?!?

Viata bate filmul?...Viata e un film...sau mai bine zis un colaj din nenumarate filme...si asta pentru ca toti suntem actori,actori priceputi,actori vesnici...actori cu mii de roluri.Fiecare avem mai multe fete,mai mult sau mai putin opuse si jucam un numar infinit de roluri,personaje negative sau/si personaje pozitive.Si acest motiv sta la baza ipocriziei umane innascute...

Ai grija ce-ti doresti...

...S-ar putea indeplini!
De cate ori nu am inceput o fraza cu "as vrea.."? Nu sunt stele pe cer pentru a echivala numarul...dorintele noastre sunt nenumarate.As exagera sa spun ca toate se indeplinesc...multe dintre ele sunt spuse fara a exista nevoia de indeplinire...doar intr-un moment mai trist...sau mai...fericit.Sunt dorinte care sunt perfect asa...ramanand dorinte.Sunt dorinte care se indeplinesc spre nefericirea noastra...dorinte care se dovedesc a fii nefaste si nu aduc nimic bun.Dorinte la care tanjim indelung si care ar fii trebuit ramase nerostite...Mai putine sunt acelea care au consecintele dorite....

Un pas inainte....

Cred ca pot sa gandesc si la rece uneori...cand mai am si eu cate o sclipire de maturitate.Asa cum sunt,asa cum am scris aceste pagini cu probleme "existentiale",in fond extrem de insignifiante,cand lumea poate ca se confrunta cu lucruri cu adevarat importante..Iar eu traiesc in propria mea lume,ranita de niste temeri prostesti,doar pentru ca nu am curajul sa traiesc cu adevarat,nu am curajul de a lasa pe cineva sa ma cunoasca cu adevarat,tot dintr-o frica stupida de deceptie sau de respingere.WTF!...poate ca sunt la urma urmei superficiala...stiu ca suna a pitzi,dar ce mai conteaza...am 20 de ani...o varsta frumoasa,poate cea mai frumoasa varsta.Daca am reusit macar sa realizez ca sunt o persoana atat de...hmmm...nu gasesc cuvinte...nu tocmai normala,cel putin sa fiu madra de cine sunt.Inconjurata de ipocriti in procent de 90%,oameni care in general au 2 fete,una de inaintare si una de spate,de ce nu as fii si eu in primul rand egoista?Ce atata caz?Totul in viata e alb sau negru!Asa trebuie sa fie...chiar daca mai are mici scapari de gri...nimic nu e perfect,nici viata in sine,conceptul de viata.Si mi-e egal!!!Am invatat un singur lucru cu adevarat important din toate lacrimile pe care le-am varsat...in primul rand trebuie sa ma iubesc pe MINE!Si poate cu putin noroc ma va iubi si altcineva...

As vrea...

Daca as putea sa zbor sau sa fur o stea dupa cerul noptii,poate as putea sa fiu fericita.Nu mai stiu de cate ori mi-am dorit sa pot sa ating norii,sa simt vantul usor sau o ploaie calda.Sa tip din rasputeri,sa plang in hohote pentru a ma descarca.E greu si sa respir pentru ca aerul insusi e greu...si-as vrea sa simt iubire,sau macar o liniste interioara,ceva ce poate sa ma rupa de lume si sa ma stinga usor in neuitare.As vrea un dor care sa fie dulce,o clipa fara griji si suferinta,sa fiu inteleasa de cineva care sa-mi fie mereu alaturi,sa pot sa zambesc cu adevarat cand totul in jurul meu e fals!As vrea sa dau foc constiintei care ma apasa sau macar sa stiu de ce apasa din ce in ce mai greu peste sufletul meu..As vrea sa invat,sa uit,sa iert,sa sper!

remembrance...

Stateam mai devreme la o tigara,singura,in bucatarie si ma cam plictiseam. Si am inceput sa imi aduc aminte de toti baietii,ca nu le pot zice barbati,care au trecut prin viata mea...sau mai degraba baietii care au lasat o amprenta asupra mea...si multe amintiri m-au facut sa zambesc,dar au fost si amintiri triste,sau chiar dureroase...pe care prefer sa nu mi le amintesc...Dar amintirile frumoase ale copilariei sau mai bine spus ale adolescentei imi trezesc un sentiment de reverie,primul baiat care m-a sarutat,si imi revin emotiile traite atunci,cand nu stiam ce e sa fii indragostit,si simteam mai mult spaima primului sarut,atat de mediatizat intre noi,"fetele" la acea varsta frageda;la fel imi amintesc si cel mai incredibil sarut pe care l-am simtit,cand un baiat cu care nu aveam mari tangente,m-a surprins intr-un mod extrem de placut...Tin minte ca era pe un hol,in fata unei sali,decat noi doi,iar el s-a rezemat de zid,m-a tras de mana si m-a sarutat.Am simtit ca voi cadea jos din picioare...Nu o sa uit nici acel baiat dulce,care ma privea bland,si ma simteam protejata,pentru ca era mai matur pentru varsta lui,putin mai serios decat restul,si care mereu isi incepea sms-urile cu "Ce faci,pisicutzo?",alint care mi-a ajuns cel mai adanc in suflet si m-a facut sa-l indragesc,nu pot sa uit nici baiatul sigur pe el,care stia ce sa imi spuna si stia clar ce vrea,baiatul care nu stia sa accepte un refuz,sau baiatul care imi era in acelasi timp confident,cel mai bun prieten,cu care puteam sa vorbesc despre orice si care aproape ca stia cum si ce gandesc....sunt amintiri nemuritoare,adolescenta cu rebeliunea specifica,in care dragostea trecea de la o zi la alta,schimbadu-si centrul atentiei mereu si mereu...

parsiva?doar putin...cu cine merita...nu pot sa nu ma razbun,e ca un reflex...
pudica?deloc...de ce se fiu?nu ma intereseaza ca crezi tu despre mine...
excentrica?cred ca asa m-am nascut,niciodata nu spun nu unei..."propuneri"...
curioasa?...curiosii mor repede...eu sunt prima si singura exceptie...
egoista?...normal,cu totii suntem...
extrem de egoista?...sa zicem ca cea mai importanta persoana din viata mea sunt eu...si numai eu contez!!!
misterioasa?...hmmm...nu prea cred...ramane de vazut...
sincera?uneori...caci o minciuna nevinovata nu strica niciodata...si alteori adevarul e numai pentru mine!
zambitoare,increzuta,copilaroasa,uneori trista si cu ochii inlacrimati,dar nu sii pt ochii tai...
vrei sa ma cunosti?...nu te obosi sa incerci,nu vei reusi niciodata,sunt tot si toate,azi foc si maine apa...nu incerca sa aflii cine sunt cu adevarat...poti doar sa incerci sa tii pasul cu mine!!!

visam?!?

vise...cu toti le avem,bune sau rele...unele pe care ai vrea sa le uiti,uneori realizezi ca ai trecut peste ele.Sunt si vise pe care simti ca in sfarsit se implinesc si unii dintre noi avem doar cosmare...
Dar nu conteaza ce visam,fiecare dintre noi...pentru ca atunci cand vine dimineata visele incep sa dispara,sa ne scape printre degete...

Mai puternica...

Am crescut...si vreau sa cred ca m-am maturizat!As vrea sa cred ca sunt o persoana mai buna,ca am evoluat pozitiv!
Si pentru asta vreau sa le multumesc tuturor celor care m-au facut sa simt durere,cei care m-au ranit,pentru ca datorita lor am invatat sa fiu puternica,am invatat sa ma ridic din propria cenusa.Sunt mai puternica cu o clipa,cu un moment de rascruce...sau mai multe.De cate ori am gresit,de cate ori am varsat lacrimi peste lacrimi,de cate ori am simtit ca imi pierd si ultima farama de speranta,nimic nu m-a distrus de tot si am supravietuit.De cate ori am fost la capatul rabdarii,de cate ori am simtit ca vreau sa inghit cerul ce parea sa nu se fii deschis niciodata si pentru mine,am devenit mai puternica.Am reusit sa invat sa iert,sa nu port pica desi nu am uitat.Am incercat sa invat sa transform clipele grele si momentele de suferinta cauzate de anumite persoane din amintiri amare in amintiri nule!Amintiri care nu mai aduc greutate peste sufletul meu.Amintiri asa cum trebuie sa fie,melancolice,fara regrete si cu invatare de minte,amintiri fara nici un efect negativ.
Invatam sa construim din ruinele inimilor noastre!Nimic nu ne poate dobori!Suntem prea puternici pentru asta!
Am pierdut la viata mea persoane dragi,sau le-am lasat sa se piarda in momentul in care am stiut ca si-au pierdut singure rostul in viata mea.Stiu ca nu am gresit!Atunci cand iti asculti inima nu faci greseli,chiar daca nu primesti consecinte pozitive.Nu regret nimic,orice s-ar intampla de-a lungul vietii,indiferent de consecinte.Primesc ceea ce dau.In egala masura!!! Si sunt destul de curajoasa si de tare incat sa suport consecintele propriilor mele fapte si sa nu cer ceea ce eu nu as da,ceea ce am dat cu inima indoita de fiecare data...nu cer sanse dupa sanse.Stiu ca nu le merit pentru ca nimeni nu le merita.Nu suntem puri si fara de pacat,numai ingerii sunt,si noi oamenii nu avem locuri printre ei,nu avem bunatatea necesare pentru a prinde aripi.Insa putem visa,chiar daca realitate ne aduce cu picioarele pe acest pamant pacatos.
Sa nu mai gresim?E imposibil...Dar hai sa invatam din greseli...

viva la vida!

Uneori ne gandim ca viata e atat de dura si de grea,e purul adevar.Poate ca si de aceea omul a fost inzestrat cu suflet,cu o minte care poseda o forta incredibila,imaginatia.Numai ca odata ce cresti,lasi aceasta insusire copilareasca pe seama celor mici,imaginatia este o jucarie a copilului.Cine a spus ca trebuie sa fie asa?De ce sa nu crezi in magie?Ai inchis ochii si lumea s-a schimbat?De ce nu incerci?
"Iesi afara si respira adanc,alearga de-a lungul unui bulevard inconjurat de blocurile,priveste-le si alege unul din ele,inchide ochii si numara pana la 3.Deschide-i.Te aflii pe acoperisul blocului si privesti in jur,e incredibil,ai toata lumea la picioare!Ai fii vrut sa fii ales alt bloc?Perfect,alege altul,fa 3 pasi inapoi,ia-ti avant si sari.Acum esti pe blocul dorit.Ti se pare ca nu e chiar atat de inalt pe cat ai fii vrut?Bate cu piciorul in pamant,blocul incepe sa cresca sus,mai sus,pana cand esti printre nori...Miroase atat de dulce aerul...Intinde mana si rupe o bucatica din norii ce par atat de pufosi si mananca,sunt din vata de zahar...
Ai pierdut pe cineva drag in viata ta?E timpul sa versi o lacrima in amintirea lui...incepe sa ploua.Zambeste de dragul acelei persoane!Ploaia se opreste si se naste un curcubeu superb.Aluneca in jos pe el,la capatul lui intalnesti un spiridus.Ce fac spiridusii?Indeplinesc dorinte...Nu e asa ca ai o dorinta arzatoare la care visezi de multa vreme?
Inchide din nou ochii si invarte-te,vei simtii dintr-o data o caldura imensa si un soare ce te arde.Deschide ochii.Esti in varful unei piramide in mijlocul desertului,totul e incredibil de luminos,dar si atat de cald...Ce buna ar fii o baie...Atunci de ce nu sari?Inchide ochii si sari.Tineti respiratia cand vei deschide ochii,pentru ca esti pe fundul unui ocean,in jurul tau e plin de pesti si corali multicolori,inoata la suprafata si iesi pe plaja,culege o nuca de cocos si potoleste-ti setea...Relaxeaza-te...Totul e atat de linistit si feeric...Alearga pe plaja si inchide ochii.Auzi claxoane si motoare de masini,deschizi ochii,esti din nou pe trotuar,te opresti din alergat si zambesti..."
Incearca sa visezi,zboara,fii puternic,fii fericit.Tot ce vrei se indeplineste cand inchizi ochii...Trebuie doar sa crezi.Incerca doar sa faci ce iti zic si apoi sa imi spui: Nu e viata mai frumoasa?

lirics 2

There's something in your eyes
Over and over it's making me smile,
My mind is freezing and you're in my soul
We should be together that's all i wanna know,
Everything seems like a heaven to touch,
Live by a memory,longing to crush,
Love is a lie and i'm feeling the rush,
I know i'm yours and i'm losing my mind,
Nothing so simple an plain as it seems,
God please forgive my intentions and dreams!

lirics

Ranita doar de clipe,de timp nepasator,
Alene a trecut,gonind peste-al meu dor.
Zambetul tau iubite,se sparge-n amintiri,
Vedenia unei fete cu lacrimi in priviri...
De ce e totul schimbator si toate-s trecatoare?
Nisipul din clepsidra in nisipuri miscatoare.

Raman aici pe veci si timpul va sa treaca
Acum pe langa mine,uitandu-ma si pleaca,
Zidul ce ma-nconjoara mai falnic se cladeste,
Vuind parea sa cada,un zambet ca-l topeste,
Alintul tau iubite parea ca il distruge-ncet.
Nu mi-a ramas nimic,decat sa te privesc cum pleci.

Razand in soare,o floare din aur faurita,
A fost iubirea noastra,de vanturi linistita,
Zeii zambeau si ei,dar cum totul se schimba,
Vraja iubirii noastre a fost descantata de o clipa
Ale carei brate au transformat totul in scrum.
Nu stim,nu vrem sa stim,dar timpul este fum!

Raza de soare ai fost peste-al meu suflet,
Acum,nicicand sa stii,eu nu te mai astept.
Zadarnic am sperat ca poate vei ramane
Vesnic al meu iubite,un soare ce n-apune.
Acum,aici,retine,nu-i nimeni vinovat,
Nu-i nimeni sa deplanga caci timpul ne-a aflat!

visand la tu si eu..

Eu sunt frunzele vestede pe ccare tu calci nepasator,nostalgia marii si roua diminetilor din flori.Eu sunt in fiecare pas al tau,exist,respir,traiesc fiecare clipa pe care tu o zidesti la malul marii,fara sa stii daca fiecare suflare a ta este si o adiere de vant.Chiar daca tu nu ma vezi,nu ma auzi,eu traiesc,exist,hranindu-ma cu fructele iubirii tale,ma luminez cu lumina ochilor tai si te urmaresc,pas cu pas,dupa zidurile noptii,pentru ca eu...eu...
Cum totul are un final,incerc sa il ating.Tu ramai ceea ce esti:un vis frumos cu acelasi sens,pe un drum ce duce spre iubire,dar care nu ajunge niciodata la capat.

povesti cu zane...

"Fiinta care traieste marea iubire,trece printre oameni ca o naluca posedata de viata cea noua care pulseaza in ea.Marea dragoste inseamna prezenta continua,un dialog al sufletelor care se gasesc intr-o suprema imbratisare,indragostitii duc cu ei o parcela de divinitate.
Marea iubire,iubirea,inseamna contemplatie,adica contopirea cu toate fibrele sufletului tau pe care il simti palpitand in tine ca o pasare maiastra ranita de valtoarea vietii.Iti prind sufletul in mana si il incalzesc cu dragostea mea...
Oglinzile sufletului tau mi-au prins sufletul si-l proiecteaza in intreaga fiinta.Nu Dumnezeu i-a daruit frumusetea omului,ci el singur a inventat-o,a creat-o.Numele ei e seducator si poetic.Ea este speranta omenirii,virtutea nascuta de oameni in pofida naturii,nascuta din disperarea si singuratatea in care oamenii au fost aruncati de ingeri si demoni.Ea este lumina unei noptatice luni inchipuite,cantecul sirenelor care nu se vad la suprafata marii.
Dragostea adevarata e frumoasa,vesela.Ea nu se ascunde de ochii semenilor sai,e plina de speranta.Ea inseamna frumusete si daruire,iti da puteri nebanuite,te face mai bun,mai curajos,de neinvins...si asta pentru ca dragostea nu poate fii invinsa niciodata"
Cred ca avem nevoie si de vise in lumea asta pragmatica.
Visam la basme...povesti de adormit copiii...

Iubind...

Ma gandesc la iubire acum...Oare chiar stim sa iubim?E ciudat,noi credem ca simtit dragoste,e un sentiment inaltator la prezent,care te face sa te simti fericit.Dar te orbeste in acelasi timp,nu mai poti fii rational,nu te mai gandesti la consecinte,nu poti sa analizezi un posibil viitor din punct de vedere obiectiv.Dar la urma urmei,viata insasi e subiectiva,pentru ca noi oamenii suntem subiectivi.Devine greu uneori,si apar incertitudini,ca si atunci cand intr-o relatie intervine distanta..."ochii care nu se vad se uita",poate ca e doar metaforic vorbind...Distanta nu te poate face sa uiti,dar probabil te ajuta sa devii putin mai obiectiv si sa poti gandi cu putin sange rece,realizand astfel cat de real e ceea ce simti...

Nu,nu cred ca stim sa iubim cu adevarat,e un sentiment prea inselator,iubirea e falsa insasi prin esenta.Dar ramane afectiunea pe care ajungi sa o porti cuiva,si care creste,si te face fericit la un moment dat,indiferent de cat dureaza.Pentru ca timpul isi lasa amprenta peste tot si toate atunci cand trece fara sa poata fii oprit,si daca totul imbatraneste,si deci se schimba din punct de vedere fizic,de ce nu ne-am schimba in acelasi mod si noi ca persoane,doar prin simpla trecere a timpului?Pentru ca ne schimbam,si daca ne schimbam gandim diferit,simtim diferit.E firesc sa fie asa...

Nu, nu iubim,dar ne indragostim.Poate la prima vedere,poate atunci cand ajungem sa cunoastem o persoana,poate ca ne indragostim de un gest,un zambet care "ne atinge" sufletul...
Si imi aduc aminte ce mi-a spus un prieten foarte drag mie,despre el insusi, ca e"mereu indragostit"..."vesnicul indragostit"...Oare nu suntem toti?

din nou amintiri...

Stateam mai devreme la o tigara,singura,in bucatarie si ma cam plictiseam. Si am inceput sa imi aduc aminte de toti baietii,ca nu le pot zice barbati,care au trecut prin viata mea...sau mai degraba baietii care au lasat o amprenta asupra mea...si multe amintiri m-au facut sa zambesc,dar au fost si amintiri triste,sau chiar dureroase...pe care prefer sa nu mi le amintesc...
Dar amintirile frumoase ale copilariei sau mai bine spus ale adolescentei imi trezesc un sentiment de reverie,primul baiat care m-a sarutat,si imi revin emotiile traite atunci,cand nu stiam ce e sa fii indragostit,si simteam mai mult spaima primului sarut,atat de mediatizat intre noi,"fetele" la acea varsta frageda;la fel imi amintesc si cel mai incredibil sarut pe care l-am simtit,cand un baiat cu care nu aveam mari tangente,m-a surprins intr-un mod extrem de placut...Tin minte ca era pe un hol,in fata unei sali,decat noi doi,iar el s-a rezemat de zid,m-a tras de mana si m-a sarutat.Am simtit ca voi cadea jos din picioare...Nu o sa uit nici acel baiat dulce,care ma privea bland,si ma simteam protejata,pentru ca era mai matur pentru varsta lui,putin mai serios decat restul,si care mereu isi incepea sms-urile cu "Ce faci,pisicutzo?",alint care mi-a ajuns cel mai adanc in suflet si m-a facut sa-l indragesc,nu pot sa uit nici baiatul sigur pe el,care stia ce sa imi spuna si stia clar ce vrea,baiatul care nu stia sa accepte un refuz,sau baiatul care imi era in acelasi timp confident,cel mai bun prieten,cu care puteam sa vorbesc despre orice si care aproape ca stia cum si ce gandesc....sunt amintiri nemuritoare,adolescenta cu rebeliunea specifica,in care dragostea trecea de la o zi la alta,schimbadu-si centrul atentiei mereu si mereu...

Despre amintiri...

" Undeva,intr-un colt al memoriei noastre ,se depun toate intamplarile traite de noi in cursul vietii,asa cum se astern sub ape tonele de mal carate incepand inca de la izvoare.Cam asa se aduna in noi amintirile.
Auzi adesea pe strada,sau intr-un parc sau pe strada,pe o banca unde doua persoane isi deapana amintirile: <> si-apoi urmeaza o intamplare oarecare,starnita,poate,de caderea unei funze sau de un cuvant cu putere evocatoare.
Unele amintiri sunt duioase,te bucuri sa le scoti la iveala,parca retraiesti dulceata acelor clipe indepartate,altele sunt triste si incerci sa le uiti...e firesc sa fie asa.
Fericirea este starea noastra normala,nimeni nu vrea sa fie trist,sa traiasca intr-o durere permanenta,dar se mai intampla,daca te-au marcat cu adevarat,sa ti le amintesti si pe acestea si uneori se petrece cand nu te astepti si nu esti pregatit sufleteste sa le intampini.
Dar AMINTIREA nu e ceva abstract,in ea sun oameni,gesturi,intamplari si uneori lacrimi amare.Amintirile pot arunca o raza de fericire in momentul in care te simti mai dezamagit.Amintirile te pot duce pe firul vietii in trecut si-ti pot aduce in fata imaginea fiintelor care ti-au fost dragi si in mijlocul carora ai simtit care este adevarata fericire.Un om care nu are amintiri este un om care a trecut prin viata cu ochii inchisi nefiind atras de nimeni si de nimic,ingrijindu-se numai de persoana sa.
Toamne si primaveri si-au presarat matasea aurindu-ne,suntem mai bogati in cunoastere dar mai saraci cu o clipa,cu un vis.Cu fruntea pe genunchii trecutului,la ora aducerilor aminte,o lume presarata de tainele dorului renaste si ne ia duios in stapanire.
REMEMBER! Nu putem uita si nu ne putem uita!Deci,peste ani si ani,inima ne va chema sa invesmantam in sarbatoare cesul retrairilor cu cei ce am fost si suntem,distiland in cupa bucuriei un strop de elegie.
Timpul trece nemilos prin lume lasand urme adanci.In centrul ei fiind un brat daruit a intelege si cumpani cantarul intamplarilor,miezul isi coace dulceata si amaraciunea.Muzici fantastice vestesc nasterea sperantelor!

Despre timp...

Se spune ca timpul le rezolva pe toate.Timpul te ajuta sa uiti.Poate ca asa e,timpul vindeca ranile,mai repede sau mai greu.E simplu,ajungem sa uitam sau cel putin se inchid ranile si nu mai dor amintirile.Desi uneori nu avem rabdarea suficienta.E ciudat cum se intampla totul...si uneori nu putem sa credem ca nu vom mai suferi si totul pare fara solutie.Asa am ajuns sa iertam fara sa uitam,si asa nu putem sa trecem niciodata peste si sa mai dam o noua sansa cursului ce a trecut,nu mai suntem in stare sa il repetam.De multe ori e bine ca se intampla asa,pentru ca putem sa ne dam in schimb sansa de a incerca ceva nou,de a lasa persoane noi sa intre in viata noastra si nu ramanem blocati intr-un cerc vicios...cercul propriilor noastre amintiri amare si ganduri suferinde.Altfel,daca am reusi sa uitam si sa incercam din nou aceleasi lucruri am cominte aceleasi greseli si nu am invata sa fim fericiti niciodata.Asa ca ne raman amintirile sa ne ajute sa continuam p un curs nou.Desi de multe ori comitem aceeasi greseala de mai multe ori si suferim de fiecare data mai mult si ne agatam de speranta ca "de data asta va fii diferit".Si niciodata nu e.Viata nu e atat de permisiva!Raman amintirile care mai ies la suprafata din cand din cand pt a ne scufunda intr-o lume ce parea uitata si de care ne aducem aminte cu un gust dulce sau amar,asa cum sufletul nostru prefera,asa cum cicatricile lui ii permit!

Despre mine...

De multe ori mi s-a cerut sa ma descriu.Si de fiecare data am ramas fara cuvinte pentru ca eu am considerat mereu ca trebuie sa lasam la latitudinea celorlalti propria noastra imagine.Dar am ajuns intr-un punct in care a trebuit sa ma reinventez si pentru asta a fost nevoie de a ma intelege.Asa am realizat ca nici eu nu aveam prea mare idee despre cine sunt cu adevarat.Si mi-am pus intrebare ceilalti cum ma percep?...N-am stiut ce sa raspund.Asa ca am hotarat sa o iau incetul cu incetul.
Cine sunt eu? O persoana normala...prea normala cred.Daca ma intalnesti pe strada cel mai probabil nu o sa ma observi pentru nu am nimic deosebit,nu ies cu nimic in evidenta pentru ca nu-mi place sa fiu in centrul atentiei.Multe persoane au ceva deosebit,mersul,rasul...poate felul in care privesc,o anumita siguranta de sine.Eu nu.M-as simti penibil daca s-ar opri privirile asupra mea.
Am inceput sa cred ca sunt poate una dintre cele mai naive persoane in viata.Realizez ca traiesc cu impresia ca toti sunt iertatori si buni si nimeni nu ar face rau voit nimanui.Am incercat sa schimb acest lucru dar nu prea reusesc.Desi am suferit destul de mult,zic eu,din cauza ipocriziei si falsei prietenii.Sunt genul de persoana care crede aproape tot ce i se spune.Deci sunt naiva peste poate.Nu e bine! ...Cel putin stiu ca nu e bine...Degeaba,daca nu ma schimb.
Ceea ce nu pot sa spun e daca sunt optimista sau pesimista.Variez mult intre cele 2 stari,sunt o persoana foarte nehotarata si destul de fricoasa! Na! Am recunoscut.Incercam sa imi tot repet in gand ca sunt puternica,ca stiu ce vreau de la viata...Dar adevarul e nu ma gandesc la consecinte niciodata,traiesc prea mult in prezent.Cred ca am nevoie de o persoana care sa se gandeasca la viitor si care sa imi fie alaturi! Sper ca am gasit pe cine trebuie...

Viata s-a nascut cu o idee.

Cel putin o data in viata ramanem fara curaj in fatza unui lucru dorit,fie el material sau spiritual.Lucrurile nu sunt niciodata simple,omul nu se poate abtine sa nu le complice.Mai adaugam drept condiment si putina rautate,care se gaseste in sufletul fiecaruia dintre noi si am obtinut reteta perfecta a suferintei.Dar la urma urmei depinde si cum priveste fiecare viatza in sine si la drept vorbind e bine sa fii optimist...Insa acest lucru implica si un strop de naivitate,lumea e perversa si daca esti o persoana naiva te doboara...Si e foarte greu sa te ridici si sa mergi mai departe...Cu cat ai fost mai naiv si increzator cu atat e mai greu...Oare daca fiecare dintre noi am reusi sa fim mai buni in haosul acesta pe care il numim viatza am putea sa aducem inca un strop de rai pe pamant.Dar vom ramane cu invidia si gelozia ale caror cantitati cresc pe zi ce trece!Cat de curand ne vom ineca in marea propriilor noastre ganduri rele!Cei ce vor reusi sa inoate vor fi aceia care iubesc sincer si reusesc sa isi vada de viata lor,renuntand la spiritul critic cu care ne-a inzestrat mama natura si pe care il folosim la adresa celor ce ne ne inconjoara!
I say...Let it be!!!.....Let ME be....Let US be!!!

Pe constiinta...

Si totusi respiram...adormim greu noaptea dar totusi adormim.Si cee daca am gresit si c daca constiinta noastra e atat d incarcata incat avem in permanenta un nod in gat?Ce nu te doboara te face mai puternic.Nu stiu cati dintre noi nu au avut macar o noapte d insomnie si regrete.E simplu.uitam.poate nu azi poate nu maine,dar uitam...o vreme...pana ce totul se dezgroapa si devenim bantuiti de propiile noastre greseli si regrete.E ciudat cum roata se schimba si cum suntem nevoiti sa ne infruntam in cele in urma cu temerile noastre cele mai profunde...Putem fugi dar nu ne putem ascunde!

Mi-e dor de tine!

Credeam ca am iubit...Nu stiam ce e iubirea.Abia acum am inceput sa realizez ce inseamna sa iubesti....Nu are prea mult sens ce scriu acum,nici eu nu ma inteleg prea bn.Adevarul e ca as vrea sa vorbesc cu tine,cel care mi-ai ocupat toata fiinta.Tu,cel la care ma gandesc atunci cand adorm si cu care ma trezesc in gand.Dar esti departe si sunt atat de confuza. Oare te iubesc? Credeam ca am iubit dar acum...nimic nu mai e clar.As vrea sa iti vorbesc si esti asa departe...Nu am mai simtit lipsa nimanui atat de mult...Sa te iubesc oare? Asta incep sa cred,as vrea sa te vad...si inchid ochii...Nu mai am imaginea ta clara in memorie,doar un puzzle.Imi amintesc totusi pefect zambetul tau,buzele tale...si senzatia produsa de saruturile tale...banalii fluturasi.Banali!..mai vreau!!!Si vocea ta,imi rasuna inca in minte...E greu,atat de greu.
Iar incep sa plang,zambesc amar si mi-aduc aminte de ochii tai inlacrimati cand a trebuit sa ne spunem adio."Cum sa plangi dupa o femeie!N-as plange niciodata! E aberant!"..tii minte ce ziceai?Niciodata sa nu spui niciodata...Stiu ca ai sa te intorci.Eu te astept...dar imi e din ce in ce mai dor de tine...