Increderea ar trebui oferita celor care merita,si mult prea putini sunt aceia.Oferim cea mai mare incredere iubitului sau iubite,dupa care urmeaza increderea oferita prietenilor.Si in ciuda acestui fapt,atunci cand un prieten iti inseala increderea te simti mult mai tradat decat in cazul in care te inseala partenerul.In acest al doilea caz,cand tradatorul este iubitul/iubita fiecare se consoleaza cu ajutorul prietenilor. Sa te simti tradat e un sentiment amar,pentru ca iti ataca orgoliu,te face sa te simti folosit si capacitatea de a avea incredere in cei din jur scade.Ce-ar fii sa combinam cele 2 situatii? Ce mai ramane din increderea de care suntem capabili cand iubitul sau iubita te inseala cu un bun/buna prieten/prietena? Frumoasa situatie...
Cel mai rau e atunci cand suntem mintiti,mai rau e cand noi suntem ultimele persoane care afla.Si totusi fara sa mintim nu am putea trai,minciuna e la fel de necesara ca si adevarul in unele cazuri(doar parintii nu trebuie sa stie tot ce facem,nu?)...
Uneori alegem sa fim sinceri,sau poate ca suntem sinceri cu anumite persoane si ne trezim acuzati ca am fost falsi.Si asta din partea unor persoane in care avem incredere.Si in acest caz ne simtim tradati,pentru ca e o lovitura la care nu ne asteptam...
Daca vrem si consideram ca anumite persoane ne sunt prieteni,trebuie sa oferim incredere si sa primim incredere.In momentul in care iti acuzi un prieten de minciuna si de falsitate,doar din paranoia si fara fapte exacte,sau doar din interpretarea unor fapte dupa cum ne pik pe moment,si nu ii oferi incredere,mai ai dreptul de a spune ca ai vrut sa fii prieten cu persoana respectiva?E aberant si foarte ipocrit!