Noroc!

Ma regasesc din nou contrariata de evenimente, de cei din jurul meu si poate intr-un fel de amintiri.Am realizat de mult ca nu ar trebui sa ma mai complic si impotmolesc in detalii,dar parca n-as fii eu.Oftez,simplu,fara relevanta pozitiva sau negativa.Asa cum e vorba,ce o fi o fi,cu toate ca sunt sigura ca nu voi putea suporta consecintele decat foarte prost.Dar ridic fruntea sus,ca n-o sa mor! Ceea ce stiu doar eu,cuprinsa de neprevazut,cand viata iar m-a pus in fata unui vis implinit drept cadou,fara eforturi,cu acelasi noroc chior care ma face sa rad cu pofta de fiecare data,sa ma simt in frunte,primesc si relele,ce-i drept,eclipsate total. Stiu ca totul e spre bine iar complicatiile aduc sare si piper.
Te-ai gandit vreodata cum ai reactiona daca vei primi pe tava un vis? Sa fii fericit e putin spus in conditiile in care inca nu esti sigur ce e fericirea de fapt.Dar extazul te face sa plutesti.Viata nu e roz decat privita prin lentile roz.Optimism! Si cum sa nu fiu optimista cand toate se rezolva de la sine si primesc pe tava tot ce imi doresc,mai devreme sau mai tarziu.Si da! Pe tava,fara nici cel mai minim efort. Si totul tine de noroc.Sa fii nascut poate sub o stea norocoasa,pentru ca meritul vine odata cu munca sau cu vreun privilegiu primit la nastere sau datorat unei caracteristici speciale posedate de persoana in cauza.Si cum nu am meritul sub nici una din clauzele de mai sus,mie imi ramane norocul...norocul prostuluila urma urmei,dar calul de dar nu se cauta de dinti! Asa ca fac si eu pe proasta si ma bucur de ce se intampla fara sa intreb "de ce eu?"
Atat cat tine totul,viata e putin mai frumoasa,si va fii si mai frumoasa odata cu finalul visului,cand voi privi zorii zilei in care m-a trezit sfarsitul cu razele calde ale soarelui pe fereastra,in acea dimineatza voi savura gustul dulce al unor amintiri ce nu vor fii uitate,si pe care poate,la un moment dat le voi nuanta in scris,pentru a ramane o dovada,una din povestile vietii mele cu "A fost odata..." in care am fost de nenumarate ori printesa!

No Need...

I'm finally there,i've found the truth,my truth,the only truth! Cause i'm there with me,myself and I. One person smiling for herself. I don't need nobody to tell how i'm suposed to be happy,what happiness is suposed to be. In fact,i don't really need to know. I'm not searching for nobody in this life.i don't need someone that's always there for me. Don't want love,it's just a word in our time. It's has long ago vanished with the last ray of light of a sunset one evening.It's a thing part of the medieval world with the princesses and the knights on white horses.It was real once upon a time,and i say don't live in the past. No need for tears of feeling sorryies, no need for soulmates at all. We cand find The One in our selves,i'm my one and only soulmate. I'll take phisical needs from the ones around me,from the ones that can still find me. I made believe a pink bubbly world,imperfect and sweet and i'm gonna suck in it everything around me. I'll make my imagination the only reality for everyone around me,for everyone who's breathing the same air as me. And they take it in,without even knowing or realizing it. I'll swalow men and nature,every living thing and be on top of the world. Better yet,I,myself,will be the top of world,powerfull and bored with waiting for those who wanna reach the top! I'll be happy for those who make it even if i don't need them to.

Cause there's no need to search for love or happiness.No need to suffer without them...We can sufocate them with the simple placebo effect of an imperfect sweet smile in our souls!

Atentie...

Te privesti in oglinda...NU! Privesti in oglinda o persoana pe care nu o mai recunosti.Asta e rezultatul la care ai ajuns din cauza lui.Privesti in oglinda o persoana careia ai vrea sa ii dai sfaturi,incurajari,compasiune.Pentru ca el e aproape dar nu suficient cat sa il poti atinge.Il tii in continuare pe un piedestal,pentru ca prezenta lui va continua sa te ravaseasca.Sublim si dureros.Esential dar fara nici un rost.Esti constienta cat de mult gresesti dar nu vrei sa te abtii.Si nu regreti.Fara regrete.Ai fii regretat sa nu incerci,cu intrebarea "Cum ar fii fost?!?" te-ai fii chinuit toata viata.Acum nu-ti mai tremura mainile in prezenta lui,iti tremura la amintirea lui.Ceva ce nu vei pierde niciodata.Mintea ta blocata pe acelasi vers "Can i keep you?",privindu-l cu respiratia taiata,rupta de realitate,cel mai dulce moment,cel mai calm si plin de liniste.Nu vei uita!Nu vrei sa uiti desi iti amintesti un vis.Un vis mai real decat ar fii fost posibil in cel mai adanc somn din cea mai lunga noapte.Pe un fundal de film,o voce consacrata fredona usor melodia perfecta "Are you the sweet invetion of a lover's dream,or are you really as beautiful as you seem?".Si te-ai pierdut un moment in trecut,inotand agale intr-un ocean de amintiri care paleau in fata prezentului.Continuai sa inghiti in sec si sa incerci sa respiri adanc pentru a strange energie sa rememorezi orice detaliu.De la atingerea primordiala a buzelor,la adancirea sarutului si pierderea partiala a inhibitiilor,cu un gust arzand de Jack incalzindu-te din interior,cu frica trezirii din vis acaparandu-ti mintea,de la durerea dulce cu lacrimile ce iti paraseau ochii fara control,atingerea brusca si bine intentionata,forta controlului si ordinelor dictate fizic si pana la pacea de dupa furtuna,cu pielea moale si fina,hipnotizanta,alintata de mangaieri line si strigatul tau nerostit pentru a opri timpul in loc...cat de usor ti-ai fii vandut sufletul sa ii auzi gandurile si sa ii vezi visele...Dar nu a fost al tau!Oftezi si-acum,nu va fii niciodata,dar stiai asta nu?Zambesti,e logic,de fapt si de drept nici nu ai sperat altceva.Dar chiar si fara sperante,ai obtinut mai mult decat te-ai fii gandit vreodata,si orice asteptare pe care ai fii putut sa o ai ar fii palit crunt in fata realitatii....

Incertitudine...

Inchizi ochii si respiri adanc.Esti singura si poti ofta in voie.Oftezi pentru ca vrei mai mult,si pentru prima data in viata ta ti-ai pierdut toata siguranta.Tu nu stii ce sa mai faci si el nu stie ca existi,sau pur si simplu nu ii pasa.Iti tremura mainile pentru ca ochii iti lacrimeaza si-ai vrea ca totul sa dispara.E penibil si constientizezi si tu cat de ironic e totul,dar e peste puterile tale sa schimbi ceva.Vrei curaj macar sa fii tu insati,si te pierzi in speranta ca norocul te va ajuta ca altadata.Diferenta e ca de data asta ghinionul ar durea mai mult decat poti indura.Dar speri,visezi si zambesti in continuare,fals si amar,acum cand realitatea iti joaca festa vietii tale.Ce vrei de fapt? Sa-i spui ce simti? Sa-ti iei povara de pe suflet? Dar ce-ai putea sa-i spui ca sa il opresti macar o secunda sa te asculte? Cand adevarul e ca nu poti descrie in cuvinte nici macar o parte din visul nou trait de tine. Cand adevarul e ca piedestalul pe care sta el e mai sus decat poti ajunge tu. Cand el e doar un om si totusi mult mai mult? Cand pentru el tu esti o oarecare si pentru tine el nu-i pamantean? Iti plange sufletul si-ai vrea sa risti,dar riscul pare mult prea mare. Si nu-l cunosti,iti repeti intr-una ca e doar o iluzie,poate vei reusi sa iti revii. Crezi ca nu esti suficient de buna pentru el,iar sentimentul de inferioritate te face pesimista. Dar asta nu te opreste sa visezi. Astepti cu nerabdare noaptea unde in vise ti-e aproape,unde frica dispare in mod inconstient,acolo unde el iti zambeste numai tie.Pentru ca doar acolo el exista numai pentru tine!

Inceput...

Inghiti in sec...din nou,mai mult ca niciodata.Luata prin surprindere inedit,zbori intr-un vis nou,departe de cei din jur,nu reusesti sa retii ce se intampla in jurul tau si nu intelegi ceea ce simti.Vrei sa vorbesti si cuvintele nu prind glas,iti tremura mainile si nu poti sa respiri adanc.Te arunci disperata dupa ultimul strop de aer si in jurul tau e vid.Ai vrea sa simti orice detaliu si orice amanunt,sa le memorezi adanc in sufletul tau,pentru ca el e langa tine poate doar o clipa si tu nu reusesti sa te trezesti.Tipi cu toata forta in tine,poate,poate va iesi la suprafata un sunet .Vrei sa-l atingi dar frica nu te lasa,n-ai putea suporta o realitate cruda in care zorii diminetii sa-l faca sa dispara...

Perfect si imperfect

Sunt cuvinte ce nu pot fi spuse sau scrise,asa cum exista vise care se pierd dar nu se uita niciodata,nu raman vise,desi nu se implinesc,ajung cosmare datorita durerii produse.In visele amare cu trecerea timpului regasim toate remuscarile si regretele noastre si,cel mai adesea persoane sau persoana care ne-a bantuit acele vise,si gandurile,si sufletul.Nu putem uita,povara devine mai usoara cu trecerea timpului,sau poate creste pt a atinge un punct culminant cand reusim sa depasim momentul sau ne afundam de tot in lacrimi.
Traim pentru fericire si iubire,dar stim cu totii gustul suferintei,si cum sa ajungem pe drumul ei in cautarea perfectiunii,si nu incetam niciodata sa ne asumam riscurile.Iubirea si fericirea...concepte abstracte din toate punctele de vedere,imperfecte si amagitoare.Oricat de mult am vrea nu reusim niciodata sa constientizam cu adevarat ironia sortii...intr-o lume imperfecta,cu aspecte pozitive imperfecte,suferinta este absolut perfecta.Dar pentru ce sa traim daca nu imbratisam compromisul?Primim plini de curaj suferinta in schimbul unui strop de implinire,de orice fel,fiecare cu fericirea proprie,fie ea materiala sau spirituala,in funtie de culoarea sufletului fiecaruia...
Iubirea-cautarea perfectiunii in persoane imperfecte...
Fericirea-implinirea imperfecta a visului perfect...

Revin la realitate,pierduta intr-un vis in timp real.Timpul? Nu trebuia oare sa ma ajute sa uit?Oare nu timpul vindeca orice rana? Pare mai degraba sa fii prins ciuda pe mine,facandu-ma exemplul contrar ce confirma o regula.Realitatea s-a indepartat de mine prea mult,poate ca totusi eu sunt de vina.Balonasul in care sunt inchisa cu toata lumea mea imaginara nu poate cuprinde si timpul,uitarea,cu atat mai putin ceva real si cu picioarele pe pamant.Asa ca inchid de fiecare data ochii si respir adanc,aducandu-mi aminte de tine,si amintirea ta nu-si pierde claritatea.Pentru ca amintirea ta e formata doar din senzatii,din ce m-ai facut sa simt.Nu am de la tine nici o imagine vizuala,am observat ca asta se uita cel mai usor...Asa ca raman cu dorul si timpul trece pe langa mine si nu reusesc sa numar zilele care fug mai rapid decat clipele.cate sute de ore au trecut de cand nu am mai vorbit?Ai disparut!Si hey!Asta-i viata,trecem peste...dar ce facem cu gustul amar ramas?