi de zi in ultima vreme,caci viata mea e atat de ciudata si ma cam invarte dupa pofetele ei,si tot ce as vrea in prezent e ca tu sa fii stapan peste ea.
Aceste "randuri" sunt ale mele si numai ale mele,numai pentru mine si sufletul meu,un fel de tezaurizare a tristetilor din trecut si bucuriilor din prezent,de dorinta sau poate de deznadejde,de speranta,refulari si aspiratii...
Sunt randurile mele,da,dar iti sunt adresate in totalitate tie,pentru ca toata persoana mea graviteaza in jurul tau,esti intregul univers si ma simt coplesita de tot ceea ce simt dar si vinovata,e ca si cum o simpla muritoare ar strange tupeul de a visa la un zeu,de a-l privi cu dorinta!
Gandurile iesite de sub pana mea,reprezinta de fapt imbracamintea sufletului meu ingandurat si trist.Trist pentru ca desi tu mi-ai luminat viata,continui sa am anumite temeri si retineri,ca si cum as fii un mic copil care deschide ochii si priveste lumea pentru prima data si e atat de fascinat de lumini si culori si in acelasi timp suspicios in fata necunoscutului.Realizez ca ceea ce mi se intampla nu e rau,dar tot apartine de necunoscut,chiar si faptul ca ma indragostesc de tine,eu,care nu mai credeam ca iubirea e posibila sau ca exista.
As vrea sa spun "ceva",dar gandurile mele s-au cam indepartat de mine,incat trebuie sa le trag inapoi ca pe niste balonase carora,dandu-le sfoara libera,s-au ridicat si s-au topit de tavan...Stii,gandurile nu au nevoie de imagine,ele izvorasc din suflet.Gandurile unei persoane sunt oglinda vie a sufletului acestora.Tot ceea ce se petrece in sinea sa este prezentat nedeghizat,neinversat,nedeformat.In mintea mea esti tu,te vad in tot ceea ce se petrece in jurul meu.Tu esti gandul meu...incepi sa devii sufletul meu...As vrea sa-ti prind si eu sufletul in maini si sa ti-l incalzesc cu dragostea mea...
Aceste "randuri" sunt ale mele si numai ale mele,numai pentru mine si sufletul meu,un fel de tezaurizare a tristetilor din trecut si bucuriilor din prezent,de dorinta sau poate de deznadejde,de speranta,refulari si aspiratii...
Sunt randurile mele,da,dar iti sunt adresate in totalitate tie,pentru ca toata persoana mea graviteaza in jurul tau,esti intregul univers si ma simt coplesita de tot ceea ce simt dar si vinovata,e ca si cum o simpla muritoare ar strange tupeul de a visa la un zeu,de a-l privi cu dorinta!
Gandurile iesite de sub pana mea,reprezinta de fapt imbracamintea sufletului meu ingandurat si trist.Trist pentru ca desi tu mi-ai luminat viata,continui sa am anumite temeri si retineri,ca si cum as fii un mic copil care deschide ochii si priveste lumea pentru prima data si e atat de fascinat de lumini si culori si in acelasi timp suspicios in fata necunoscutului.Realizez ca ceea ce mi se intampla nu e rau,dar tot apartine de necunoscut,chiar si faptul ca ma indragostesc de tine,eu,care nu mai credeam ca iubirea e posibila sau ca exista.
As vrea sa spun "ceva",dar gandurile mele s-au cam indepartat de mine,incat trebuie sa le trag inapoi ca pe niste balonase carora,dandu-le sfoara libera,s-au ridicat si s-au topit de tavan...Stii,gandurile nu au nevoie de imagine,ele izvorasc din suflet.Gandurile unei persoane sunt oglinda vie a sufletului acestora.Tot ceea ce se petrece in sinea sa este prezentat nedeghizat,neinversat,nedeformat.In mintea mea esti tu,te vad in tot ceea ce se petrece in jurul meu.Tu esti gandul meu...incepi sa devii sufletul meu...As vrea sa-ti prind si eu sufletul in maini si sa ti-l incalzesc cu dragostea mea...
Despre vise...
Dimineatza,imediat ce ne trezim,cand avem ink o stare de reverie,ne aducem aminte perfect ce am visat.Totul e ink clar in mintea noastra,intamplarile sunt ink atat de vii inkt avem impresia ca s-au intamplat cu adevarat.Dar ce sunt visele cu adevarat?Premonitii uneori,dorinte ascunse si nerostite,dorinte de care nu suntem constiienti?Sau imaginatia noastra libera care este pusa in miscare de un moment deja petrecut in viata noastra?Visam ultimul lucru care e in mintea noastra atunci cand adormim?...Sau poate tot ce am zis mai sus?Exista vise care ne poarta spre cer,ne fac sa simtit ca nimic nu e imposibil...exista visa care ne fac sa zambim,ne aduc liniste si pace...exista vise care sunt tandre si dulci...simple si complicate...visa care nasc din dorinta,dar care nu se indeplinesc,vise care nasc din temerile noastre si devin cosmaruri...
duminică, 22 martie 2009
Despre cuvinte..
De multe ori spunem cuvinte pe care am vrea sa ni le retragem,dar cuvintele,odata spuse,capata o greutate proprie,prind viata si indepenenta,si oricat am vrea sa ni le retragem nu mai putem,odata desprinse din noi nu mai pot fii controlata,si prind forta,aduc lacrimi,aduc zambete,provoaca ura sau iubire,zdrobesc sperante sau cladesc vise.Si din impulsivitate,sau din multe alte motive,de multe ori nu ne putem controla propriile noastre ganduri care ne parasesc buzele si un intreg "efect fluture" are loc...
vineri, 20 martie 2009
Poate...
Poate vei auzi candva soaptele mele,gandurile mele,poate-mi vei intelege visele...Nimic nu-mi pare imposibil...Chiar si pe marginea unei prapastii,as privi in gol si m-as arunca fara nici o retinere,fara nici un strop de frica...pentru ca u imi dai forta sa zbor,si stiu ca oricum,daca nu reusesc u vei fii mereu acolo sa ma prinzi.Pentru ca tu esti capatul,tu esti sfarsitul a tot ce ma inconjoara si inceputul fericirii....Poate ca intr-o zi vei vedea in sufletul meu,si iti vei citi numele ars in inima mea...Am sa astept,orice ar fii,chiar si sa stiu ca acest lucru nu se va intampla niciodata...
Din vise de iubire...
De multe ori am senzatia ca nimic nu e real...nu intr-un sens rau...ma simt de parca as trai intr-un vis,totul fiind subiectiv...Too good to be true...is it really?
Nu ma plang...nu e rau...nu e rau deloc.As vrea sa fie totul un vis,dar sa nu ma trezesc niciodata.As vrea sa fie totul un vis constient,acel tip de vis in care stii ca visezi si il poti controla,acel tip de vis in care iti poti indeplini dorinte.Si nu am decat o singura dorinta,o dorinta umana si umanizata...dorinta mea e o persoana...o persoana anume.
Surreal!Asa e totul in jurul meu...nu reusesc sa realizez cu totul ceea ce simt,nu reusesc sa pot sa gandesc pe moment,sa analizez.Nu ca as fii fost vreodata o persoana pragmatica,dar oricum am pierdut chiar si ultimul gram din aceasta calitate(sau defect?!?)...
Nu am iubit niciodata...nu cred in iubire,pentru ca imi pare ceva nerealistic,ceva inventat.Sau poate nu am avut ocazia sa iubesc,nu am intalnit pe cine trebuie.Daca nu am iubit nu inseamna ca sunt inerta...am simtit alte tipuri de sentimente,nu dau exemple....
Incep sa imi doresc sa iubesc,sau sa pot iubi.As vrea sa invat,sa simt cum e.Fara happy ever after...fara promisiuni ce nu au garantie,fara asteptari.Sa iubesc si atat...Sa cunosc sentimentul,euforia...As vrea sa te iubesc pe tine,e totusi prima data cand am senzatia ca ar fii cat de cat posibil,prima data in viata mea cand am cunoscut pe cineva care merita sa fie iubit.
Da,as vrea sa te iubesc...dar nu stiu cum...nu am idee.Oare e ceva ce se poate invata?Chiar nu am habar...
Oare pot sa te iubesc?...Am stabilit ca meriti din plin acest lucru..Vreau sa cred ca sunt in stare sa iti pot oferi ceea ce meriti.Dar nu vreau reciprocitate.NU!...Nu vreau sa fiu iubita...sau mai bine zis nu vreau sa ma iubesti tu!Da...nu vreau iubire din partea ta,in primul rand nu as avea nevoie sa imi intorci sentimentele pentru a te iubi si in al doilea rand nu merit iubirea ta,nu cred ca merita cineva iubirea ta!...cu atat mai putin EU!
Nu ma plang...nu e rau...nu e rau deloc.As vrea sa fie totul un vis,dar sa nu ma trezesc niciodata.As vrea sa fie totul un vis constient,acel tip de vis in care stii ca visezi si il poti controla,acel tip de vis in care iti poti indeplini dorinte.Si nu am decat o singura dorinta,o dorinta umana si umanizata...dorinta mea e o persoana...o persoana anume.
Surreal!Asa e totul in jurul meu...nu reusesc sa realizez cu totul ceea ce simt,nu reusesc sa pot sa gandesc pe moment,sa analizez.Nu ca as fii fost vreodata o persoana pragmatica,dar oricum am pierdut chiar si ultimul gram din aceasta calitate(sau defect?!?)...
Nu am iubit niciodata...nu cred in iubire,pentru ca imi pare ceva nerealistic,ceva inventat.Sau poate nu am avut ocazia sa iubesc,nu am intalnit pe cine trebuie.Daca nu am iubit nu inseamna ca sunt inerta...am simtit alte tipuri de sentimente,nu dau exemple....
Incep sa imi doresc sa iubesc,sau sa pot iubi.As vrea sa invat,sa simt cum e.Fara happy ever after...fara promisiuni ce nu au garantie,fara asteptari.Sa iubesc si atat...Sa cunosc sentimentul,euforia...As vrea sa te iubesc pe tine,e totusi prima data cand am senzatia ca ar fii cat de cat posibil,prima data in viata mea cand am cunoscut pe cineva care merita sa fie iubit.
Da,as vrea sa te iubesc...dar nu stiu cum...nu am idee.Oare e ceva ce se poate invata?Chiar nu am habar...
Oare pot sa te iubesc?...Am stabilit ca meriti din plin acest lucru..Vreau sa cred ca sunt in stare sa iti pot oferi ceea ce meriti.Dar nu vreau reciprocitate.NU!...Nu vreau sa fiu iubita...sau mai bine zis nu vreau sa ma iubesti tu!Da...nu vreau iubire din partea ta,in primul rand nu as avea nevoie sa imi intorci sentimentele pentru a te iubi si in al doilea rand nu merit iubirea ta,nu cred ca merita cineva iubirea ta!...cu atat mai putin EU!
joi, 19 martie 2009
Doar in prezent...pentru prezent!
Incerc sa procesez tot ceea ce mi se intampla si nu prea reusesc.Nu am reusit niciodata sa ma gandesc la viitor,prezentul a fost mereu mult prea concentrat pentru a-mi da ragazul de a incerca sa ma pregatesc pentru ceva ce probabil as putea sa ghicesc ca se va intampla.
Dar nu e o problema prea mare,pot sa trec peste consecinte,pot sa mi le asum,atat pe ale mele cat si pe ale celor din jurul meu.Nu am mari pretentii de la viata per total,nu reusesc sa ma supar pe cineva,sau sa tin o suparare mai mult de 1 minut.Nu are nici un rost.
Prezentul face parte din ceea ce vom fii,el ne dicteaza trecutul.Viitorul e indoielnic...nu cred in soarta,asa ca viitorul e subiectiv,viitorul nu are certitudini.
Incerc sa traiesc prezentul,clipa de clipa,moment cu moment.Acum prezentul meu e roz,e linistit,e plin de viata.Mi s-a mai intamplat ca anumite persoane sa imi dicteze starea de spririt,dar nu o singura persoana si nu intr-un mod voit.Nu ca acum.Nu reusesc ink sa procesez cu totul lucrurile din jurul meu.Aerul propriu-zis pare incarcat cu starile mele,cu gandurile mele,care sunt mult prea aglomerate pentru a putea sa stea inchise in mine,asa ca au explodat in jur.Si e bine,e pentru prima oara cand explodez asa dar in sentimente pozitive si nu in sentimente negative.Incep sa realizez ca sunt ca o planeta,in general am nevoie de cel putin un soare in jurul caruia sa gravitez.Nu si acum cand un singur soare imi e suficient...un soare anume,un soare catre care tind,un soare cu care as vrea sa devin un singur corp ceresc,sa ma contopesc cu razele si focul lui,si prin ardere sa ii apartin.
Momentan tu imi dictezi starea de spirit,intr-un mod logic,necesar,inevitabil dar si voit in acelasi timp.Ma simt libera si fara indoieli...din nou...pentru prima data in ultimii 4 ani...pentru prima data de cand l-am cunoscut pe stiu eu cine.Cineva care nici nu merita mentionat,desi nu ii port pica, pentru prima data am reusit sa consider ca nu a trecut prin viata mea,pentru ca asa simt...ca si cum nu am suferit acele schimbari,nu am pierdut capacitatea de a avea incredere.Nu mai am retineri...
Dar nu e o problema prea mare,pot sa trec peste consecinte,pot sa mi le asum,atat pe ale mele cat si pe ale celor din jurul meu.Nu am mari pretentii de la viata per total,nu reusesc sa ma supar pe cineva,sau sa tin o suparare mai mult de 1 minut.Nu are nici un rost.
Prezentul face parte din ceea ce vom fii,el ne dicteaza trecutul.Viitorul e indoielnic...nu cred in soarta,asa ca viitorul e subiectiv,viitorul nu are certitudini.
Incerc sa traiesc prezentul,clipa de clipa,moment cu moment.Acum prezentul meu e roz,e linistit,e plin de viata.Mi s-a mai intamplat ca anumite persoane sa imi dicteze starea de spririt,dar nu o singura persoana si nu intr-un mod voit.Nu ca acum.Nu reusesc ink sa procesez cu totul lucrurile din jurul meu.Aerul propriu-zis pare incarcat cu starile mele,cu gandurile mele,care sunt mult prea aglomerate pentru a putea sa stea inchise in mine,asa ca au explodat in jur.Si e bine,e pentru prima oara cand explodez asa dar in sentimente pozitive si nu in sentimente negative.Incep sa realizez ca sunt ca o planeta,in general am nevoie de cel putin un soare in jurul caruia sa gravitez.Nu si acum cand un singur soare imi e suficient...un soare anume,un soare catre care tind,un soare cu care as vrea sa devin un singur corp ceresc,sa ma contopesc cu razele si focul lui,si prin ardere sa ii apartin.
Momentan tu imi dictezi starea de spirit,intr-un mod logic,necesar,inevitabil dar si voit in acelasi timp.Ma simt libera si fara indoieli...din nou...pentru prima data in ultimii 4 ani...pentru prima data de cand l-am cunoscut pe stiu eu cine.Cineva care nici nu merita mentionat,desi nu ii port pica, pentru prima data am reusit sa consider ca nu a trecut prin viata mea,pentru ca asa simt...ca si cum nu am suferit acele schimbari,nu am pierdut capacitatea de a avea incredere.Nu mai am retineri...
tu mas que nadie...
De fiecare data ma gandesc inainte de toate la cei din jurul meu.Daca ei sunt multumiti atunci eu ma complac,si ma simt bine asa,am forta necesara sa suport si bune si rele.Si tu nu esti o exceptie...Cel mai probabil nu o sa citesti niciodata aceste randuri,dar nu conteaza prea mult.Poate ca totusi e bine ca nu le vei citi.Am ascultat o melodie acum putin timp si m-am gandit instantaneu la tine...SPECIAL...asta a fost dorinta ta.Nu ai idee de ce esti in stare cu adevarat.Nu ai nici cea mai vaga idee ce ai putea sa insemni pentru mine,poate banuiesti,dar nu ai date singure.As putea sa respir numai pentru tine,simpla ta prezenta imi modeleaza caracterul si sufletul,astfel incat sa iti fac toate voile,as putea sa fiu sclava ta,as putea sa fiu tot ce vrei tu sa fiu.As fii sprijinul tau,te-as sustine in fiecare clipa,as putea sa inteleg absolut orice fara sa pot sa te critic,as putea sa-ti clarific lucrurile cand esti confuz si sa te ajut sa treci peste toate.
Dar nici nu cred ca vrei acest lucru..Nu ai nevoie de asa ceva.Tot ce as putea sa simt e si pentru mine un semn de intrebare,dar stiu ca in momentul de fata tot ce vreau e prezenta ta in viata mea,indiferent cum.Pot sa fiu tot ceea ce iti doresti sa fiu...amica, amanta, confidenta, iubita. Nu conteaza atata timp cat e ceea ce vrei tu.
Special?Esti...fara nici cea mai mica indoiala.Tot timpul petrecut cu tine e special...as putea sa stau sa te privesc ore intregi.Esti atat de fascinant pentru mine...there's nothing like your smile made of sun...
Toti avem defecte si totusi eu incerc sa ti le gasesc pe ale tale.In ochii mei esti perfect...
Un drog?...imi aduc aminte de stand-up-ul lui teo in club A...m-as muta cu dealerul in casa...
Esti un drog.Dar fara consecinte nefaste...un drog pe care l-ai folosi non-stop,dar fara de care ai putea sa traiesti.Pentru ca nu pot sa fiu atat de radicala incat sa zic ca nu pot sa traiesc fara tine,ar fii penibil.Normal ca pot,si chiar cu usurinta...dar NU as vrea.Si daca tu esti persoana care cred ca esti,nu va fii nevoie.Nu am decat o singura pretentie de la tine...prietenia ta...mai mult decat suficient...in schimb iti dau tot ce sunt,cu bune si rele,mereu la dispozitia ta...
Stii...cred ca tu mai mult ca oricine meriti sa fii fericit!
Dar nici nu cred ca vrei acest lucru..Nu ai nevoie de asa ceva.Tot ce as putea sa simt e si pentru mine un semn de intrebare,dar stiu ca in momentul de fata tot ce vreau e prezenta ta in viata mea,indiferent cum.Pot sa fiu tot ceea ce iti doresti sa fiu...amica, amanta, confidenta, iubita. Nu conteaza atata timp cat e ceea ce vrei tu.
Special?Esti...fara nici cea mai mica indoiala.Tot timpul petrecut cu tine e special...as putea sa stau sa te privesc ore intregi.Esti atat de fascinant pentru mine...there's nothing like your smile made of sun...
Toti avem defecte si totusi eu incerc sa ti le gasesc pe ale tale.In ochii mei esti perfect...
Un drog?...imi aduc aminte de stand-up-ul lui teo in club A...m-as muta cu dealerul in casa...
Esti un drog.Dar fara consecinte nefaste...un drog pe care l-ai folosi non-stop,dar fara de care ai putea sa traiesti.Pentru ca nu pot sa fiu atat de radicala incat sa zic ca nu pot sa traiesc fara tine,ar fii penibil.Normal ca pot,si chiar cu usurinta...dar NU as vrea.Si daca tu esti persoana care cred ca esti,nu va fii nevoie.Nu am decat o singura pretentie de la tine...prietenia ta...mai mult decat suficient...in schimb iti dau tot ce sunt,cu bune si rele,mereu la dispozitia ta...
Stii...cred ca tu mai mult ca oricine meriti sa fii fericit!
miercuri, 18 martie 2009
Din nou...ciudat...
Cred ca toti am suferit la un moment dat...unii mai putin...altii mai mult.Dar pentru fiecare propria suferinta e mai grea si mai apasatoare,ne face sa ne simtim mizerabil...propria suferinta e mai amara decat toate suferintele din lume.Oare de ce?
Am trecut si eu prin destul de multe,am inghitit si m-am lasat calcata in picioare.Nu dau vina pe viata...singura vinovata sunt eu si propria mea slabiciune.Am fost mereu pesimista,cum sa ma mai gandesc la fericire? E ceva subiectiv.Nu e una din dorintele mele arzatoare,daca ma simt impacata Si uite ca totusi de mai bine de o saptamana am zambetul pe buze,un zambet pentru care ma priveste lumea ciudat pe strada.
Putem sa depasim orice...cred.Raman amintirile dar cu timpul isi pierd din greutatea cu care ne apasa.
Incerc sa zambesc,azi mi-e usor,sunt iar persoana care am fost,mereu o ranjita,mereu binedispusa.Asa cum ma vedeau toti,era imaginea mea,mereu vesela si binevoitoare.Pierdusem acel sentiment de pace,pierdusem puterea de a vedea roz viata.
Nu stiu daca sunt fericita...nu cred ca fericirea e de vina...Nici acum,chiar daca zambesc nu am pretentia de a gasii fericire.Dar tot ce am e suficient,cativa prieteni,care pot fii numarati pe degete,o persoana draga mie care mi-a fost mereu alaturi,my bbf,best best friend,cea mai tare,si pe care regret doar ca nu are o prezenta mai mare in viata mea!Am facultatea care ma tine destul de ocupata.Nu ma gandesc la ce va sa fie,nu am nevoie de certitudini.Imi e mai mult decat suficient adevarul prezentului.Numai D-zeu stie ce-mi rezerva viitorul...bine poate ca nu stie decat D-zeu...:))
Nu sunt inchisa la posibilitati,desi nu cred in iubire,nu apartine realitatii.Nu mai vreau o minciuna in viata mea.Nu am iubit si nu cred ca pot,si e ok.
Invat sa apreciez ce e real in viata mea si sa visez cu ochii deschisi.Nu mai incerc sa schimb ceva,sunt o aiurita.Cea mai zapacita persoana din lume!
Si iar postez tampenii...
Am trecut si eu prin destul de multe,am inghitit si m-am lasat calcata in picioare.Nu dau vina pe viata...singura vinovata sunt eu si propria mea slabiciune.Am fost mereu pesimista,cum sa ma mai gandesc la fericire? E ceva subiectiv.Nu e una din dorintele mele arzatoare,daca ma simt impacata Si uite ca totusi de mai bine de o saptamana am zambetul pe buze,un zambet pentru care ma priveste lumea ciudat pe strada.
Putem sa depasim orice...cred.Raman amintirile dar cu timpul isi pierd din greutatea cu care ne apasa.
Incerc sa zambesc,azi mi-e usor,sunt iar persoana care am fost,mereu o ranjita,mereu binedispusa.Asa cum ma vedeau toti,era imaginea mea,mereu vesela si binevoitoare.Pierdusem acel sentiment de pace,pierdusem puterea de a vedea roz viata.
Nu stiu daca sunt fericita...nu cred ca fericirea e de vina...Nici acum,chiar daca zambesc nu am pretentia de a gasii fericire.Dar tot ce am e suficient,cativa prieteni,care pot fii numarati pe degete,o persoana draga mie care mi-a fost mereu alaturi,my bbf,best best friend,cea mai tare,si pe care regret doar ca nu are o prezenta mai mare in viata mea!Am facultatea care ma tine destul de ocupata.Nu ma gandesc la ce va sa fie,nu am nevoie de certitudini.Imi e mai mult decat suficient adevarul prezentului.Numai D-zeu stie ce-mi rezerva viitorul...bine poate ca nu stie decat D-zeu...:))
Nu sunt inchisa la posibilitati,desi nu cred in iubire,nu apartine realitatii.Nu mai vreau o minciuna in viata mea.Nu am iubit si nu cred ca pot,si e ok.
Invat sa apreciez ce e real in viata mea si sa visez cu ochii deschisi.Nu mai incerc sa schimb ceva,sunt o aiurita.Cea mai zapacita persoana din lume!
Si iar postez tampenii...
Tú más que nadie mereces ser feliz
Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar
Y aunque hayas sido un extranjero
hasta en tu propio país
Si yo te digo ¿Como dices tu?
Tu aún dices ¿Que decis?
Y lloras de emoción oyendo un bandoneón
Y aunque parezcas despistado con ese caminar pausado
Conozco la razón que hace doler tu corazón
Por eso quise hacerte esta canción
Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar
Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar
Y aunque hayas sido un extranjero
hasta en tu propio país
Si yo te digo ¿Como dices tu?
Tu aún dices ¿Que decis?
Y lloras de emoción oyendo un bandoneón
Y aunque parezcas despistado con ese caminar pausado
Conozco la razón que hace doler tu corazón
Por eso quise hacerte esta canción
Ya vas a ver como van sanando
Poco a poco tus heridas
Ya vas a ver como va
La misma vida a decantar la sal que sobra del mar
duminică, 15 martie 2009
Am sa vin intr-o seara cu zapada curata
Sa-ti astern la fereastra broderie de alb,
Prin perdelele grele am sa-ti fac strecurata,
O soapta dulce pe o creanga de brad.
Am sa-ti cern peste ochi floare alba de luna
Ca sa-ti apere gandul si parerea de rau,
Ai s-auzi prin zapezi clopoteii cum suna
Si cum cade lumina peste sufletul tau.
Voi ramane in preajma sa-ti ascult rasuflarea,
Si la miez de noapte am sa-ti depan povesti,
Ochilor care dorm sa le mangai culoarea,
Si sa plang fericita ca mai sunt ca mai esti.
Dar de n-ai sa ma vezi niciodata prin preajma
Sa-ntelegi ca zapada nu-i destul de curata,
Si s-astepti ochii mei peste tine sa astearna
O zapada de lacrimi cum n-a nins niciodata!
Sa-ti astern la fereastra broderie de alb,
Prin perdelele grele am sa-ti fac strecurata,
O soapta dulce pe o creanga de brad.
Am sa-ti cern peste ochi floare alba de luna
Ca sa-ti apere gandul si parerea de rau,
Ai s-auzi prin zapezi clopoteii cum suna
Si cum cade lumina peste sufletul tau.
Voi ramane in preajma sa-ti ascult rasuflarea,
Si la miez de noapte am sa-ti depan povesti,
Ochilor care dorm sa le mangai culoarea,
Si sa plang fericita ca mai sunt ca mai esti.
Dar de n-ai sa ma vezi niciodata prin preajma
Sa-ntelegi ca zapada nu-i destul de curata,
Si s-astepti ochii mei peste tine sa astearna
O zapada de lacrimi cum n-a nins niciodata!
miercuri, 4 martie 2009
Increderea ar trebui oferita celor care merita,si mult prea putini sunt aceia.Oferim cea mai mare incredere iubitului sau iubite,dupa care urmeaza increderea oferita prietenilor.Si in ciuda acestui fapt,atunci cand un prieten iti inseala increderea te simti mult mai tradat decat in cazul in care te inseala partenerul.In acest al doilea caz,cand tradatorul este iubitul/iubita fiecare se consoleaza cu ajutorul prietenilor. Sa te simti tradat e un sentiment amar,pentru ca iti ataca orgoliu,te face sa te simti folosit si capacitatea de a avea incredere in cei din jur scade.Ce-ar fii sa combinam cele 2 situatii? Ce mai ramane din increderea de care suntem capabili cand iubitul sau iubita te inseala cu un bun/buna prieten/prietena? Frumoasa situatie...
Cel mai rau e atunci cand suntem mintiti,mai rau e cand noi suntem ultimele persoane care afla.Si totusi fara sa mintim nu am putea trai,minciuna e la fel de necesara ca si adevarul in unele cazuri(doar parintii nu trebuie sa stie tot ce facem,nu?)...
Uneori alegem sa fim sinceri,sau poate ca suntem sinceri cu anumite persoane si ne trezim acuzati ca am fost falsi.Si asta din partea unor persoane in care avem incredere.Si in acest caz ne simtim tradati,pentru ca e o lovitura la care nu ne asteptam...
Daca vrem si consideram ca anumite persoane ne sunt prieteni,trebuie sa oferim incredere si sa primim incredere.In momentul in care iti acuzi un prieten de minciuna si de falsitate,doar din paranoia si fara fapte exacte,sau doar din interpretarea unor fapte dupa cum ne pik pe moment,si nu ii oferi incredere,mai ai dreptul de a spune ca ai vrut sa fii prieten cu persoana respectiva?E aberant si foarte ipocrit!
Cel mai rau e atunci cand suntem mintiti,mai rau e cand noi suntem ultimele persoane care afla.Si totusi fara sa mintim nu am putea trai,minciuna e la fel de necesara ca si adevarul in unele cazuri(doar parintii nu trebuie sa stie tot ce facem,nu?)...
Uneori alegem sa fim sinceri,sau poate ca suntem sinceri cu anumite persoane si ne trezim acuzati ca am fost falsi.Si asta din partea unor persoane in care avem incredere.Si in acest caz ne simtim tradati,pentru ca e o lovitura la care nu ne asteptam...
Daca vrem si consideram ca anumite persoane ne sunt prieteni,trebuie sa oferim incredere si sa primim incredere.In momentul in care iti acuzi un prieten de minciuna si de falsitate,doar din paranoia si fara fapte exacte,sau doar din interpretarea unor fapte dupa cum ne pik pe moment,si nu ii oferi incredere,mai ai dreptul de a spune ca ai vrut sa fii prieten cu persoana respectiva?E aberant si foarte ipocrit!
vineri, 13 februarie 2009
Sunt o persoana egoista...cu toti suntem.Numai ca eu nu sunt suficient de egoista se pare.Sau poate ca sunt totusi ipocrita,deoarece parerea celorlalti despre propria-mi pesoana conteaza mult prea mult pentru mine,si poate ca de aceea nu pot spune nu.Nu pot refuza o rugaminte din partea cuiva,la general vorbind,acest lucru nu se aplica doar prietenilor mei.Chiar daca un raspuns afirmativ imi creeaza anumite dificultati sau discomfort,daca cineva imi cere ceva si imi cere rugandu-ma,sau daca insista putin mi-e greu sa refuz,mi-e aproape imposibil.Poate ca sunt mult prea maleabila.Sunt usor de manipulat,asta imi este foarte clar,nu e nevoie de prea mult efort ca sa imi provoci putina mila ergo- sa obtii tot ce vrei de la mine.Cati dintre voi pot spune acelasi lucru?Nu multi.Propriul confort e mult mai important pentru o persoana decat orice altceva.De multe ori nici pt a-ti ajuta un prieten nu esti dispus la nici un fel de sacrificiu.Ba mai mult,nici daca ajutorul pe care il acorzi nu te costa nimic,egoismul nu iti da frau liber.Am experimentat acest lucru pe propria piele,cand m-am lovit de refuzuri categorice din partea persoanelor apropriate.Cu toate ca acest lucru nu mi-a picat tocmai bine,recunosc ca ii invidiez,mi-as dori sa fiu la fel.Desi pare ca e un lucru usor realizabil,caracteristicile si caracterele negative sunt usor de invatat,pur si simplu nu sunt pentru mine.Nu as putea sa refuz pe cineva,cand stiu cu exactitate felul in care m-as simti daca lucrurile ar sta invers.Chiar daca u nu mi-ai intoarce favorul,eu nu o sa ti-l refuz.Insa impresia ta despre mine nu se poate compara cu ce cred eu despre tine,chiar daca te-am ajutat si nu te-am refuzat!
joi, 5 februarie 2009
Parerea mea proprie si personala(in acelasi timp total eronata),era ca orice persoana care vrea cu adevarat sa se schimbe poate sa reuseasca,mai ales de dragul unei persoane pe care se presupune ca o iubeste.Nimic mai fals decat asta.In primul rand,pentru ca nu ar trebui sa fie nevoie de o astfel de schimbare,desi unele cazuri o cer iremediabil.In al doilea rand,schimbarea din iubire nu era reala,desi,ca si iubirea,asa pare.Poate sa fie o schimbare temporara,ce-i drept,dar la un moment dat personalitatea noastra de baza va iesi la suprafata si vom constata ca totul va exploda in doza concentrata.Prin asta ma refer la partea noastra intunecata,pentru ca asta e partea pe care incercam sa o schimbam.Poate totusi ma insel,dar pana cand nu o sa cunosc o persoana care sa se fii schimbat radical nu o sa cred,desi probabil nici daca as cunoaste nu as crede,aici ar interveni schimbarea temporara.Nu as avea nici o garantie asupra faptului ca schimbarea e permanenta.In al treilea rand schimbarea aceasta care e ceruta sau nevoita de dragul altcuiva nu are cum sa survina dintr-un motiv logic.Pentru a reusi o astfel de schimbare trebuie sa isi doreasca persoana in cauza sa se schimbe de dragul propriu,pentru ca a realizat ca ar fii mai fericit altfel si nu pentru a face fericit pe cineva.Si cum fiecare dintre noi e fericit cu partile noastre rele,care nu ne ranesc pe noi insine,aceste schimbari raman cu totul si cu totul ipotetice,vise aproape nerealizabile...
vineri, 23 ianuarie 2009
180 grade
Viata ia intorsaturi pe cat de ciudate pe atat de abrupte,atat din punct de vedere al starii de spirit cat si al intamplarilor.Cred ca toti dintre noi am ajuns in varf si am cazut la baza,ca mai apoi sa reusim sa urcam din nou.
Cu totii am fost dezamagiti intr-un moment ce parea frumos,situatiile s-au intors impotriva noastra,roata vietii se invarte si continuu,si rotatiile ei sunt de cele mai multe ori la 180 de grade,pozitie contrara,opusa.Ying si Yang,alb si negru.
Nu putem decat sa ne dorim intoarceri de 360 de grade in momentele bune...pentru a fii mereu in aceeasi situatie,pentru a nu simti durere sau suferinta.
Cu totii am fost dezamagiti intr-un moment ce parea frumos,situatiile s-au intors impotriva noastra,roata vietii se invarte si continuu,si rotatiile ei sunt de cele mai multe ori la 180 de grade,pozitie contrara,opusa.Ying si Yang,alb si negru.
Nu putem decat sa ne dorim intoarceri de 360 de grade in momentele bune...pentru a fii mereu in aceeasi situatie,pentru a nu simti durere sau suferinta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)