Am atat de multe vise si sperante incat le pierd de multe ori sirul.Vise mari sau mici,vise pe care le simt zi de zi inflorind,de la un boboc inmugurit si pana la floarea superba care de multe ori se ofileste intr-o secunda.Sperante pe care le incerc singura,amagindu-ma fara sens in iluzia zambetelor permanente pe care le afisez,care ma reprezinta,dar pe care eu nu le simt cu adevarat in interior.Da!Ma amagesc singura de dragul unor povesti cu zane si uneori parca incep sa ma satur sa visez numai neimpliniri.Din marea de vise ce se scalda in valuri imense in mintea si imagitatia mea,te-ai ridicat tu,sa pui stapanire pe toata apa din jur,ca un Poseidon din mitologia antica,stapan al oceanului.Tu,sa imi acaparezi intreaga fiinta cu iubire ce nu se va implini,ca un mar plin de flori dar care niciodata nu va da roade.Te simt mai aproape ca pe nimeni altul si nu te pot atinge,oricat de mult imi intind mainile.Ma dor buzele din lipsa unor saruturi pe care nu le-am avut niciodata si pe care uneori am senzatia ca le simt,cu ochii inchisi,traind intr-o lume ireala unde pot sa te tin in brate si sa uit de mine.Pentru ca ma pierd de realitate si pierd sirul clipelor ce se scurg fara incetare pe langa mine,uitandu-ma intr-un moment inghetat in timp,cu imaginea ta difuza intiparita adanc in inima mea.Simt cum tipa sufletul in mine,un "te iubesc" ce nu a fost si nu va fii sa fie,cuvinte ce nu vor mai parasi buzele mele pentru nimeni altul,cuvinte ce nu vor mai fii rostite niciodata de mine daca nu vor fii pentru tine! De ce te iubesc in ciuda imposibilitatii reale? Nici nu conteaza,nu mi-as dori nicicand sa fie altfel,sa mor sufocata de durere cu "te iubesc" pe buze...ai fii Romeo pentru mine,cand imi promit solemn sa te iubesc pana la moarte,si mai degraba mi-as da viata decat sa iesi din sufletul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu