i could really use a wish right now...

A venit toamna...deprimant...se presupune ca e un inceput nou,odata cu primele zile de scoala,un revelion metaforic,incarcat cu amintirile verii,fierbinti si luminate de razele soarelui si atat de melancolic cu pomii dezbracati si culorile reci apasatoare.Si e atat de greu de suportat cand ai sufletul apasat de dorinte neimplinite,mai pierzi o noapte,doua,trei,cu lacrimile pe obraz,curgand in ritmul ploii care bate-n geam.Respiri adanc si inca mai visezi unele vise ale verii,acele vise care au ramas vise si atat.Nu vrei sa mai devina realitate,nu vrei dorinte implinite,din lipsa de regrete,ajungi sa ai mintea fixata doar pe cel din varful lor.Ai vrea sa il rostesti cu voce tare,si sa se implineasca,dar tot in vise,si inca mai visezi,in somnul tarziu din zorii zilei,care soseste si mai greu cu fiecare zi ce trece.Esti constient ca daca se-mplineste nu-i de bine,si poate ti-ar da viata peste cap.Mai bine ca vis dulce cu regrete ipotetice, stii si tu ca nu mai trebuie sa te legi la cap cand nu te doare.Atunci cand totul din jur e impotriva,cand stii ca ce-i mai bine este deja,prezentul e perfect exact asa cum e,mai bine sa ramai cu visul...Visul trait in permanenta,acela ce te face aiurit si zapacit,traind rupt de realitate...

Uneori nu putem uita. Oricat de greu a fost,oricat de mult am suferit,fie o clipa,o ora,zile,saptamani...oricat de mult ne-am dori. Nu putem uita sperantele sadite in zambete si dor de el sau ea. Nu putem uita visele inimii,vise atat de dulci si care ne-au ars sufletul pana cand totul a ramas cenusa. Incerc sa privesc inainte, departe de trecutul apropiat, repet ca timpul vindeca si stiu ca doar ma mint. Nici eu nu stiu ce simt,sau ce am simtit si atunci,nu am apucat nici eu sa deapan sentimentele si sa le aflu rostul si folosul,si m-am hranit cu vise. Visam la tine,si poate inca mai visez amar si in suspine.N-a fost sa fie? A fost asa cum e mai bine,nimic in realitate si vise arse scrum. Ce am vrut eu nu ai sa stii,nici eu nu stiu ce n-ai vrut tu,dar dorul nu ma lasa,te-ai rupt de mine,tu din realitate atat de diferit de cel caruia ii duc eu dorul.Un alter-ego ce poarta chipul tau,sufletul meu iti adaposteste un frate geaman imaginar.Nu te cunosc...si poate inca as mai vrea,dar ma abtin...Dispari naluca!Chiar si de nu te las sa mori,ai mila si lasa-ma sa traiesc!

Un gand...

Nu te iubesc,dar as fii vrut,
E atat de simplu,fara inceput
Ai fost un gand ce a trecut
Mai mult visand la un sarut,
Ti-am urmarit privirea dar nu am stiut
Unde sa caut ce n-am avut si totusi am pierdut!

FAKE!

Privesc in jurul meu,in fiecare zi,analizand situatiile si nu pot sa nu fiu profund dezamagita de ceea ce descopar in acele momente de revelatie adanca,atunci cand poate "imi pica fisa",sau imi da cineva de langa mine alarma de trezire. Niciodata nu am reusit sa inteleg cum reusesc unii sa joace 2 carti diferite,total diferite,de personalitati. Si cel mai rau,asa cum a spus o prietena,e sa te arzi atunci cand te astepti cel mai putin,sau nu te astepti deloc. Te surprinde intr-un mod atat de neasteptat incat nu mai reusesti sa reactionezi,ramanand blocat in prezent.Mintea ta suceste si invarteste faptele pentru a afla un motiv,pentru a da de radacinile adevarului.Complicam situatii care,in fond si la urma urmei,sunt foarte simple,dar necunoscutele sunt prea multe pentru noi si ecuatia momentului nu se poate rezolva printr-o formula simpla. Poate ca suntem prea dezorientati si pierdem cu vederea unele date simple,sau nu le pierdem,pur si simplu mintea noastra a refuzat sa le observe de la bun inceput.
Exista expresia "Dragostea e oarba!",si e adevarat,la figurat vorbind,nu dragostea e oarba,ci noi suntem datorita entuziasmului si euforiei,iar acest lucru se aplica chiar si in starea initiala de "indragosteala" dar si in alte situatii.Aceste emotii resimtite ne orbesc in asa masura incat alegem din intregul realitatii doar faptele si detaliile care ne convin,restul se pierde.
Lasand la o parte generalizarea,situatia mea propriu-zisa,si cea care a influentat acest post, a deviat din prostie,naivitate si poate ghinion.Asa cum fac de fiecare data,am ajuns sa privesc cu drag o persoana care m-a ajutat atunci cand am avut cea mai mare nevoie,si de la care nu ma asteptam la ajutor.Increderea pe care am inceput sa o am in respectiva persoana era destul de oarba cat sa nu mai tin seama de ceea ce stiam in trecut,totul a fost sters cu buretele pentru a-i construi o noua imagine perfecta sub privirea mea.
Urmarile initiale au fost cat se poate de roz,eram total hipnotizata si,dupa mult timp,linistita,totul mergea intr-un ritm lent si aparent sigur.A urmat o schimbare de decor,si brusc,lucrurile au luat o intorsatura cat se poate de nasoala.Senzatia "mi-a picat cerul in cap" cred ca ar descrie cel mai bine acel fapt.
E foarte dezamagitor sa descoperi ca persoana pe care credeai ca o cunosti nu e deloc ceea ce pare,o persoana care sustine sus si tare ca nu suporta sa fie mintita,da dovada de o falsitate iesita din comun,o ipocrizie strigatoare la cer.Poate a fost o schimbare la mijloc,pornita dintr-un orgoliu asa-zis ranit,din impresie,pentru ca sa joci teatru initial si sa postezi intr-o persoana timida,si oarecum dulce,e destul de greu,si necesita prea mult sange rece.
Nu pot sa nu simt pareri de rau,cu toate ca ar trebui sa fiu indignata si sa-mi doresc explicatii,dar situatia a fost in definitiv trista,s-a pierdut in primul rand o prietenie care din partea mea era una foarte sincera. Acum emotiile pricincipale pe care le simt sunt de mila...


PS: Mi-e mila de tine,mai ales pentru ca nu distingi o realitate cruda! Ramai acolo unde esti,inconjurat de prieteni falsi care nu fac decat sa isi bata joc si sa profite cat pot de mult. Cu tot ce mi-ai facut,descopar ca poate esti mai naiv ca mine. Devii,incet si sigur,la fel de fals ca cei pe care-i critici,dintr-o dorinta stupida de afirmare si atentie.Orgoliul tau mult prea mare e doar prostie si imaturiate,nimic mai mult...si tipic masculin!
Eu pot spune ca iert tot ce s-a intamplat,desi am foat dezgustata si chiar m-a durut,pentru ca nu ma asteptam,dar acum chiar nu mai conteaza! Si daca te-ai distrat si zic,ai ras pe contul meu,ma bucur pentru tine! Dar si mai mult ma bucur pentru mine,eu una,n-am regrete...TU?!?

Si te visez pe tine,in noptile tarzii pana dimineatza,ma trezesc si se continua visul cu ochii dechisi. Mi-ai prins sufletul in palma si l-ai incalzit sub privirea ta,departe de mine,esti totusi mai aproape de sufletul meu decat oricine altcineva.Nu te iubesc,dar as vrea sa-ti daruiesc iubire,cu totul si prin tot,doar pentru tine.Cum nu am mai iubit vreodata,cum nu am mai dus dorul nimanui...nu te cunosc,dar faci parte din viata mea,in fiecare clipa,cu fiecare gand ce se indreapta mai intai spre tine inainte de orice altceva...as vrea sa te pot pastra,dar mai intai trebuie sa te pot prinde,usor,ca pe un fluturas,firav,pentru a nu-ti pierde praful aripilor.Usor,pentru ca aripile tale nu trebuiesc ranite,tu stralucesti cand zbori,si chiar daca as stii k nu vei mai pleca daca vei ramane fara ele,nu pot fii in stare sa iti fac rau,desi as da orice sa te tin langa mine.Nu pot sa-ti iau sclipirea,nu pot sa nu te las sa zbori! asa e cel mai bine,pentru ca stiu ca oricum tu nu vei mai vrea sa zbori daca nu voi zbura si eu cu tine...

good things happen for those who wait...

sau poate ca nu...e amuzant prezentul,de fapt,e atat de incurcat,complicat si distrus,ca nu pot sa fac altceva decat sa rad in hohote.poate ca am ras prea mult in iunie si iulie,si acum in august ar fii trebuit sa plang.bine a zis cine a zis,ca o belea nu vine niciodata singura.de fapt nu conteaza prea mult,stiu ca norocul mi-l fac singura,si mereu obtin ceea ce vreau mai devreme sau mai tarziu,dar nu inceteaza sa ma surprinda naivitatea de care dau dovada mereu.in schimb sunt mandra de mine ca nu renunt niciodata,perseverez in greseli mai ceva ca danila prepeleac...am plecat de acasa cu un munte in spinare si m-am intors cu o gamalie de ac,cea mai mare afacerista din lume eu sunt si asta e un fapt. si cum sa ma oftic? pot sa ma oftic? NU! rad cu lacrimi de situatia actuala. de fapt si de drept stiu eu ce stiu...am cazut eu mai jos si mai rau de atat,si m-am ridicat,ar fii culmea sa disper tocmai acum...

Dincolo de linia orizontului...

Suflet nevinovat si inocent,saluta lumea cruda ce-ai parasit-o mult prea repede!

Saluta-i pe cei ce varsa lacrimi in urma ta,ce te vor retrai in amintiri frumoase,cu zambete amare!

Inchidem ochii si pastram moment de reculegere,pentru ca tu sa fii trecut dincolo de linia orizontului in pace...

Saluta-ne din nori,cu o privire calda,inconjurat in veci de cei naivi ca tine!

LINISTE! Acum cand viata ta si-a dat si ea ultima suflare ca milioane altele,mai crud,mai repede ca tine! S-a rupt o alta pagina,cu fosnet mult mai aprig,din cartea vietii noastre trecatoare!

LINISTE si PACE! E fara mila,fara sens pentru cei ce-ti poarta-n constiinta sufletul zdrobit si disparitia brusca a unei priviri ce-a alinat inima mamei tale.

O inima se opreste si altele raman sa bata pentru tine dor si suferinta...iar viata merge mai departe greu,mai greu decat se poate indura.Asa a fost poate vrerea entitatii superioare ce guverneaza locul.Pierdem lacrimi in ore-n sir,vom pierde zile!Vom fi umblat ca zombi,si poate vom uita...Dar nu si sufletul de mama ce-si va purta durerea inconditionat si fara pauza,cautand sufletul copilului luat prea devreme de langa inima ei.

Suflet nevinovat,saluta prin suflarea vantului,caci ai prins aripi si ai zburat prea sus.Noi n-avem aripi pentru a te urma,oricat ne-ar inalta picioarele,durerea ne doboara,ne afunda-n disperare.

Credinta a pierit,se cauta un raspuns! Numeni nu are...sau poate timpul...la ce folos?!? Si vei uita? Dar cum ai vrea sa uiti? Nu vrem sa respiram,poate asa te vom urma...sus,mai sus,in viata de apoi!