Cred ca toti am suferit la un moment dat...unii mai putin...altii mai mult.Dar pentru fiecare propria suferinta e mai grea si mai apasatoare,ne face sa ne simtim mizerabil...propria suferinta e mai amara decat toate suferintele din lume.Oare de ce?
Am trecut si eu prin destul de multe,am inghitit si m-am lasat calcata in picioare.Nu dau vina pe viata...singura vinovata sunt eu si propria mea slabiciune.Am fost mereu pesimista,cum sa ma mai gandesc la fericire? E ceva subiectiv.Nu e una din dorintele mele arzatoare,daca ma simt impacata Si uite ca totusi de mai bine de o saptamana am zambetul pe buze,un zambet pentru care ma priveste lumea ciudat pe strada.
Putem sa depasim orice...cred.Raman amintirile dar cu timpul isi pierd din greutatea cu care ne apasa.
Incerc sa zambesc,azi mi-e usor,sunt iar persoana care am fost,mereu o ranjita,mereu binedispusa.Asa cum ma vedeau toti,era imaginea mea,mereu vesela si binevoitoare.Pierdusem acel sentiment de pace,pierdusem puterea de a vedea roz viata.
Nu stiu daca sunt fericita...nu cred ca fericirea e de vina...Nici acum,chiar daca zambesc nu am pretentia de a gasii fericire.Dar tot ce am e suficient,cativa prieteni,care pot fii numarati pe degete,o persoana draga mie care mi-a fost mereu alaturi,my bbf,best best friend,cea mai tare,si pe care regret doar ca nu are o prezenta mai mare in viata mea!Am facultatea care ma tine destul de ocupata.Nu ma gandesc la ce va sa fie,nu am nevoie de certitudini.Imi e mai mult decat suficient adevarul prezentului.Numai D-zeu stie ce-mi rezerva viitorul...bine poate ca nu stie decat D-zeu...:))
Nu sunt inchisa la posibilitati,desi nu cred in iubire,nu apartine realitatii.Nu mai vreau o minciuna in viata mea.Nu am iubit si nu cred ca pot,si e ok.
Invat sa apreciez ce e real in viata mea si sa visez cu ochii deschisi.Nu mai incerc sa schimb ceva,sunt o aiurita.Cea mai zapacita persoana din lume!
Si iar postez tampenii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu