Parerea mea proprie si personala(in acelasi timp total eronata),era ca orice persoana care vrea cu adevarat sa se schimbe poate sa reuseasca,mai ales de dragul unei persoane pe care se presupune ca o iubeste.Nimic mai fals decat asta.In primul rand,pentru ca nu ar trebui sa fie nevoie de o astfel de schimbare,desi unele cazuri o cer iremediabil.In al doilea rand,schimbarea din iubire nu era reala,desi,ca si iubirea,asa pare.Poate sa fie o schimbare temporara,ce-i drept,dar la un moment dat personalitatea noastra de baza va iesi la suprafata si vom constata ca totul va exploda in doza concentrata.Prin asta ma refer la partea noastra intunecata,pentru ca asta e partea pe care incercam sa o schimbam.Poate totusi ma insel,dar pana cand nu o sa cunosc o persoana care sa se fii schimbat radical nu o sa cred,desi probabil nici daca as cunoaste nu as crede,aici ar interveni schimbarea temporara.Nu as avea nici o garantie asupra faptului ca schimbarea e permanenta.In al treilea rand schimbarea aceasta care e ceruta sau nevoita de dragul altcuiva nu are cum sa survina dintr-un motiv logic.Pentru a reusi o astfel de schimbare trebuie sa isi doreasca persoana in cauza sa se schimbe de dragul propriu,pentru ca a realizat ca ar fii mai fericit altfel si nu pentru a face fericit pe cineva.Si cum fiecare dintre noi e fericit cu partile noastre rele,care nu ne ranesc pe noi insine,aceste schimbari raman cu totul si cu totul ipotetice,vise aproape nerealizabile...

180 grade

Viata ia intorsaturi pe cat de ciudate pe atat de abrupte,atat din punct de vedere al starii de spirit cat si al intamplarilor.Cred ca toti dintre noi am ajuns in varf si am cazut la baza,ca mai apoi sa reusim sa urcam din nou.
Cu totii am fost dezamagiti intr-un moment ce parea frumos,situatiile s-au intors impotriva noastra,roata vietii se invarte si continuu,si rotatiile ei sunt de cele mai multe ori la 180 de grade,pozitie contrara,opusa.Ying si Yang,alb si negru.
Nu putem decat sa ne dorim intoarceri de 360 de grade in momentele bune...pentru a fii mereu in aceeasi situatie,pentru a nu simti durere sau suferinta.

?!?

Viata bate filmul?...Viata e un film...sau mai bine zis un colaj din nenumarate filme...si asta pentru ca toti suntem actori,actori priceputi,actori vesnici...actori cu mii de roluri.Fiecare avem mai multe fete,mai mult sau mai putin opuse si jucam un numar infinit de roluri,personaje negative sau/si personaje pozitive.Si acest motiv sta la baza ipocriziei umane innascute...

Ai grija ce-ti doresti...

...S-ar putea indeplini!
De cate ori nu am inceput o fraza cu "as vrea.."? Nu sunt stele pe cer pentru a echivala numarul...dorintele noastre sunt nenumarate.As exagera sa spun ca toate se indeplinesc...multe dintre ele sunt spuse fara a exista nevoia de indeplinire...doar intr-un moment mai trist...sau mai...fericit.Sunt dorinte care sunt perfect asa...ramanand dorinte.Sunt dorinte care se indeplinesc spre nefericirea noastra...dorinte care se dovedesc a fii nefaste si nu aduc nimic bun.Dorinte la care tanjim indelung si care ar fii trebuit ramase nerostite...Mai putine sunt acelea care au consecintele dorite....

Un pas inainte....

Cred ca pot sa gandesc si la rece uneori...cand mai am si eu cate o sclipire de maturitate.Asa cum sunt,asa cum am scris aceste pagini cu probleme "existentiale",in fond extrem de insignifiante,cand lumea poate ca se confrunta cu lucruri cu adevarat importante..Iar eu traiesc in propria mea lume,ranita de niste temeri prostesti,doar pentru ca nu am curajul sa traiesc cu adevarat,nu am curajul de a lasa pe cineva sa ma cunoasca cu adevarat,tot dintr-o frica stupida de deceptie sau de respingere.WTF!...poate ca sunt la urma urmei superficiala...stiu ca suna a pitzi,dar ce mai conteaza...am 20 de ani...o varsta frumoasa,poate cea mai frumoasa varsta.Daca am reusit macar sa realizez ca sunt o persoana atat de...hmmm...nu gasesc cuvinte...nu tocmai normala,cel putin sa fiu madra de cine sunt.Inconjurata de ipocriti in procent de 90%,oameni care in general au 2 fete,una de inaintare si una de spate,de ce nu as fii si eu in primul rand egoista?Ce atata caz?Totul in viata e alb sau negru!Asa trebuie sa fie...chiar daca mai are mici scapari de gri...nimic nu e perfect,nici viata in sine,conceptul de viata.Si mi-e egal!!!Am invatat un singur lucru cu adevarat important din toate lacrimile pe care le-am varsat...in primul rand trebuie sa ma iubesc pe MINE!Si poate cu putin noroc ma va iubi si altcineva...

As vrea...

Daca as putea sa zbor sau sa fur o stea dupa cerul noptii,poate as putea sa fiu fericita.Nu mai stiu de cate ori mi-am dorit sa pot sa ating norii,sa simt vantul usor sau o ploaie calda.Sa tip din rasputeri,sa plang in hohote pentru a ma descarca.E greu si sa respir pentru ca aerul insusi e greu...si-as vrea sa simt iubire,sau macar o liniste interioara,ceva ce poate sa ma rupa de lume si sa ma stinga usor in neuitare.As vrea un dor care sa fie dulce,o clipa fara griji si suferinta,sa fiu inteleasa de cineva care sa-mi fie mereu alaturi,sa pot sa zambesc cu adevarat cand totul in jurul meu e fals!As vrea sa dau foc constiintei care ma apasa sau macar sa stiu de ce apasa din ce in ce mai greu peste sufletul meu..As vrea sa invat,sa uit,sa iert,sa sper!

remembrance...

Stateam mai devreme la o tigara,singura,in bucatarie si ma cam plictiseam. Si am inceput sa imi aduc aminte de toti baietii,ca nu le pot zice barbati,care au trecut prin viata mea...sau mai degraba baietii care au lasat o amprenta asupra mea...si multe amintiri m-au facut sa zambesc,dar au fost si amintiri triste,sau chiar dureroase...pe care prefer sa nu mi le amintesc...Dar amintirile frumoase ale copilariei sau mai bine spus ale adolescentei imi trezesc un sentiment de reverie,primul baiat care m-a sarutat,si imi revin emotiile traite atunci,cand nu stiam ce e sa fii indragostit,si simteam mai mult spaima primului sarut,atat de mediatizat intre noi,"fetele" la acea varsta frageda;la fel imi amintesc si cel mai incredibil sarut pe care l-am simtit,cand un baiat cu care nu aveam mari tangente,m-a surprins intr-un mod extrem de placut...Tin minte ca era pe un hol,in fata unei sali,decat noi doi,iar el s-a rezemat de zid,m-a tras de mana si m-a sarutat.Am simtit ca voi cadea jos din picioare...Nu o sa uit nici acel baiat dulce,care ma privea bland,si ma simteam protejata,pentru ca era mai matur pentru varsta lui,putin mai serios decat restul,si care mereu isi incepea sms-urile cu "Ce faci,pisicutzo?",alint care mi-a ajuns cel mai adanc in suflet si m-a facut sa-l indragesc,nu pot sa uit nici baiatul sigur pe el,care stia ce sa imi spuna si stia clar ce vrea,baiatul care nu stia sa accepte un refuz,sau baiatul care imi era in acelasi timp confident,cel mai bun prieten,cu care puteam sa vorbesc despre orice si care aproape ca stia cum si ce gandesc....sunt amintiri nemuritoare,adolescenta cu rebeliunea specifica,in care dragostea trecea de la o zi la alta,schimbadu-si centrul atentiei mereu si mereu...