Incertitudine...

Inchizi ochii si respiri adanc.Esti singura si poti ofta in voie.Oftezi pentru ca vrei mai mult,si pentru prima data in viata ta ti-ai pierdut toata siguranta.Tu nu stii ce sa mai faci si el nu stie ca existi,sau pur si simplu nu ii pasa.Iti tremura mainile pentru ca ochii iti lacrimeaza si-ai vrea ca totul sa dispara.E penibil si constientizezi si tu cat de ironic e totul,dar e peste puterile tale sa schimbi ceva.Vrei curaj macar sa fii tu insati,si te pierzi in speranta ca norocul te va ajuta ca altadata.Diferenta e ca de data asta ghinionul ar durea mai mult decat poti indura.Dar speri,visezi si zambesti in continuare,fals si amar,acum cand realitatea iti joaca festa vietii tale.Ce vrei de fapt? Sa-i spui ce simti? Sa-ti iei povara de pe suflet? Dar ce-ai putea sa-i spui ca sa il opresti macar o secunda sa te asculte? Cand adevarul e ca nu poti descrie in cuvinte nici macar o parte din visul nou trait de tine. Cand adevarul e ca piedestalul pe care sta el e mai sus decat poti ajunge tu. Cand el e doar un om si totusi mult mai mult? Cand pentru el tu esti o oarecare si pentru tine el nu-i pamantean? Iti plange sufletul si-ai vrea sa risti,dar riscul pare mult prea mare. Si nu-l cunosti,iti repeti intr-una ca e doar o iluzie,poate vei reusi sa iti revii. Crezi ca nu esti suficient de buna pentru el,iar sentimentul de inferioritate te face pesimista. Dar asta nu te opreste sa visezi. Astepti cu nerabdare noaptea unde in vise ti-e aproape,unde frica dispare in mod inconstient,acolo unde el iti zambeste numai tie.Pentru ca doar acolo el exista numai pentru tine!

Inceput...

Inghiti in sec...din nou,mai mult ca niciodata.Luata prin surprindere inedit,zbori intr-un vis nou,departe de cei din jur,nu reusesti sa retii ce se intampla in jurul tau si nu intelegi ceea ce simti.Vrei sa vorbesti si cuvintele nu prind glas,iti tremura mainile si nu poti sa respiri adanc.Te arunci disperata dupa ultimul strop de aer si in jurul tau e vid.Ai vrea sa simti orice detaliu si orice amanunt,sa le memorezi adanc in sufletul tau,pentru ca el e langa tine poate doar o clipa si tu nu reusesti sa te trezesti.Tipi cu toata forta in tine,poate,poate va iesi la suprafata un sunet .Vrei sa-l atingi dar frica nu te lasa,n-ai putea suporta o realitate cruda in care zorii diminetii sa-l faca sa dispara...

Perfect si imperfect

Sunt cuvinte ce nu pot fi spuse sau scrise,asa cum exista vise care se pierd dar nu se uita niciodata,nu raman vise,desi nu se implinesc,ajung cosmare datorita durerii produse.In visele amare cu trecerea timpului regasim toate remuscarile si regretele noastre si,cel mai adesea persoane sau persoana care ne-a bantuit acele vise,si gandurile,si sufletul.Nu putem uita,povara devine mai usoara cu trecerea timpului,sau poate creste pt a atinge un punct culminant cand reusim sa depasim momentul sau ne afundam de tot in lacrimi.
Traim pentru fericire si iubire,dar stim cu totii gustul suferintei,si cum sa ajungem pe drumul ei in cautarea perfectiunii,si nu incetam niciodata sa ne asumam riscurile.Iubirea si fericirea...concepte abstracte din toate punctele de vedere,imperfecte si amagitoare.Oricat de mult am vrea nu reusim niciodata sa constientizam cu adevarat ironia sortii...intr-o lume imperfecta,cu aspecte pozitive imperfecte,suferinta este absolut perfecta.Dar pentru ce sa traim daca nu imbratisam compromisul?Primim plini de curaj suferinta in schimbul unui strop de implinire,de orice fel,fiecare cu fericirea proprie,fie ea materiala sau spirituala,in funtie de culoarea sufletului fiecaruia...
Iubirea-cautarea perfectiunii in persoane imperfecte...
Fericirea-implinirea imperfecta a visului perfect...

Revin la realitate,pierduta intr-un vis in timp real.Timpul? Nu trebuia oare sa ma ajute sa uit?Oare nu timpul vindeca orice rana? Pare mai degraba sa fii prins ciuda pe mine,facandu-ma exemplul contrar ce confirma o regula.Realitatea s-a indepartat de mine prea mult,poate ca totusi eu sunt de vina.Balonasul in care sunt inchisa cu toata lumea mea imaginara nu poate cuprinde si timpul,uitarea,cu atat mai putin ceva real si cu picioarele pe pamant.Asa ca inchid de fiecare data ochii si respir adanc,aducandu-mi aminte de tine,si amintirea ta nu-si pierde claritatea.Pentru ca amintirea ta e formata doar din senzatii,din ce m-ai facut sa simt.Nu am de la tine nici o imagine vizuala,am observat ca asta se uita cel mai usor...Asa ca raman cu dorul si timpul trece pe langa mine si nu reusesc sa numar zilele care fug mai rapid decat clipele.cate sute de ore au trecut de cand nu am mai vorbit?Ai disparut!Si hey!Asta-i viata,trecem peste...dar ce facem cu gustul amar ramas?