Viata s-a nascut cu o idee.

Cel putin o data in viata ramanem fara curaj in fatza unui lucru dorit,fie el material sau spiritual.Lucrurile nu sunt niciodata simple,omul nu se poate abtine sa nu le complice.Mai adaugam drept condiment si putina rautate,care se gaseste in sufletul fiecaruia dintre noi si am obtinut reteta perfecta a suferintei.Dar la urma urmei depinde si cum priveste fiecare viatza in sine si la drept vorbind e bine sa fii optimist...Insa acest lucru implica si un strop de naivitate,lumea e perversa si daca esti o persoana naiva te doboara...Si e foarte greu sa te ridici si sa mergi mai departe...Cu cat ai fost mai naiv si increzator cu atat e mai greu...Oare daca fiecare dintre noi am reusi sa fim mai buni in haosul acesta pe care il numim viatza am putea sa aducem inca un strop de rai pe pamant.Dar vom ramane cu invidia si gelozia ale caror cantitati cresc pe zi ce trece!Cat de curand ne vom ineca in marea propriilor noastre ganduri rele!Cei ce vor reusi sa inoate vor fi aceia care iubesc sincer si reusesc sa isi vada de viata lor,renuntand la spiritul critic cu care ne-a inzestrat mama natura si pe care il folosim la adresa celor ce ne ne inconjoara!
I say...Let it be!!!.....Let ME be....Let US be!!!

Pe constiinta...

Si totusi respiram...adormim greu noaptea dar totusi adormim.Si cee daca am gresit si c daca constiinta noastra e atat d incarcata incat avem in permanenta un nod in gat?Ce nu te doboara te face mai puternic.Nu stiu cati dintre noi nu au avut macar o noapte d insomnie si regrete.E simplu.uitam.poate nu azi poate nu maine,dar uitam...o vreme...pana ce totul se dezgroapa si devenim bantuiti de propiile noastre greseli si regrete.E ciudat cum roata se schimba si cum suntem nevoiti sa ne infruntam in cele in urma cu temerile noastre cele mai profunde...Putem fugi dar nu ne putem ascunde!

Mi-e dor de tine!

Credeam ca am iubit...Nu stiam ce e iubirea.Abia acum am inceput sa realizez ce inseamna sa iubesti....Nu are prea mult sens ce scriu acum,nici eu nu ma inteleg prea bn.Adevarul e ca as vrea sa vorbesc cu tine,cel care mi-ai ocupat toata fiinta.Tu,cel la care ma gandesc atunci cand adorm si cu care ma trezesc in gand.Dar esti departe si sunt atat de confuza. Oare te iubesc? Credeam ca am iubit dar acum...nimic nu mai e clar.As vrea sa iti vorbesc si esti asa departe...Nu am mai simtit lipsa nimanui atat de mult...Sa te iubesc oare? Asta incep sa cred,as vrea sa te vad...si inchid ochii...Nu mai am imaginea ta clara in memorie,doar un puzzle.Imi amintesc totusi pefect zambetul tau,buzele tale...si senzatia produsa de saruturile tale...banalii fluturasi.Banali!..mai vreau!!!Si vocea ta,imi rasuna inca in minte...E greu,atat de greu.
Iar incep sa plang,zambesc amar si mi-aduc aminte de ochii tai inlacrimati cand a trebuit sa ne spunem adio."Cum sa plangi dupa o femeie!N-as plange niciodata! E aberant!"..tii minte ce ziceai?Niciodata sa nu spui niciodata...Stiu ca ai sa te intorci.Eu te astept...dar imi e din ce in ce mai dor de tine...