mi-am amintit o poezie citita acum ceva vreme...suna cam asa :
Purtam fiecare o dragoste-n noi
Eu pentru tine,tu pentru alta,
Focul ne mistuie pe amandoi
Eu ard pentru tine,tu arzi pentru alta
Obrazul ti-l vad in vis delirand
Iar tu in visare o vezi doar pe alta
Regret ,plang si sufar iubind,
Desi eu pe tine,tu totusi pe alta!
E ciudat cum se intampla toate chestiile astea cu sentimentalismele....Am fost iubita si nu am iubit,acum cred ca iubesc si nu primesc nimic in schimb.Iar o relatie in care sentimentele nu sunt egale este sortita esecului de la bun inceput.Poate ca totusi nici nu e posibila o relatie in care ambii parteneri sa simta la aceasi intensitate,poate pentru asa ceva e nevoie ca de la inceput ambii parteneri sa fie egali in toate punctele de vedere,si asta e aproape imposibil.Cu totii suntem unici in felul nostru,si daca ar fii sa alegi 2 persoane la intamplare mereu una din ele e superioara celeilalte.Si atunci cum rezolvam acest lucru?Reusita sta in compromis?Nu sunt de acord cu compromisurile...Persoana inferioara trebuie sa accepte si sa lase de la ea?Eu am fost in ambele posturi,si cea de persoana superioara,caz in care nu am fost multumita de situatie,chiar daca eu eram cea care era tinuta pe un piedestal,iar in cealalta situatie,in care simt ca ma regasesc acum,ma simt mai bine,doar ca e destul de trista senzatia de a sti ca nu poti sa ai asteptari si sperante din partea celuilalt,pentru ca realizezi ca nu meriti mai mult,nici macar nu indraznesti sa iti doresti mai mult si esti extrem de multumit de ceea ce primesti.Ma complac cu situatia,nu e tocmai nefericita,din contra,e fenomenala...Si totusi nu pot sa scap de sentimentul ca ceva lipseste...
sâmbătă, 25 aprilie 2009
marți, 31 martie 2009
Maybe
by Carl Sandburg
Maybe he believes me, maybe not.
Maybe I can marry him, maybe not.
Maybe the wind on the prairie,
The wind on the sea, maybe,
Somebody, somewhere, maybe can tell.
I will lay my head on his shoulder
And when he asks me I will say yes,
Maybe.
Maybe he believes me, maybe not.
Maybe I can marry him, maybe not.
Maybe the wind on the prairie,
The wind on the sea, maybe,
Somebody, somewhere, maybe can tell.
I will lay my head on his shoulder
And when he asks me I will say yes,
Maybe.
Old!
Ating cerul dar aripile mele
Se pierd in neuitare si eu ma prabusesc...
Mai vreau doar sa mor si-mi amintesc iubire,
Si fum si scrum si vis.
Pleoapele vietii mele se-nchid usor in mine
La malul marii sufletului meu.
Si-atunci cand spuma marii
Va naste o furtuna,
Canta-va o sirena
Voi renaste si eu!!!
Se pierd in neuitare si eu ma prabusesc...
Mai vreau doar sa mor si-mi amintesc iubire,
Si fum si scrum si vis.
Pleoapele vietii mele se-nchid usor in mine
La malul marii sufletului meu.
Si-atunci cand spuma marii
Va naste o furtuna,
Canta-va o sirena
Voi renaste si eu!!!
luni, 30 martie 2009
Bestfriends!
Prietenia e subiectiva in multe feluri,prietenii sinceri sunt foarte greu de gasit,aproape imosibil,pentru ca majoritatea persoanelor din jurul nostru sunt egoiste la extrem si se considera pe ei insisi prioritari.E destul de normal sa fie asa,pentru ca daca altii nu se gandesc la tine,de ce sa nu te gandesti tu.
In ciuda acestui fapt care a devenit o normalitate,se mai gasesc in lume si ciudati care isi ofera prietenia sincera persoanelor din jur,sau anumitor persoane,si uneori,chiar si mai rar,acea prietenie sincera esti impartasita.Si daca ai acest noroc e bine sa il apreciezi.Asta incerc eu sa fac momentan,sa apreciez prieteniile din jurul meu,prietenii pe care stiu ca pot conta,putini cum sunt,dar sunt recunoscatoare pentru ei.
Din acei 3-4-5 prieteni,nu cred ca am mai multi,as putea sa renunt la eiin cazul in care s-ar dovedi falsi,si nu cred ca as suferi extraordinar de mult,se exclude doar o singura pesoana,cea mai importanta,prietena mea cea mai buna,nu cred ca as putea sa ma mai suport pe mine insami daca ar fii sa o pierd.E cea care ma cunoste cel mai bine,uneori am impreia ca ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu,si acest lucru ma apropie si mai mult de ea.E persoana cu care pot sa fiu eu insami in adevaratul sens al cuvantului,fara paravane,fara ocolisuri.Mi-a fost mereu alaturi si nu am cum sa ii multumesc pentru asta,pentru ca de cate ori imi e greu e SINGURA persoana din lume care stie sa ma consoleze si sa ma ajute sa imi revin.Suntem prietene de 6 ani de zile,am avut decat o singura cearta in primul an,eram si noi mici...Tin minte si acum fiecare detaliu,in special impacarea,care a urmat la 10 minute dupa cearta si s-a soldat cu imbratisari si lacrimi,desi cearta in sine nu a fost ceva signifiant.Oricum,de atunci nu ne-am mai certat sau suparat una pe alta...mai bine de 5 ani de zile.Imi pare rau de tot ca la terminarea liceului continuarea studiilor ne-a aruncat in orase diferite,desi vorbim aproape zilnic la telefon,nu e acelasi lucru,si ii simt lipsa.
Ce sa mai spun despre tine iubita? You rock!..Stii deja ca esti cea mai tare si ca te iubesc mult...sar'na si pentru faptul ca si tu ma consideri cea mai buna prietena a ta,asa cum sunt eu de aiurita.Poti oricand sa contezi pe mine,la orice ora din zi si din noapte.Am cea mai mare incredere in tine,mai multa incredere decat am in propria mea persoana,pentru ca meriti acest lucru.Daca ar fii sa indrazneasca cineva sa spuna ceva rau despre tine de fata cu mine cred ca as criza,oricine ar fi acea persoana!
Ce sa mai!..Vad eu cum te conving sa te muti la buc...iti fac rost si de un dealer personal?Ca tot nu a vrut Alex sa-ti faca rost=)))...Nu-mi vine sa cred ce dor imi e de tine!Nici nu constientizam cu totul pana sa scriu aceste randuri...
Te iubesc!>:D<
In ciuda acestui fapt care a devenit o normalitate,se mai gasesc in lume si ciudati care isi ofera prietenia sincera persoanelor din jur,sau anumitor persoane,si uneori,chiar si mai rar,acea prietenie sincera esti impartasita.Si daca ai acest noroc e bine sa il apreciezi.Asta incerc eu sa fac momentan,sa apreciez prieteniile din jurul meu,prietenii pe care stiu ca pot conta,putini cum sunt,dar sunt recunoscatoare pentru ei.
Din acei 3-4-5 prieteni,nu cred ca am mai multi,as putea sa renunt la eiin cazul in care s-ar dovedi falsi,si nu cred ca as suferi extraordinar de mult,se exclude doar o singura pesoana,cea mai importanta,prietena mea cea mai buna,nu cred ca as putea sa ma mai suport pe mine insami daca ar fii sa o pierd.E cea care ma cunoste cel mai bine,uneori am impreia ca ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu,si acest lucru ma apropie si mai mult de ea.E persoana cu care pot sa fiu eu insami in adevaratul sens al cuvantului,fara paravane,fara ocolisuri.Mi-a fost mereu alaturi si nu am cum sa ii multumesc pentru asta,pentru ca de cate ori imi e greu e SINGURA persoana din lume care stie sa ma consoleze si sa ma ajute sa imi revin.Suntem prietene de 6 ani de zile,am avut decat o singura cearta in primul an,eram si noi mici...Tin minte si acum fiecare detaliu,in special impacarea,care a urmat la 10 minute dupa cearta si s-a soldat cu imbratisari si lacrimi,desi cearta in sine nu a fost ceva signifiant.Oricum,de atunci nu ne-am mai certat sau suparat una pe alta...mai bine de 5 ani de zile.Imi pare rau de tot ca la terminarea liceului continuarea studiilor ne-a aruncat in orase diferite,desi vorbim aproape zilnic la telefon,nu e acelasi lucru,si ii simt lipsa.
Ce sa mai spun despre tine iubita? You rock!..Stii deja ca esti cea mai tare si ca te iubesc mult...sar'na si pentru faptul ca si tu ma consideri cea mai buna prietena a ta,asa cum sunt eu de aiurita.Poti oricand sa contezi pe mine,la orice ora din zi si din noapte.Am cea mai mare incredere in tine,mai multa incredere decat am in propria mea persoana,pentru ca meriti acest lucru.Daca ar fii sa indrazneasca cineva sa spuna ceva rau despre tine de fata cu mine cred ca as criza,oricine ar fi acea persoana!
Ce sa mai!..Vad eu cum te conving sa te muti la buc...iti fac rost si de un dealer personal?Ca tot nu a vrut Alex sa-ti faca rost=)))...Nu-mi vine sa cred ce dor imi e de tine!Nici nu constientizam cu totul pana sa scriu aceste randuri...
Te iubesc!>:D<
sâmbătă, 28 martie 2009
Asa incepe...
Inca incerc sa inteleg de ce totul se intampla atat de repede in jurul meu.Sau mai bine zis ceea ce se intampla in interioarul meu,pentru ca totul evolueaza mult prea repede incat ma sperie...intr-un mod placut.As vrea sa pot sa iti spun dar mi-e destul de greu sa vorbesc uneori,iar atunci cand esti langa mine cuvintele par sa fie de prisos,ingheata undeva in mintea mea.Si iar m-am trezit in situatia de acum cateva zile,pentru a 2-a oara am simtit nevoia de a-ti spune aceste 2 cuvinte: "Te iubesc!"...Acum stau si ma intreb daca e adevarat,nu am mai iubit asa ca nu reusesc sa inteleg.E o confuzie ciudata,as vrea sa te pot pastra...Stii...cred ca da...cred ca incep sa te iubesc!
miercuri, 25 martie 2009
Scrisoare catre tine...( II )
Poate ca nu esti perfect asa cum te vad eu,poate ca nu esti perfect deloc dar atunci inseamna ca iti ador defectele.Datorita tie am inceput sa cred ca toata lumea e a mea,iar soarele rasare numai pentru mine.Ai ajuns asa usor in adancul sufletului meu,un loc obscur,intunecat si l-ai luminat cu un zambet.Incerc sa nu ma gandesc la tine si mi-e imposibil,sunt atat de aiurita incat ma simt ca intr-un vis.Un vis permanent in care plutesc,inchid ochii si inca simt fiecare sarut al tau,gustul buzelor tale persista pe buzele tale.Un gust atat de dulce si care nu ma lasa libera,un gust de care am devenit dependenta.Da!Inchid ochii si te vad numai pe tine,iti simt mirosul si fiecare atingere,fiecare imbratisare,iti aud respiratia si vocea care iti ascunde candoarea de copil.As intinde mana sa te ating dar stiu ca daca as indrazni imaginea ta ar disparea ca o fantasma...nu pot sa risc...Esti visul meu etern!...
As vrea sa stii ce e in sufletul meu,as vrea sa-mi poti citi fiecare gand,fiecare dorinta,fiecare frica ce ma cuprinde,si asta pentru ca ma simt de parca ti-as apartine.Nu vreau si nici nu pot sa ma gandesc ce as simti daca ar fii sa dispari din viata mea.As ramane probabil blocata in timp si spatiu,inerta penru o vreme si as trai pentru fiecare zambet pe care mi l-ai daruit in trecut.La un moment dat as incepe sa ma trezesc la realitate si sa pretuiesc putinul timp pe care mi l-ai acordat,si as fii extrem de recunoscatoare pentru el...asa ca momentan mi-as dorii sa inghet prezentul..."Opreste-te clipa,esti minunata!"...cum a spus Goethe.Desi clipa,atunci cand se opreste inceteaza a mai fii minunata,pentru ca a incerca sa eternizezi frumusetea inseamna a o ucide,frumusetea nu e un trup gol,ci unul care se goleste,nu este zgomotul rasului ci buzele care rad...Numai ca eu sunt din ce in ce mai sigura ca o clipa invaluita in prezenta ta nu ar putea sa-si piarda esenta,pentru ca o clipa petrecuta cu tine e deja eternizata in sufletul meu,si nu-si pierde frumusetea,pentru ca arde continuu in focul aprins din tot ceea ce simte inima mea...
As vrea sa stii ce e in sufletul meu,as vrea sa-mi poti citi fiecare gand,fiecare dorinta,fiecare frica ce ma cuprinde,si asta pentru ca ma simt de parca ti-as apartine.Nu vreau si nici nu pot sa ma gandesc ce as simti daca ar fii sa dispari din viata mea.As ramane probabil blocata in timp si spatiu,inerta penru o vreme si as trai pentru fiecare zambet pe care mi l-ai daruit in trecut.La un moment dat as incepe sa ma trezesc la realitate si sa pretuiesc putinul timp pe care mi l-ai acordat,si as fii extrem de recunoscatoare pentru el...asa ca momentan mi-as dorii sa inghet prezentul..."Opreste-te clipa,esti minunata!"...cum a spus Goethe.Desi clipa,atunci cand se opreste inceteaza a mai fii minunata,pentru ca a incerca sa eternizezi frumusetea inseamna a o ucide,frumusetea nu e un trup gol,ci unul care se goleste,nu este zgomotul rasului ci buzele care rad...Numai ca eu sunt din ce in ce mai sigura ca o clipa invaluita in prezenta ta nu ar putea sa-si piarda esenta,pentru ca o clipa petrecuta cu tine e deja eternizata in sufletul meu,si nu-si pierde frumusetea,pentru ca arde continuu in focul aprins din tot ceea ce simte inima mea...
marți, 24 martie 2009
Deja mai mult...
Am atat de multe ganduri incat nu reusesc sa le transpun in aceste pagini...e destul de confuz si in acelasi timp euforic.Sunt indragostita de tine!Si e pentru prima data cand simt ca totul e sincer,ca tot ce simt e numai pentru mine.Nu suna foarte coerent acest lucru...nici eu nu cred ca inteleg prea bine ce spun.Dar e fenomenal tot ceea ce mi se intampla.Ma gandesc atat de des la tine incat nu mai ma gandesc la nimic altceva...ma gandesc numai la tine,esti in tot si in toate.E chiar simplu si normal in ultimele zile.Nu cred ca te iubesc inca,ar fii prea devreme,nu?...Si totusi,azi,te priveam si eram blocata intr-un fel ciudat,cu mintea goala si sufletul plin cu tine,probabil aveam o privire destul de pierduta sau fascinata,nu stiu cum s-a vazut din prisma ta.Cert e ca m-ai intrebat ce am...mi s-a taiat respiratia,am raspuns "nimic",cu toate ca alte cuvinte imi stateau pe limba,si se zbateau sa iasa intr-un mod firesc..."te iubesc"...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)