joy

timpul trece asa de repede in ultima vreme...nici somnul nu mai are loc in viata de zi cu zi...zgomotul intregii lumi rasuna din ce in ce mai tare si mai plin de viata,nu conteaza daca soarele e pe cer sau se ascunde in spatele orizontului.timpul trece si lumea se schimba,cu totii ne schimbam,doar daca nu ramanem prizonieri in monotonie si nu n complacem.cu toate ca nu ne schimbam prea mult ca persoane in sine,in interiorul nostru,mai evoluam uneori datorita imprejurarilor,doar daca reusim sa inlaturam aparentele.incerc sa mai beau si din cupa optimismului,asta dupa o lunga perioada de voleuri cu pesimism...nici nu stiu cat timp a trecut de cand am zambit impacata cu toata viata mea,sau mai bine zis de cand am zambit din suflet,nu mai stiu de cand am mai respirat si eu fara sa am inima indoita.e adevarat ca daca avem minta ocupata nu nu mai gandim la lucrurile rele,dar asta nu dureaza,momentele de recidiva apar mereu si revenim la refularile noastre oarecum permanente.
incerc sa zambesc din nou,sa imi luminez viata cu prorpiul meu zambet.daca stau sa ma gandesc la timp,in unitatea lui de masura,nu a trecut prea mult de cand ai disparut din ochii mei,cu toate ca pare atat de departe in propriu meu trecut incat ma simt batrana la propriu.iar zambetul tau de care aveam atata nevoie,zambetul tau timid cu intentie,dulce si strengaresc,zambet p care il purtam tatuat in mintea mea,a disparut.cam brusc as zice...oricat as incerca nu mai pot sa il mai vad.nu mai pot sa incerc,imi tatuez propriu meu zambet in gand,si voi incerca sa il pastrez toata viata,ca sa pot zambi mereu,orice mi s-ar intampla...