Un pas inainte....

Cred ca pot sa gandesc si la rece uneori...cand mai am si eu cate o sclipire de maturitate.Asa cum sunt,asa cum am scris aceste pagini cu probleme "existentiale",in fond extrem de insignifiante,cand lumea poate ca se confrunta cu lucruri cu adevarat importante..Iar eu traiesc in propria mea lume,ranita de niste temeri prostesti,doar pentru ca nu am curajul sa traiesc cu adevarat,nu am curajul de a lasa pe cineva sa ma cunoasca cu adevarat,tot dintr-o frica stupida de deceptie sau de respingere.WTF!...poate ca sunt la urma urmei superficiala...stiu ca suna a pitzi,dar ce mai conteaza...am 20 de ani...o varsta frumoasa,poate cea mai frumoasa varsta.Daca am reusit macar sa realizez ca sunt o persoana atat de...hmmm...nu gasesc cuvinte...nu tocmai normala,cel putin sa fiu madra de cine sunt.Inconjurata de ipocriti in procent de 90%,oameni care in general au 2 fete,una de inaintare si una de spate,de ce nu as fii si eu in primul rand egoista?Ce atata caz?Totul in viata e alb sau negru!Asa trebuie sa fie...chiar daca mai are mici scapari de gri...nimic nu e perfect,nici viata in sine,conceptul de viata.Si mi-e egal!!!Am invatat un singur lucru cu adevarat important din toate lacrimile pe care le-am varsat...in primul rand trebuie sa ma iubesc pe MINE!Si poate cu putin noroc ma va iubi si altcineva...