Dragostea dureaza 3 ani...

...Era o reclama acum cateva luni...o piesa de teatru cred..."Dragostea dureaza 3 ani"...Eu nu cred...poate dureaza 3 zile...sau 3 luni...URASC cifra 3 si totusi nu te urasc pe tine.Nu am cum...nu te inteleg in primul rand si poate ca mi-e frik sa te cunosc,mi-e atat de frik sa nu pierd visul perfect care ai devenit.Dar nu-i nimic,trebuie sa iti multumesc,si iti multumesc din suflet,pentru toate clipele pe care mi le-ai dedicat,pentru increderea redaruita si nu in ultimul rand pentru ultimul tau gest,care desi a durut,a fost poate spre binele meu,faptul ca te-ai retras din peisaj inainte ca eu sa ajung sa te iubesc.Asta pentru ca eu cred in tine ca fiind persoana de care m-am indragostit.Poate ca nu m-ai crezut cand ti-am zis ca eu voi fii ce vrei thu sa fiu,amanta,iubita,amica...poate confidenta.Orice ar fi ai in mine o persoana pe care poti sa contezi,pentru ca daca nu a fst posibila relatia(desi poate ca pentru tine din start acest lucru a fost clar) nu vreau sa pierd si prietenia ta...promisiunea pe care mi-ai facut-o e inca in picioare?Chiar pot conta pe tine la nevoie?...
Cu toate astea am regretele mele...imi pare rau ca nu ai reusit sa ma cunosti cu adevarat...mereu am fst crispata de prezenta ta si foarte emotiva...as vrea sa poti sa vezi cum sunt de fapt,poate ca acum cand suntem aparent amici,nervozitatea mea nu va mai fii o problema si voi putea sa ma port normal...asa cum sunt: nebuna peste poate...exasperant de exaperanta si probabil penibila de multe ori,pentru ca nu prea ma interezeaza ce cred cei din jur asa ca nu ma port cu manusi...nu cum m-am purtat cu tn...pentru ca din prima zi frica de a te pierde m-a coplesit si am avut un trac total.Si uite ca te-am pierdut,chiar daca nu te-am avut niciodata...si nu-i nik,zambesc impacata si plina de recunostita la amintirea ta,asa ca rup din viitorul ce s-a spulberat un "te iubesc" care nu a fost sa fie si ti-l daruiesc!:*

Ce nu ma omoara ma face mai puternica!

Iubirea e mult mai subiectiva decat credeam eu initial.E ceva la care,daca e sa fim 100% sinceri,cu totii visam.Nu stiu de ce m-am amagit degeaba,poate ca am vrut sa visez si cu ochii deschisi.Iubirea nu e pentru mine,sau mai bine zis nu sunt facuta sa iubesc.Mi-as fii dorit sa te iubesc pe tine si mi-am dorit degeaba.Poate ca as fii putut sa te iubesc,ar fii fost posibil,DA...dar nu a fost sa fie!...Mi s-au rupt visele si asteptarile si am ramas aceeasi fata care nu iubit niciodata!
Asa ca revin usor usor la ideea cu care ma impacasem de ceva vreme...nu pot iubi,nu reusesc.Special vei fii mereu,nu asta e problema si nici ceea ce am ajuns sa simt pentru tine.Stii cat imi esti de drag si cat tin la tine,e destul de evident...
M-am ridicat eu dupa lovituri mai grele si oricum asta nu cred ca e o lovitura...ceea ce doare cel mai rau e ca simt ca iti e mila de mine,poate ca si de asta astepti sa fiu eu cea care trece linia finish-ului...

In mintea mea esti tu!

Cu totii visam,eu mai mult decat altii cred.Oricat as fii de deprimata visele sunt cele care ma ajuta sa ma ridic de fiecare data.Nu am mari pretentii de la viata sau de la cei din jurul meu,nu ma astept la nimic special,dar asta nu ma impiedica sa visez.Chiar daca stiu ca nu are nici un rost sa ma astept la mai mult din partea ta,eu tot inchid ochii si trec intr-o lume incredibila.
Sunt atatea lacrimile pe care le retin inauntrul meu incat uneori se mai revarsa paharul.Oricat de constienta sunt de realitatea din jurul meu,tot mai scap un zambet la gandurile pe care imaginatia mea le elibereaza.Nu stiu cat de perfect esti cu adevarat dau stiu ca eu asa vreau sa te vad.
In mintea mea tu esti cel care zambeste si coboara luna pe pamant pentu mine,tu esti cel care ma face fericita cu micile detalii ale vietii,o vorba dulce sau un strop de iubire.Tu esti cel pe care mi-l imaginez soptindu-mi te iubesc urmat de un moment in care rasuflarea mea se pierde si pot sa te iau in brate printre lacrimi albe.Tu esti cel care ma ridica la nori sau ma prinde atunci cand cad.
Cu toate ca realitatea e cu totul alta prefer sa cad prada viselor.

Gone...

I can't see you no more...i try and try and for what?...i can't see something that isn't there anymore...u've disappeared,you chose to disappear.
So i'm standing here,in the middle of nowhere,in the desert gray world,cause i'm hoping of someone that doesn't want to be found...

I cry myself to sleep every night just to dream of the missing you,you really were a magical dream,but the morning did not forgive my love...

I miss you!

Unde esti?

Nu mai stiu cine sunt uneori...sau stiu,dar nu mai stiu CUM sunt.Nu mai stiu ce simt,ce vreau.Oscilez atat de tare intre siguranta de sine si depresie incat am ametit.Poate ca totusi situatia nu e atat de complicata...sunt genul de persoana care are nevoie de un centru de atentie,iar tu ai devenit soarele meu,in jurul caruia gravitam.Iar acum ai disparut,brusc si fara glas,asa ca plutesc fara noima prin univers.Am momente in care merg pe strada ca un zombi,si nu ma recunosc in propria imagine reflectata in geamurile masinilor ce opresc in dreptul meu la semafor,sau in cea reflectata de vitrinele magazinelor.Privesc in gol catre acea straina.
Oare e posibil sa fii ajuns sa am atat de multa nevoie de tine in viata mea?...Mi-e atat de rusine de mine insami,cu mine insami.Toate filozofiile mele de viata s-au scuturat odata cu petalele ultimilor caisi infloriti in primavara asta.Total opus fata de natura inconjuratoare,care a inverzit acum si a prin viata,sufletul meu vibra de fericire atunci cand pomii nu aveau frunze...Acum nici nu mai stiu,si cel mai greu e ca totul are efect fizic,nu mai inteleg se intampla.Nu pot sa ma trezesc dimineata,sunt ametita,ma simt rau si nodul asta din gat deja nu ma mai lasa sa respir....
M-ai lasat plutind in aer,fara nimic concret.Stii...pot suporta tragicul,dezamagirea,suferinta...dar nu pot sa mai rezist asa,intr-un intuneric bezna si in nestiinta...

It seems like...

...another one bites the dust.I'm so confused right now,i don't know what to think anymore.If i try to keep it cool and think everything with calm there is nothing to worry about.And still i can't lose thing feeling that something is wrong.In the last few days you were a bit cold...or maybe diferent.I can't shake the feeling that you have something to tell me and you don't know how....
...Or maybe i'm just over-reacting,it wouldn't be the first time...it's just that you've never opened up to me...and you can do that with no fear,you can trust me...i can't read you and the trust i have in you scares me...i'm afraid of getting burnt.
...everything's a blur...maybe i should trust my gut that tells me everything is wrong,maybe i should let you bite the dust!...maybe..i just can't...i can't even breathe when i'm thinking of a life without you!

despre greseli...

E ciudat cum de multe ori lucrurile se intampla mai rapid decat am vrea,prea rapid pentru a procesa in totalitate tot ce are loc,si nu putem sa intelegem totul in intregime.Si prin asta ma refer,in special,la trairile negative de care avem parte.Oricat as vrea sa imi aduc aminte momentele in care am suferit,cand cineva m-a ranit,nu reusesc sa imi amintesc decat ceea ce am simtit,sau doar ca m-am simtit rau,nu si de ce,cum,cateodata nici cand.Mintea mea blocheaza prea multe detalii.Nu incerc sa fiu masochista,nu zic ca as vrea sa imi aduc aminte neaparat acele detalii,dar uneori ma gandesc ca acest lucru m-ar ajuta sa nu mai comit iar si iar aceleasi greseli.
E chiar atat de ciudat sa crezi ca tot ce a fost rau nu merita uitat,oricat ar durea?Nici nu stiu exact,dar totusi nu cred ca e bine nici faptul ca timpul ne face sa uitam.Oricat de mult suferim,in timp ranile se vindeca,si de multe ori,daca ne confruntam cu aceeasi situatie,amintirile noastre sunt mult prea vagi si toate trairile dureroase par undeva departe si par mult mai blande decat au fost in realitate,si prin asta ne gandim ca poate merita acelasi risc si ca nu conteaza ajungem sa ne simtit la fel,pentru ca mintea noastra ne transmite un singur mesaj"la urma urmei parca totusi nu a fost chiar asa de rau"...si daca am varsat nenumarate lacrimi,ne gandim ca poate am exagerat,lucrurile nu erau "totusi" atat de grave...Oare?? Ce facem atunci cand acest lucru se repeta nu o data sau de doua ori ci de mult mai multe ori? Si mereu situatia e aceeasi,motivul e acelasi ,fapta e aceeasi si prin urmare ne lovim de aceleasi consecinte???
Astfel ajungem la urmatoarea discutie: oricine merita o a doua sansa! Dar oare daca acordam aceasta sansa nu suntem sortiti sa o acordam si pe a treia?si pe a patra?..numaratoarea continua.Atunci cand cineva ne greseste si noi iertam,oferind ink o sansa,clasica sansa pe care toti credem ca trebuie oferita.De ce? Doar pentru ca trebuie,pentru ca asa e corect.Totul ne impinge intr-un cerc vicios.
Asa ca acordam o a doua sansa,iar probabilitatea ca sa ajungem iar la acordarea altei sanse e foarte mare.Si astfel s-a ajuns la o alta conventie,o alta cerere.."Mai da-mi o sansa!" A cata?...Mai conteaza?
In momentul in care acodam sansa nr.2 suntem sortiti sa acordam si sansa nr.n,pentru ca a ierta e cel mai greu prima data,si daca facem acest pas,iertarea devine obisnuinta.
Asa cum spunea mama mea,"fereste-te de prima palma,pentru ca restul curg",in viata totul e recursiv,asa ca cel care cere o a doua sansa ar trebui sa stie ca nu o merita,sansele sunt prea valoroase si cei mai multi (ca sa nu zic toti) le irosesc.Si totusi ele nu sunt infinite,nu sunt 2 sau 3,pot fii 10,nu au un numar fix,dar cu cat sansele cresc direct proportional cresc si daunele.
Asa ca toti cei care cer o a doua sansa,nu aveti acest drept!Nici nu ar trebui sa aveti acest tupeu!Ar trebui sa va impacati cu ideea ca voi ati gresit,ati irosit cea mai importanta dintre sanse,sansa numarul 1.Dar daca totusi regretul e atat de mare si constiinta atat de incarcata,iar cainta enorma,cereti aceasta sansa si nu o irositi.Incercati ca aceasta sa devina prima dintre sanse!Si aratati ca aveti totusi putin altruism,mai mult decat egoismul care va face sa cereti aceasta sansa de la bun inceput!

Vise comestibile

De multe ori ma trezesc visand cu ochii deschisi,visandu-mi dorintele,asa imi mentin sperantele si asteptarile,si colorez viata in roz,sau macar ii dau o mica reflexie de fericire,sau pace si liniste.
Problema e ca visez cam des,si incep sa cred ca visele mele tind mult prea sus decat ar trebui,si de multe ori mi se frang aripile si cad,cad la nesfarsit,intr-un abis continuu,pana cand alt vis imi reda aripile pentru a tinde spre cer.
Asa ca visele sunt ce am mai de pret,sunt ale mele,pline de sperante si temeri,dorinte ascunse,vise in care sunt libera in gandire,fara frica prejudecatilor,pot sa fiu inocenta sau perversa,naiva sau versata,sunt iubita,sunt urata,sunt tot si cum vreau eu sa fiu...Cand inchid ochii indraznesc mai mult decat merit,cand inchid ochii sunt in lumea mea mica si imperfecta,o lume in care te simt pe tine,in care ma iubesti,sau doar esti al meu,numai pentru mine!
Sunt vise cu care ma hranesc zi de zi!